În fiecare săptămână, mii de turişti vin la Băile Figa!

Au trecut zece ani de la deschiderea oficială a staţiunii Băile Figa, şi succesul turistic al parcului balnear este unul de excepţie.

Amenajarea celor 15 hectare de teren pe care se întinde parcul balnear se bucură de aprecierile şi admiraţia tuturor celor care  vizitează parcul balnear de la Beclean. Toate spaţiile şi amenajările de aici au fost bine gândite, staţiunea oferind un loc perfect de relaxare, dar şi o oaza de sănătate, având în vedere că apele sărate şi nămolul de aici au proprietăţi asemănătoare cu cele de la Techirghiol.

 Odinioară un loc mlăştinos populat doar de animale, parcul balnear a devenit o atracţie turistică remarcabilă, cu multe spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, un centru spa cu o piscină interioară cu apă dulce, jacuzzi, saună, două bazine exterioare uriaşe cu apă dulce şi unul cu apă sărată, un bazin rustic cu nămol, un lac sărat şi un râu leneş, pe care turiştii pot pluti relaxant, pe colace şi barcuţe gonflabile. De asemenea, toboganele cu jet de apă au devenit unul din locurile favorite ale tuturor celor ce se bucură de vacanţe şi timp liber la Figa, copii şi adulţi savurând plini de energie şi bucurie aceste facilităţi de divertisment. De altfel, încă de la intrarea pe poarta tradiţională de lemn, adusă din Maramureş, turiştii sunt tentaţi să uite de toate grijile. De la poartă, musafirii au o vedere de ansamblu a întregului parc balnear. În stânga aleii principale se află terenurile de sport, cele două bazine uriaşe cu apă dulce, dintre care un bazin are apa încălzită la 31-32 grade Celsius, plaje cu iarbă sau nisip şi şezlonguri, precum şi locurile de joacă pentru copii, Râul Leneş, cu bazin şi tobogan acvatic, iar pe partea dreaptă, străjuiesc staţiunea uriaşele toboganele acvatice, plaja cu nisip şi piscina cu apă sărată. Jos, spre liziera pădurii, se află, într-un cadru natural deosebit, lacul sărat ,,Cerbul’’, şi ale trei plaje, una cu pietriş fin, una cu nisip şi una cu iarbă. În capătul aleii se află clădirea cu bazinul de apă dulce, centrul spa şi sala de fitness, iar alături - o terasă în stil rustic, unde turiştii se pot relaxa în voie. Peste tot, pe plajele cu nisip, pe plaja lacului sărat, pe gazonul artificial de la râul leneş, se găsesc şezlonguri, într-un număr mare, şi umbrele protectoare, astfel ca turiştii să aibă parte de cele mai confortabile condiţii.

Bazinele exterioare cu apă dulce şi jacuzzi-ul exterior, oferă un spaţiu generos pentru toţi iubitorii înotului şi ai sporturilor acvatice. În imediata vecinătate a unuia dintre bazinele cu apă dulce a fost ridicată şi o frumoasă saună, construcţia avînd forma unei căsuţe rustice, realizată integral din lemn.

De asemenea, un loc principal de atracţie al staţiunii Băile Figa îl constituie cele trei tobogane uriaşe şi cea de-a doua piscină cu apă dulce caldă, având lungimea de 18 metri, lăţimea de 15 metri şi adâncime cuprinsă între 0,8 metri şi 1,2 metri. Această piscină este locul de colectare pentru utilizatorii celor trei tobogane acvatice,care au în total cinci piste de alunecare pe apă. Toboganele pleacă de la o înălţime de peste 10 metri şi  au diferite elemente dinamice, cu serpentine, bucle şi alte efecte de senzaţie, pe o lungime la sol de peste 35 de metri, pîna la 67 de metri. Pentru acest al doilea sistem de divertisment acvatic apa este încălzită de un grup termic cu 20 de panouri solare. Primul dintre tobogane, cel denumit Kamikaze, este o îmbinare de elemente galbene, şi oferă senzaţii tari, prin viteza foarte mare de alunecare. Al doilea tobogan, pe numele său Concurs, are trei piste de alunecare, două de culoarte albastră şi una de culoare albă, oferind posibilitatea de coborâre simultană pentru trei persoane. Cel de-al treilea tobogan, Spirala, este o îmbinare de elemente roşii şi albe, cu serpentine, bucle şi alte efecte de senzaţie, oferind amatorilor de adrenalină o glisare pe aproape 70 de metri lungime, până la piscina de colectare.

 Dincolo de amenajarea peisagistică de excepţie, unde gazonul, florile, pietrele, lespezile şi alte decoruri rustice dau farmec şi culoare locului, turiştii pot petrece aici o zi fără a se plictisi vreo clipă. Pasionaţii de sport au acces la trei terenuri amenajate cu gazon sintetic, unul de fotbal şi două de tenis, dar şi la o sala de fitness aflată în interiorul centrului SPA. Tot în clădirea SPA, ridicată în mijlocul staţiunii, se găseşte o piscină cu apă dulce, încalzită la o temperatură optimă. În acelaşi spaţiu mai pot fi găsite două minibazine jacuzzi, două minibazine pentru copii,o saună, iar la etaj se află un cabinet medical, săli de masaj, sala de fitnes, un minibar şi un colţ cu masa de tenis şi o masa cu joc de fotbal. Bazinul cu apă sărată este amplasat în aer liber, fiind străjuit de terase unde se poate mânca şi se pot servi băuturi răcoritoare. Într-o altă zonă a staţiunii a fost amenajat rustic, cu împletituri din lemn şi băncuţe tot din lemn, un loc unde se pot vedea blocurile de sare, iar nămolul care se găseşte aici este perfect pentru a începe un tratament pentru ameliorarea afecţiunilor reumatice, ale sistemului nervos periferic, ale aparatului locomotor sau chiar afecţiuni ginecologice.

Tot în parcul balnear ,,Băile Figa, copiii au la dispoziţie un parc de joacă generos, amenajat cu mobilier ecologic, din lemn, un parc de aventură, o tiroliană şi un labirint verde, din arbuşti de tuia, locuri în care cei mai mici vizitatori ai băilor se pot distra minunat. De asemenea staţiunea mai are amenajări cu locuri pentru picnic, o zonă cu un mic lac cu apă dulce, împrejmuit cu băncuţe şi cu un podeţ de lemn, pentru odihnă şi relaxare, precum şi alte pasaje şi podeţe rustice, care asigură vizitarea orcărui punct al parcului balnear.

Tot între preferinţele turiştilor se regăseşte şi bazinul uriaş cu apă dulce, care a fost construit în spatele terenului de fotbal. Acest bazin, care a fost dat în funcţiune la începutul sezonului estival 2014 vine să suplimenteze facilităţile de relaxare şi de divertisment oferite de către parcul balnear de la Beclean, pentru a face faţă cât mai bine afluxului extraordinar de turişti care vin la băi, mai cu seamă în week-enduri şi în perioada concediilor. Bazinul are apa încălzită la 31-32 grade Celsius, astfel că turişti îl pot folosi pentru relaxare, chiar dacă afară vremea este mai rece sau mai capricioasă.

În plus, în ultima perioadă fost rezolvată problema cazării turiştilor. Dacă la început singurele unităţi de cazare erau hotelurile şi pensiunile din Beclean, acum lângă Băile Figa, au apărut cabane turistice, pensiuni şi o zonă de căsuţe de vacanţă, toate investiţii private, ceea ce asigură în jur de 2.500 de locuri de cazare pentru turişti.

Băile Figa sunt administrate de către Primaria oraşului Beclean, care are noi proiecte de continuare a extinderii parcului balnear în urma succesului extraordinar de care se bucură zona de la inaugurare până acum, cu încă un tobogan acvatic uriaş, cu o lungime de alunecare de aproape 50 de metri, cu alte facilităţi turistice de relaxare, cu bazine acoperite, care să transforme staţiunea beclenară într-o destinaţie turistică all-season.

După ce peste 1,5 milioane de turişti din toate colţurile ţării au petrecut momente de odihnă şi relaxare aici în primii zece ani de funcţionare ai Parcului Balnear de lângă oraşul Beclean, iată că renumele de care se bucură deja staţiunea Băile Figa aduce, an de an, sute de mii de turişti care vizitează parcul balnear şi oraşul Beclean, bucurându-se de amenajările staţiunii şi petrecând aici clipe de neuitat. Toţi aceşti oaspeţi ai meleagurilor beclenare confirmă încă o dată reuşita deosebită a transformării Becleanului într-un important centru de atracţie turistică al judeţului şi al întregii Transilvanii, iar afluenţa continuă şi numeroasă de turişti care vin aici din toate colţurile ţării şi chiar din străinătate sunt o bucurie nemărginită pentru conducerea administraţiei locale, care a depus eforturi deosebite pentru a putea materializa acest proiect care a schimbat total destinul oraşului Beclean, transformând aceste frumoase meleaguri într-o importantă destinaţie turistică a României.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5