Florin Urîte (PNL), în raportul de activitate: Comunicarea este bună decât conflictul

Consilierul judeţean Florin Urîte (PNL) este printre puţinii aleşi judeţeni (cu excepţia social-democratei Ileana Moldoveanu) care şi-a depus  raportul de activitate pentru anul precedent. Urîte rămâne consecvent acestei activităţi, asta după ce şi anul trecut şi-a depus acest raport, alături de alţi cinci consilieri, ceilalţi considerând că această obligaţie legală este doar ... facultativă.

         „Comunicarea este mai bună decât conflictul, este deviza pe care o propun consilierilor judeţeni şi executivului CJ BN, în abordările prezente şi viitoare. Stragegia BN 2015-2020 are conturate multe oportunităţi, dar şi priorităţi care trebuie să stea în atenţia executivului CJ şi a consilierilor judeţeni şi de aici folosirea cu discernământ şi pragmatic a banului public în folosul cetăţenilor, prin bugetele propuse şi alocările pe anii următori”, este concluzia lui Florin Urîte la final de mandat în Consiliul Judeţean.

         Crearea unor evenimente de notorietate naţională şi internaţională (prin colaborarea dintre Centrul Judeţean pentru Cultură, Muzeu, Bibliotecă şi UAP), adaptarea permanentă la noile cerinţe ale forţei de muncă (prin colaborarea dintre mediul de afaceri, instituţii de învăţământ, CCI BN), îmbunătăţirea serviciilor de colectare şi reciclare a deşeurilor sunt doar câteva dintre propunerile lansate în Consiliul Judeţean de Florin Urîte. De asemenea, Urîte a intervenit pe tema infrastructurii de apă/apă uzată, solicitând înlocuirea reţelelor degradate sau cu un grad mare de uzură din oraşele judeţului. „Degeaba producem apă potabilă bună în staţie şi este contaminată în reţelele existente până la robinet la cetăţeni”, a punctat consilierul liberal, în dezbaterile de plen.

         Singura nerealizare pe care o enunţă Florin Urîte este achiziţa terenului de la Colibiţa pentru amenajarea unei zone de campare pentru turişti, asta pentru că niciun proprietar nu a oferit un teren care să se înscrie în condiţiile administraţiei municipale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5