Generozitate şi performanţă la Clubul Sportiv Transilvania Bistriţa
Înfiinţat în anul 2014, Clubul Sportiv Transilvania Bistriţa este o prezenţă activă în peisajul fotbalistic judeţean şi naţional, este un club care încă de la înfiinţare şi-a propus promovarea educaţiei prin sport. Culorile culubului sunt alb-verde-negru, având logo compusă din următoarele însemne: litera T cu turnul Bisericii Evanghelice, un urs şi o minge de fotbal, fiecare dintre aceste elemente ale emblemei având câte o semnificaţie. Litera T reprezintă regiunea Transilvania, pe aceeaşi literă fiind conturat şi monumentul istoric al municipiului Bistriţa, respectiv Biserica Evanghelică, Ursul reprezintă emblema judeţului, iar mingea de fotbal obiectivul clubului, respectiv sportul. Obiectivul principal al acestui club este selectarea, pregătirea şi educarea într-un cadru organizat, sub semnul unor înalte categorii morale, printr-o colaborare cu toţi factorii, pentru a armoniza solicitările educaţionale. Argumentele aduse pentru înfiinţarea acestui club sunt de natură istorică, socială şi sportivă. Bistriţa, cum se ştie, are o frumoasă tradiţie în selectarea, creşterea şi formarea de fotbalişti care şi astăzi activează în echipe de top la nivel naţional. De asemenea, prin noul club se acţionează în sensul schimbării mentalităţii, prin formarea de oameni bine instruiţi, pregătiţi cu metode şi principii înalte, cu o moralitate desăvârşită.
Deşi are o „vechime” de doar un an, clubul şi-a dovedit generozitatea şi performanţa în fotbalul naţional şi internaţional . Astfel, în primul an de existenţă s-au format două grupe de jucători, născuţi în anii 2006-2007 şi 2008, iar în momentul de faţă se formează grupa de copii născuţi în anii 2009-2010. Aceste echipe sunt pregătite de antrenori licenţiaţi UEFA – A: Horaţiu Pârţiu Vasilichi, Constantin Sava şi Cristian Emanuel Spătăreanu, toţi cu o bogată experienţă la nivel de copii şi juniori.
Pe parcursul acestui an, ne spunea antrenorul Horaţiu Pârţiu, bistriţenii au participat la competiţii oficiale şi amicale, precum şi la cele mai renumite turnee din România, obţinând rezultate notabile. De asemenea, a luat parte şi la turneul internaţional din Austria. Clubul Sportiv Transilvania este şi iniţiatorul Cupei Transilvania, Cupei Fair -Play şi a Cupei Lucian Sânmărtean, competiţii apreciate în mod deosebit pe plan naţional. La prima ediţie a Cupei Lucian Sânmărtean a fost prezent şi preşedintele de onoare al ACS Transilvania Bistriţa, fotbalistul Lucian Sânmărtean, care preciza atunci: „Este o deosebită onoare şi plăcere pentru mine să văd că există nişte oameni pricepuţi la acest club”.
În luna decembrie a acestui an se va organiza ediţia a II-a a Cupei care poartă numele valorosului fotbalist bistriţean, cu participarea unor echipe performante.
Şi în acest an, fotbaliştii clubului vor fi prezenţi la Memorialul „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene” cu câte două echipe la fiecare competiţie. Performanţele tinerilor fotbalişti de la „Transilvania” sunt bine apreciate de iubitorii fotbalului, cu toate că se întâmpină şi unele greutăţi. Astfel, apare necesitatea amenajării unei baze sportive proprii, respectiv a unor terenuri de fotbal gazonate, cu gazon natural şi omologate. Din anul 2016, se intră pe un teren de 60/40 m, e vorba de juniorii care au nevoie de astfel de spaţii de joc.
Clubul Sportiv Transilvania a fost şi partener în organizarea „Olimpiadei Inocenţilor”, jucatorii grupei 2006 au format echipe mixte impreuna cu participantii la intrecerile sportive.
De asemenea , echipele clubului au sustinut peste 150 de jocuri oficiale si amicale, iar bilunar au organizat , turnee blitz cu echipe din judeţ şi regiune.
Generozitatea clubului se poate vedea şi prin faptul că aici nu se percep taxe pentru instruire,competitii, închirieri baze sportive, materiale, clubul asigură echipamente de antrenament, joc şi prezentare, indiferent de anotimp pentru toţi jucătorii legitimaţi.
În concluzie, putem spune că ACS Transilvania Bistriţa este un club care promovează educaţia prin sport. În acest sens, ne spunea antrenorul Pârţiu, promovăm proiecte de atragere a copiilor către fotbal, către mişcare în aer liber, iar valoarea şi performanţele sportive vin ca o rezultantă în timp a eforturilor comune – copii, părinţi, club, antrenori, sponsori, finanţatori.
Citiţi şi:
- CUPA ”LUCIAN SÂNMĂRTEAN” LA FOTBAL – Ediția a II-a
- Asociația Clubul Sportiv Transilvania Bistrița va implementa primul proiect Erasmus+. O viață sănătoasă prin sport
- La o jumătate de an de la înființarea secției de fotbal, peste 250 de copii practică acest sport la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud!
- Bucurie, fotbal și performanță pentru fotbaliștii Gloriei, Under 13, la Cupa Municipiului Reghin!
- Renaşte Gloria Bistriţa în CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud?
Comentarii
Acum ai posibilitatea sa-ti imbunatatesti venitul lunar cu sume cuprinse intre 100 si 285 euro printr-o afacere inteligenta, muncind acasa. Instruirea se face gratuit, prin email. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal de comision. Pentru mai multe detalii trimiteti textul INFO la adresa de email: [email protected]
Adaugă comentariu nou