Gavril Istrate şi Mihail Sadoveanu în tiparul unei mari prietenii

Pe lângă marea pasiune a evocării  personalităţilor  culturale româneşti pe care a avut-o prof.univ.dr.doc.Gavril Istrate, numit şi ,, ardeleanul moldovenizat’’, originar din Neposul legendar al judeţului Bistriţa –Năsăud, mai avea şi darul de-a cuceri prietenia unor scriitori, care i-au marcat firul împlinirilor sale spirituale.  I-a cunoscut personal pe Liviu Rebreanu, pe Lucian Blaga, pe George Călinescu, pe Marin Sorescu, pe Iorgu Iordan , Alexandru Philippide şi pe mulţi alţii, cărora le-a împărtăşit acest sentiment înălţător.

       Încă din clasele liceale a nutrit un adevărat cult pentru Mihail Sadoveanu, fiind impresionat de  lucrările lui, care vor deveni mai târziu cel mai cuprinzător  material pus în tiparul său lingvistic şi filologic. Din amintirile sale am aflat cum a citit,,Baltagul’’, venind pe căruţă de la Vatra Dornei spre casă. Atunci a făcut cunoştinţă cu Nechifor şi Vitoria Lipan şi au rămas pentru totdeauna în inima lui.

        După 30 de ani a reconstituit vechiul itinerar şi a străbătut de unul singur locurile în care a fost plasată acţiunea cărţii. Urmărea acum aspectul dialectal al operei lui Sadoveanu. Dar întâlnirile sale cu marele scriitor au început din anii studenţiei : ,, Locuiam la Căminul Păcurari şi pândeam în faţa clădirii bibliotecii universităţii, când urca sau cobora Sadoveanu de la Copou. Alte dăţi, îl aşteptam în faţa hotelului,, Traian’’, unde intra la o partidă de şah’’. Pentru el şi o parte din colegii lui, scriitorul părea un zeu coborât din Olimp. Întâlnirea de la casa lui de pe Copou a fost cel dintâi contact care va pune pecetea prieteniei lor.

         Au urmat apoi altele, prilejuite de colaborările sale la revistele culturale ale Iaşului. Gavril Istrate a trăit şi sentimentul compasiunii faţă de scriitor, când  viaţa i-a fost pusă-n primejdie : ,,că numai un noroc a făcut să nu cadă şi el victimă, alături de I.G.Duca, de Armand Călinescu, de Nicolae Iorga, sub gloanţele unor descreieraţi. L-au ocrotit, poate, umbrele din veac ale strămoşilor noştri şi norocul literaturii naţionale. L-au ocrotit numeroşii lui prieteni, fie adăpostindu-l în casele lor ori în cabanele de pe Valea Frumoasei, fie solidarizându-se cu el, şi cu eroii cărţilor sale, în proteste publicate în ziarele vremii…’’

         În 1952, profesorul Gavril Istrate îl însoţeşte în campania electorală. Era candidat pentru Marea Adunare Naţională în sectorul Iaşi- Vest, perioadă în care se întăresc relaţiile lor de prietenie. Întâlnirile deveneau tot mai dese. Erau pline de farmec şi de interes, mai ales atunci când vorbeau de Transilvania şi de apropierile lingvistice dintre  moldovenii de pe apa Bistriţei şi românii din Ardeal. La o şedinţă generală a Academiei, îşi aminteşte profesorul universitar, ,,într-o pauză m-a poftit să mă aşez lângă el şi m-a întrebat : Ai citit,, Nicoară Potcoavă ? Da. Ţi-a plăcut ? Este, fără îndoială, o capodoperă, am răspuns eu, dar, fiindcă mă întrebaţi, vă rog să-mi permiteţi să vă spun gândul întreg. Am impresia că aţi pus în ea prea mult meşteşug ; e tot meşteşugul cumulat de un artist, într-o jumătate de secol’’. De fiecare dată când se întâlneau, Sadoveanu îi dăruia câte-o carte cu autograf. Erau momente de bucurie unică şi de încântare fără precedent. La şezătoarea literară din 25 martie 1956, organizată de Sadoveanu la el acasă, Gavril Istrate, M. Ralea, Tudor Vianu, Alexandru Philippide şi Cezar Petrescu au ascultat, în lectura autorului, patru fragmente  din cartea rămasă neterminată, ,,Cântecul Mioarei’’. L-a sfârşit, fixându-l cu privirea pe universitarul ardelean, l-a întrebat : ,, Ai văzut ? Ţi-am pus Năsăudul aici’’. Era cea mai mare bucurie pe care scriitorul i-o făcuse atunci. Au urmat apoi, alte şi alte întâlniri, dar timpul pentru unul dintre ei se oprise din mers. În octobrie 1961,  Sadoveanu s-a stins din viaţă. În drum spre cimitir, spune Gavril Istrate ,,aveam impresia că întregul popor se încolonase să conducă, pe ultimul drum pe Ştefan cel Mare al literaturii române’’.

         Opera lui vastă, lăsată moştenire neamului românesc, i-a oferit posibilitatea lui Gavril Istrate să o supună unui studiu lingvistic amănunţit care cuprinde zeci de articole publicate în revistele de specialitate, dar şi în cele culturale din întreaga ţară. Aş aminti doar câteva dintre ele : ,,Cu Sadoveanu de-a lungul anilor’’, ,,Sadoveniana’’, ,,Influenţa germană reflectată în vocabularul operei lui Mihail Sadoveanu’’, ,,Elemente italieneşti în vocabularul operei lui M.Sadoveanu’’, ,,Relaţiile moldo-polone reflectate în vocabularul sadovenian’’, ,,Mihail Sadoveanu în presa ardelenească’’, ,,Frumuseţe şi armonie’’, ,,Bogăţie şi expresivitate’’ etc. Un accent deosebit îl va pune pe lucrarea de mai mare cuprindere, intitulată ,,Transilvania în opera lui Mihail Sadoveanu’’în care face  o amplă analiză a chestiunilor de limbă, vocabularul utilizat, cuvintele rare şi unele fonetisme, ori forme verbale specifice vorbirii de peste munţi. Şi toate acestea, Gavril Istrate le-a făcut dintr-o mare dragoste şi respect pentru omul şi scriitorul Mihail Sadoveanu. Prietenia lor a rămas ca o fereastră deschisă spre cerul literaturii române.