Grevă de avertisment mâine, 19 ianuarie, între orele 11-13, în toate școlile din județ! Aurelia Dan: Profesorii vor fi în clase, dar nu vor preda!
Miercuri, 19 ianuarie 2022, între orele 11-13, este anunțată grevă de avertisment în toate școlile din România, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE).
În baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, se declanșează Grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și inistituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00, anunță sindicatele.
Aceștia spun că protestul este provocat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună:
“1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”
***
„Am primit o informare din partea celor două federaţii sindicale cu referire la acest aspect. În intervalul 11-13, profesorii vor fi în clase, dar nu vor preda. I-am rugat pe cei doi lideri să transmită colegilor noştri să aibă în vedere siguranţa elevilor. Pentru noi este prioritară în acest moment siguranţa elevilor. Respectăm dreptul la grevă şi la protest, în acelaşi timp, ne interesează siguranţa elevilor şi am primit asigurări că ai noştri colegi vor desfăşura această activitate de protest fără a-şi abandona elevii”, a explicat inspectorul școlar județean Aurelia Dan.
Potrivit acesteia, fiecare unitate de învăţământ va decide dacă îi va lăsa pe elevi acasă, însă IŞJ nu poate suspenda activitatea didactică, pentru că nu are un temei legal. „Nu există temei legal nici pentru şcoală (n.n. – să ia această decizie). Niciun director nu va putea hotărî într-un consiliu de administraţie că se suspendă cursurile în acest interval. Elevii rămân în şcoală şi cadrele didactice care protestează sperăm să fie vigilente”, a menţionat inspectorul şcolar general.
Citiţi şi:
- Sindicaliștii din învățământ vor picheta vineri Instituția Prefectului! Care sunt principalele revendicări
- Miercuri, 17 mai, grevă de avertisment în învăţământ între orele 11-13! De luni, 22 mai, grevă generală!
- Sindicaliştii din învăţământ au pichetat Instituţia Prefectului. Personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic, "o categorie năpăstuită"
- Grevă japoneză în primăriile din județ! Nu se va întrerupe programul de lucru
- USR: Greva profesorilor se poate încheia luni dacă PSD și PNL votează o inițiativă legislativă USR, ținută la sertar de un an de zile
Adaugă comentariu nou