Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, distins cu cetăţenie de Beclean

După ce anveloparea termică a devenit realitate, acoperişul a fost refăcut integral, iar interiorul amenejat şi dotat la nivel european, modernizarea Spitalul din Beclean este încununată cu un gest simbolic decis în Consiliul Local: acordarea titlului de “Cetăţean de onoare” al oraşului fostului ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Decernarea va avea loc de la ora 16.00, în sala de şedinţe a Primăriei, chiar de Ziua Naţională a României, în cadrul unei şedinţe festive a decidenţilor de aici. La eveniment vor participa primarul Nicolae Moldovan şi preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
În baza unui proiect înaintat Guvernului, în 2013, de administraţia Becleanului, principala unitate medicală din teritoriu s-a transformat radical, în sensul îmbunătăţirii semnificative a condiţiilor de furnizare a serviciilor de profil.
Dacă până acum operatorii din sistemul privat luau ochii pacienților tocmai cu ideea de cazare modernă, argumentul nu mai stă în picioare în favoarea investitorilor particulari din domeniu, din moment ce reabilitările majore creează premise similare şi în saloanele spitalelor mai vechi. La Beclean, de pildă, instituția tămăduitoare pentru zeci de mii de bolnavi din oraș și din satele aparținătoare are izolație termică inclusiv la ambulatoriul integrat, în timp ce acoperişul fusese refăcut în prealabil, iar interiorul fusese amenajat și dotat la nivel european, cu aparatură nouă ce sporește performața actului medical, dar și cu televizoare de tip plasma în încăperile unde se fac internările pacienţilor.
Spitalul Orăşenesc Beclean este situat lângă Drumul Naţional 17, are o capacitate de 244 de paturi și acordă servicii medicale pentru aproximativ 56.000 de pacienți, din care 12.000 sunt locuitori ai oraşului Beclean, iar 44.000 provin din cele 12 comune arondate. Laboratoarele deservesc secțiile cu paturi şi ambulatoriul integrat al spitalului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5