Gala Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi, ediţia a V-a

Poate ar fi trebuit să scriu mult mai repede, imediat după ce această poveste s-a terminat sau chiar în timpul în care această poveste lua naştere. Intenţionam să scriu imediat ce această poveste s-a sfârşit, dar m-am oprit…m-am oprit şi din cauza unor reacţii post gală, reacţii din care am dedus că unii nu înţeleg încă nimic din ceea ce presupune voluntariatul sau o gală de caritate.

Poate nu am scris pentru că am simţit că nu aş fi putut aşa reda aşa cum se cuvine atmosfera din ziua galei. Acum că a mai trecut timpul, am reuşit să mă detaşez, să nu mai fiu aspră cu unii, cu alţii şi m-am decis să scriu povestea galei.

Totul a început în urmă cu circa două luni. Pentru mine au fost două luni extraordinare. Totul a început cu o şedinţă la sediul Fundaţiei Inocenţiei Bistriţa, ca acum cinci ani.

N-a fost foarte diferit nici acum. Doar că acum, sponsorii nu mai erau aşa mulţi, trăim vremuri grele…iar gala, ediţia a V-a, trebuia să iasă bine. Soluţiile trebuia să fie ieftine pentru că nu erau bani.

E nevoie de entuziasm ca să progresezi. Şi de un pic de inconştienţă. Fără să te gândeşti la nicio piedică, la nimic din ce te-ar putea opri. În episodul următor, voi vorbi despre Marin, Alexandra, Adela, Nicu, Puiu, Adriana, oameni cu simţul datoriei.