Fost poliţist suspectat de furt în Livezile

Pentru protejarea patrimoniului forestier existent pe raza comunei Livezile, primarul Olimpiu Neamţ a declarat în repetate rânduri că va solicita instituţiilor abilitate intensificarea acţiunilor de control pe linia combaterii infracţionalităţii silvice. Pe lângă apelurile repetate făcute jandarmilor, brigadierilor silvici, agenţilor de pază obşteşti şi poliţiştilor, Primăria Livezile a organizat mai multe adunări cetăţeneşti pe această temă, avertizând populaţia asupra riscurilor ce le presupune nerespectarea normelor legale privitoare la tăierea, debitarea, comercializarea şi transportul cherestelei de orice fel. Ultimul exemplu negativ a fost descoperit vineri seara, când autocamionul BN 01 NUF avea să fie surprins în trafic cu 5 metri cubi de lemn de fag pentru foc de diferite dimensiuni, fără ca proprietarul vehiculului, Ioan Mureşan, sau comerciantul, Ilie Hangan Bahner, să aibă acte în regulă. Marfa contravenienţilor livezeni s-a confiscat prin procesul verbal întocmit de şeful postului de poliţie Livezile, Alexandru Vlad, şi pădurarul Ocolului Silvic Municipal Bistriţa- district Livezile, Ioan Simionca, autocamionul fiind descărcat ieri dimineaţă în curtea Primăriei Livezile. Cum Ilie Hangan Bahner fusese cândva poliţist, mai mulţi localnici prezenţi la descărcat povesteau şi despre alte fapte similare, scăpate de braţul legii, însă niciun comentator n-a dorit să se identifice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5