Florentina Ciherean, dublu medaliată la Naţionalele de Atletism ale juniorilor 3
Florentina Ciherean, legitimată la CSM Bistriţa şi antrenată de Dragoş Mihali, a reuşit să urce de două ori pe podiumul Naţionalelor de atletism rezervate juniorilor 3, care s-au desfăşurat în acest sfârşit de săptămâna, la Bacău.
Astfel, în proba de 1500 m, atleta bistriţeană s-a clasat a treia, fiind cronometrată în 4:52.45. Florentina Ciherean a reuşit să devină vicecampioană naţională în proba de 3000 m, cu 10:31.22.
Clasări în primii 10 au mai reuşit Iulia Mănăstire de la LPS Bistriţa - locul 4, la 60 metri cu 8.21, după ce se calificase cu al doilea timp; Alex Liviu Hatfaludi de la LPS Bistriţa – locul 4 la 800 m şi locul 8 la 400 m şi Nicoleta Maria Burduhos de la CSM Bistriţa- locul 10 la 800 m.
La ştafetă, 4x 2 tururi, fetele (Iulia Georgeta Mănăstire, Denisa Măgheruşan, Luciana Frptean şi Balla Crina) au obţinut locul 5, în timp ce băieţii (Alex Liviu Hatfaludi, Iustinian Tătar, Szekely Felician şi Emanuel Bohotel) s-au clasat pe poziţia a patra.
La Campionatul Naţional de Atletism Juniori 3 dela Bacău au participat 359 atleţi, 180 la feminin şi 179 la masculin din 84 de cluburi
Citiţi şi:
- Florentina Ciherean, a doua în proba de 3000 m la etapa finală a Naţionalelor de atletism
- CN Atletism juniori 2: Florentina Ciherean, vicecampionă la 800 m. Traian Musteaţă, bronz la 1500m
- Florentina Ciherean, vicecampionă naţională la cros! Echipa LPS Bistriţa, pe podium
- Atleta Florentina Ciherean, vicecampioană naţională la 800 m
- Atleţii de la LPS, pe podium la prima etapă a Naţionalelor pentru juniori III
Adaugă comentariu nou