Firmă din Mijlocenii-Bârgăului sancţionată cu 13.000 lei, iar transportul de cherestea confiscat
La data de 20 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 poliție Rurală Bistrița au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Cu această ocazie, pe drumul național 15A, în localitatea Herina, au oprit în trafic, pentru control, un ansamblu format din cap tractor și remorca care aparținea unei societăți comerciale din Mijlocenii-Bârgăului și care transporta cantitatea de 47,12mc cherestea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că societatea ar fi efectuat două transporturi de material lemnos în baza aceluiași aviz. Ca urmare a celor constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 171/2010 , fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 13.000 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea materialului lemnos în valoare de 30.109,68 lei.
Citiţi şi:
- Material lemnos fără documente legale, în valoare de aproape 13.000 de lei, confiscat de polițiști
- Polițiștii au confiscat peste 50 mc de cherestea, în valoare de 33569 lei, și mijlocul de transport
- Bărbat din Mijlocenii Bârgăului, amendat de poliţişti! A minţit că transportă fân, dar avea cherestea în maşină
- Material lemnos, în valoare de aproape 13.000 de lei, confiscat de poliţiştii bistriţeni în ultimele 48 de ore
- Cherestea fără documente legale, în valoare de peste 5800 de lei, confiscată pe Valea Bârgăului
Adaugă comentariu nou