Grădiniţe noi, din fonduri europene, pentru copiii din Vermeş şi Sângeorzu Nou
Proiectul depus de Primăria Lechinţa pe Submăsura 7.2 – Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a fost selectat, anunţă primarul Romeo Florian. „Veste bună, am fost selectaţi cu cele două grădiniţe pe Măsura 7.2, Sângeorzu Nou şi Vermeş. Valoarea eligibilă este de aproape 500.000 euro. Aşteptăm notificarea, după care proiectarea, apoi procedurile de achiziţie. Mă bucur pentru copilaşii din cele două sate”, precizează edilul comunei.
O altă veste bună pentru comunitatea din Lechinţa este faptul că a fost scoasă la licitaţie lucrarea de reabilitare şi modernizare a Căminului Cultural din centrul comunei. Investiţia se derulează prin Compania Naţională de Investiţii. „Va fi Casa de Cultură a comunei Lechinţa. Vă garantez că este un proiect frumos. Totul se datorează unor prieteni de-ai mei dar, în acelaşi timp, unor oameni care vă respectă pentru faptul că am demonstrat că noi, lechinţenii, suntem o comunitate unită. Mulţumesc preşedintelui Radu Moldovan. Continuăm împreună”, susţine primarul Romeo Florian.
Citiţi şi:
- Primarul Romeo Florian: În acest an, vor fi finalizate lucrările la grădiniţele din Vermeş, Sângeorzu Nou şi corpul cu 10 clase de la liceu! Începe construcţia unui bloc ANL!
- Romeo Florian (primar Lechinţa): Două proiecte finanţate din fonduri europene, selectate. Peste 85% din străzile Vermeşului, asfaltate
- Blocul ANL, grădiniţele de la Vermeş şi Sângeorzu Nou, un nou cabinet şcolar, reţele de canalizare şi străzi asfaltate, câteva din priorităţile anului, la Primăria Lechinţa
- Primarul Romeo Florian: Sunt pregătit să continuăm munca
- Primarul Romeo Florian: Peste jumătate din bugetul comunei Lechinţa va fi destinat investiţiilor in infrastructura rutieră, canalizare, grădiniţe, iluminat public
Adaugă comentariu nou