Gabriela Montoiu, secretar regional al OF PDL

Organizaţia de femei a Partidului Democrat Liberal şi-a desemnat, la finele săptămânii trecute, noul staff, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, fiind reconfirmată în funcţia de preşedinte. Sulfina Barbu împreună cu noua echipă şi-a propus să răspundă unei provocări noi şi de anvergură. Moţiunea „Forţa femeilor PDL-România 2020” are ca obiectiv principal transformarea Organizaţiei de Femei a PDL în catalizatorul forţei femeilor din România, într-un proiect de anvergură „România 2020”.

Din partea Organizaţiei de Femei a PDL Bistriţa-Năsăud a participat o delegaţie formată din 23 de reprezentante din întreg judeţul. Liderul interimar, Gabriela Montoiu, a reuşit să le convingă pe delegatele prezente că merită funcţia de secretar regional în cadrul noului Birou Permanent Naţional.

„Partidul Democrat Liberal are oameni politici femei care au următoarea misiune: să recreeze o poveste în spiritul vremii, să creeze soluţii pragmatice, ancorate în realitatea politicilor care au ca subiect entitatea feminină…Femeia din România…Femeia Europeană. Există om politic femeie în România?…DA. Există egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei?…DA. Există competiţie între bărbaţi şi femei?…NU. Există doar o competiţie a competenţelor între profesionişti!

Reinventaţi-vă povestea în spiritul vremii….timpul nostru este limitat doamnelor…şi votul femeilor din România trebuie să aibă identitate proprie, nu să fie o extensie a votului dat de soţ, tată sau de mediu social în care îşi desfăşoară activitatea…Consider că echipa de femei a Partidului Democrat Liberal trebuie să se implice pe trei dimensiuni: alegerile electorale din anul 2012, promovarea reală, nu mimată, a femeilor în demnităţi publice la toate nivelurile şi unitate…unitatea noastră înseamnă unitatea partidului. Un front unit în vremuri dificile”, le-a transmis Gabriela Montoiu femeilor democrat-liberale.

Acum, va trebui să le convingă şi pe femeile din PDL BN să-i gireze funcţia pe care o deţine cu titlu de interimat, cea de preşedinte al OF PDL BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5