Finanţiştii din judeţ, prezenţi la lansarea „Ghidului fiscal”

Casa Cărţii a fost gazda unor lansări mai inedite de carte, care au în centru lumea finanţelor. Astfel, la întâlnirea cu lucrările coordonate de doctor în ştiinţe economice Radu Vasile Pop, colaborator al Revistei de Finanţe Publice şi Contabilitate, au răspuns prezent Ioan Ţintean, prefectul judeţului (fost director al FinanţelorBN), preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie BN – Vasile Bar, directorul Finanţelor – Cristian Parasca, fostul prefect Gheorghe Groşan.
În acest cadru au fost lansate lucrările „Probleme şi soluţii din practica fiscală”, „Totul despre amortizarea contabilă şi fiscală” şi „Ghidul fiscal”. S-a subliniat importanţa acestor cărţi, atât prin valoarea ştiinţifică, cât şi prin exemplele de practică pentru lumea contabilă.
La întâlnirea moderată de Virgil Raţiu au participat economişti din instituţiile financiare şi economice ale judeţului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5