GRIGORE AVRAM

A FI?

O dorinţă pe care cu toţi o avem,

O cărare solară într-un amplu sistem,

O credinţă măreaţă în spirit şi lut,

Ipoteză c-am fost cândva început,

O suflare de vânt pentru ce-a mai rămas,

Pentru-o clipă, un gând, o secundă, un ceas.

O minune de unde vin clipe la loc

Într-un vis care arde mai ceva ca un foc,

Un mister conceput pentru mintea din noi,

O culoare ce dă cu tribut înapoi.

Un proces de valori, o lumină de sus

De la cei care-au fost, de la cei care nu-s.

O speranţă de Soare, o zi fără nori,

Puritatea din rouă, gingăşia din flori.

O iubire de zori, o plăcere în plus,

Un bănuţ ce l-am dat, un cuvânt ce l-am spus.

Baia Mare, 7 februarie 2009

CE ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, A AVEA DIN BELŞUG

Să ne fie mai bun traiul nostru de jug?

A avea, a spera, a putea să mai ceri,

A întoarce pe dos planul lumii de ieri?

A te-nchide în mit cu tăcerea pe jos,

A cerşi liniştit un grăunte de ros,

A te pune pe jar când în Soare roiesc

Mii de raze-n zadar pentru ochi ce doresc?

A mai bea de necaz înc-o sută în plus,

A te umple de haz în tăcutu-ţi apus,

A ajunge mai plin când hambarul ţi-e gol,

A spăla mai senin rădăcina în sol?

Mă întreb tot mai des, ce-am avut şi ce am

Într-o lume ce-a scos siguranţa din neam,

Ce-am făcut din talanţi, ce voi spune mereu

Când, tăcut, o să vrea să mă ia Dumnezeu?

Cum am ştiut (sau n-am ştiut) să mă bucur de zor

De un zâmbet curat, de o umbră de nor,

De o clipă ce-a fost de o mie de ori

Mai gingaşă decât o grădină de flori?

A avea din belşug, o spui tu, o spun eu,

Nu înseamnă nimic din ce vrei, din ce vreu -

E-un mister necuprins de al inimii gând

Să se creadă sărac nu cel gol şi flămând,

Nu acel ce a dus grija zilei de ieri

Sau acel care-a plâns pentru grele poveri,

Nici a celui ce-a ştiut penitenţa s-o ia

Din privare de trup sau orice altceva.

A avea din belşug se întâmplă atunci

Când, dorind să respecţi cele zece porunci

Din aproapele-ţi faci un tovarăş de drum

Care-ţi cere şi ia tot ce-i dai tu acum.

Bistriţa, 1 martie 2009

EU NU MAI AM

Eu nu mai am un veac şi pentru tine,

Nici bogăţii de dat pe vorbe goale,

De când, subit, s-a vindecat în mine

Un mic crâmpei din rana dumitale.

De-am fost bogat în timpul care pleacă,

Va şti de-acum doar clipa care vine.

Deşi presimt că matca-i tot mai seacă,

Cum tot mai mult tribut i se cuvine.

De-ar fi în vis o noapte să mai steie

Şi-o mică zare fruntea să-mi alinte,

M-aş crede umbră-n chipul tău, scânteie,

Sau, poate, rază-n vara dinainte.

Sângeorz Băi, 30 decembrie 2008

NEDORINŢI

Eu nu-ţi mai cer nici nori, nici apă

Şi nici de jos nu te ridic,

Cât timp istoria te sapă

Şi-ţi dai arginţii pe nimic.

N-am să mai urc de sfert măsura

În faţa micului ateu,

De-o fi să cadă cu cenzura

Întâiul jar din Prometeu.

Şi nici pe drumul alb al morii

Nu vreau privirile să-mi ard,

Să mă desfac în miez cu zorii

Ce sting lumini pe bulevard.

Eu nu mai vreau tăceri cu plată

De-o fi mileniul să-l închei

În primăvara care pleacă

Cu glasul florilor de tei.

Sângeorz Băi, 31 decembrie 2008

ÎN RANA TA

În rana ta, copacule fricos,

Rămân ce-am fost, bolnavul dinainte,

Cu viul mort şi-n carne şi în os

Şi-n inimă şi-n suflet şi în minte.

De-ai fi mai bun în lemnul plin de pori

Mi-ai da, în schimb, inele pentr-o nuntă,

Să fiu şi azi nervură peste nori

Sau trecător în clipa ta măruntă.

Dar tu mă bei cu primăveri târzii

Sub cerul gol, în plină dimineaţă,

Să mai rămân privire înc-o zi

În ochii tăi, icoane pentru viaţă.

Bistriţa, 8 ianuarie 2009

DOAMNĂ PENTRU VIAŢĂ

Frumoasă doamnă, ca o primăvară

Te-arăţi în minte, mintea mea vulgară,

Senină, caldă, blândă şi măreaţă,

Ca vinul dulce, dulcea mea de-o viaţă.

Podoabe multe toamna ţi le-ncurcă

Pe trupul singur, singura-ţi făclie.

Spre frunza mică mai flămând mă urcă

Şi-n iarna calmă, calmul dă-mi-l mie.

De-atâtea vremuri care-ţi stau coloane

Mă-nchid în matcă, matca ta de ceaţă,

Să nu te ceară vara milioane,

Frumoasă doamnă, doamna mea de-o viaţă.

Bistriţa, 24 ianuarie 2009

SPERANŢE

O pândesc zi de zi, stea pe Marele Cer

Până când ochii mei se agaţă de nor.

E plăcut să doresc, este bine să sper

Mai devreme s-ajung, mai departe să mor.

Când, plecat mă visam peste-un umăr de veac,

Te-am cules veştejit din ierbarul frivol,

Ca un alt paradis, o sămânţă de leac

Am crezut c-o să fii pentru sufletul gol.

Astăzi stau şi cerşesc înc-o pagină-n plus

Într-al meu calendar, prăfuit în amor.

Dacă alţii mi-au dat, tu m-ai luat şi m-ai dus

Mai departe s-ajung, mai devreme să mor.

Bistriţa, 1 februarie 2009

DE N-AM SĂ POT

De –am să pot să vin diseară

Să frâng tăcerea în pridvor,

Nu te-ntrista, mai fi-vor iară

Priviri să-ţi ceară ajutor.

Mai fi-vor clipe de-o răscruce

În ochii tăi, pe fruntea ta,

Când vom putea să punem cruce

Voinţei reci din dumneata.

Mai fi-vor alte luni de vară

Şi nori ce piaptănă în lut

O urmă dinspre primăvară,

Dorinţa unui început.

Mai fi-vor stele să ne-ncânte

Şi nopţi să dea scânteii foc,

Mai fi-vor zorii dinainte,

Speranţă, teamă şi noroc.

Bistriţa, 11 februarie 2009

CHIAR DACĂ

Chiar dacă drumul către tine

E cu obstacole la rând,

Nu voi ceda, o ştii prea bine

Şi voi ajunge mai curând

Decât credeam c-o să se-ntâmple

Când te-am rugat să mă aştepţi,

Când încă nu luceau la tâmple

Puzderii scurte de nămeţi.

Chiar dacă Luna este slabă,

Orbită-n cercul tot mai mic,

Voi cere nopţii mai degrabă

Tăcerea ei, decât nimic.

Chiar dacă sub a stelei pleoape

Visez la ce-am putut să fiu,

Voi arde astăzi mai aproape

De sânge, moftul meu târziu.

Bistriţa, 13 februarie 2009

POATE

Poate că n-am avut putere

Şi nici priviri să te desfac,

Poate că-n visul care piere

N-am încercat să-ţi fiu pe plac.

Poate că singur şi departe

Ai vrut să treci de somnul greu,

Poate că azi eşti doar o parte

Din ce putea să fie-al meu.

Poate că nici n-ai ştiut anume

Ce scurt e timpul la apus,

Poate n-aveai nici ani, nici nume

De nu ţinteai de nori mai sus.

Poate că-n sânul dimineţii

Te-aş fi găsit străin şi mic

Dacă în flacăra vieţii

Cuvântul tău ar fi nimic.

Poate că ieri sau, poate, mâine

De nu erai sau nu voi fi,

Poate doar vântului rămâne

Ce-ai ştiut să vrei, ce-am vrut să ştii.

Bistriţa, 19 februarie 2009

UN MIC SIMBOL

Mă iartă timpule de fapte

Şi înspre chipul tău mă du,

Acolo unde-n miez de noapte

Stăpân pe lume eşti doar tu.

Acolo unde-n dar m-aşteaptă

Priviri de cedru şi de soc,

Când Luna stelele-şi deşteaptă

Şi munţii-n mine nu au loc.

Mă iartă-n trupul tău de gheaţă

Şi fă din mine un debut,

Când zorii m-or lovi la faţă

Să pot s-o iau de la-nceput.

Să pot cu mintea mea străpunge

Mai multe veacuri benevol,

În mâna ta să pot ajunge

Şi să rămân un mic simbol.

Cluj Napoca, 20 februarie 2009

AM VRUT

Am vrut să fiu doar taină şi taina mea cuvânt

De când eram de-o şchioapă şi nu speram să mor,

Am vrut, în atmosferă, în apă şi-n pământ

Când pleacă norii negri, să nu mă lase lor.

Am vrut, copilăria, s-o iau de la-nceput

Cu dragostea maternă roind deasupra mea,

Am vrut dintotdeauna să-mi fie iarna scut,

Din sufletul meu rece să nu dispară ea.

Am vrut să zbor cuminte, mereu peste dorinţi

Să iau nepoluată lumina, din senin,

Am vrut să rup misterul chemărilor fierbinţi,

La nunta mea de aur să-i dau miresei vin.

Am vrut cu-atât mai multe cu cât nu pot avea

În lumea sărăcită ca-n evul ostrogot,

Am vrut să mă transforme în arbore o stea,

Dar nu ce-am vrut pot face, ci fac numai ce pot.

Sângeorz Băi, 21 februarie 2009

TESTAMENT

Povestea mea de început târziu

Poartă inel şi straie ca de mire,

C-am strâns apusul iarăşi să-l înviu

În ochii celor duşi în cimitire.

De-am vrut sau nu să dau luminii rost

O ştie vântul, briză la răscruce

Şi umbra care-n mintea mea a fost

Un mic simbol al celor fără cruce.

Cât am urcat sau cât mi-a fost de-nalt

Destinul ţintă, n-am găsit măsură,

Dar am făcut privirilor implant

Când moşii singuri s-au închis la gură.

Povestea mea curând se va opri

Că-n mare parte ea a fost rulată,

Dar tu, copilă, încă poţi s-o scri,

Altfel curând de toţi va fi uitată.

Sângeorz Băi, 22 februarie 2009

DE VEI VENI

De vei veni în prag de seară

Sau la-nceputul săptămânii,

Păstrează drumul către gară

Şi intră-n crucea Balasânii.

Acolo,-n braţul stâng de ape,

Adună-ţi clipa ta măruntă

Şi dacă-n două o să-ţi crape

O dă iubitului la nuntă.

Când vei vedea că Luna trece

Şi-n plamă-ţi se depune rouă,

Păstrează-mă în suflet rece

Şi-ntinde braţele-amândouă.

Să-mi faci o măgură anume

Mai jos de curtea casei mele,

Să-mi pună Someşul un nume

În cuibul tot mai plin de stele.

Bistriţa, 23 februarie 2009

DE-AŞ FI PE CER

De-aş fi pe cer o umbră cât de mică

Sau, poate, stea pierdută în înalt,

Mi-aş umple trupul încă plin de frică

Şi m-aş închide sânge în bazalt.

Aş da în jeturi energii bizare,

Mai stratiform să ducă norul sus,

Celui ce ia şi celui care n-are

Din tot ce-am strâns şi am de-o parte pus.

Aş da şi Lunii nopţi s-o fericească

Înspre antreu să-şi caute un loc,

Iar când din clipe, clipe or să crească

Voi trece singur verile prin foc.

Şi prin misterul lumilor solare

Voi ridica privirea mai puţin,

Ca să observ durerea cum mă doare

Şi cum am fost, să pot să mai revin.

Bistriţa, 24 februarie 2009

ILUZII

Port în mine mai multă primăvară

Decât am crezut şi sperat astă vară.

Ca şi când râuri s-ar umple de Soare

Scoţându-mi şui o matcă din enervare.

Tu, ca o mamă, dai frunzelor ţâţă

Din sfera din care tăceri mă aţâţă.

De n-aş fi rămas rădăcină la lut

Aş fi luat calea ca pe-un nou început

Şi-n lungul răgaz de clipe ce pleacă,

Lipsit de putere aş plânge oleacă

Doar vârste ce stau agăţate de-un pai

Sau prunci ce poartă cu ei răpiri din Serai.

Bistriţa, 25 februarie 2009

SĂRUTUL PĂMÂNTULUI

Sărută-mă, pământule, prin floare

Şi mă ascunde viu în trupul tău,

Să mă descopăr piatră la izvoare

Când timpul trage lacrima la tău.

Sărută-mă de-acum pe norul mare

Şi dă-mi cuvântul în avans, de vrei,

Să ştie ziua clipa următoare

Şi anii singuri ce-am făcut cu ei.

Plăcere sfântă dă-mi din sfânta-ţi glie

Şi mă porneşte mai gingaş la pas,

Să iau ce-a fost, ce este, ce-o să fie,

Ce tu mi-ai dat, ce înc-a mai rămas.

Sărută-mă în lutul tău fierbinte

Când se aprind de clorofilă ei,

Să-mi fie vârsta astăzi mai cuminte

De-atâţia foşti ce sunt acum scântei.

De nu doreşti mai ia-ţi o dimineaţă

Şi fă din os putere de trecut,

Apoi te-apleacă mai decis spre viaţă

Să n-ai sfârşit, cum n-ai nici început.

Bistriţa, 28 februarie 2009

IN AMURG

În amurgul ca de ceară

Nu mai urc, nu mai cobor,

Ca şi vântul care zboară

Sub al toamnei negru nor.

Nu mai vreau să plâng de vorbe

Nici destinul să-l împac,

Vreau, în schimb, să-mi fie dor de

Moştenirea mea de dac.

Vreau şi noaptea, câteodată,

Să mă scoată din priviri,

Să-mi dea fruntea ei curată

Sutelor de amintiri.

Şi de-o fi să-mi poarte ortul

Un grăunte din profil,

Voi cunoaşte singur portul

Unui biet bătrân copil.

Bistriţa, 3 martie 2009

ODĂ PĂDURII

Dacă tu nu erai,

astăzi, sufletul meu gol,

ar fi mirosit a nisip încins.

Încă de mic, m-aş fi răcorit în liniştea moartă a morţii

şi nu aş fi înţeles viaţa

aşa cum mi se dezvăluie ea acum.

Pentru că oxigenul din apă, devenit liber,

ar fi aprins simbolurile ei în orice suflet

în care s-ar fi cuibărit.

Dacă tu nu erai,

pământul ar fi devenit lepros,

carnea lui desprinsă de os s-ar fi dat vântului,

iar trupul gârbovit

ar fi devenit stupid şi sterp.

Dacă tu nu erai,

genetica s-ar fi scris în coduri vremelnice

şi s-ar fi păstrat în sămânţă sterilă

din care astăzi s-ar naşte doar tineri bătrâni.

Dacă tu nu erai,

n-am fi cunoscut ce înseamnă iubirea

şi nu am fi fost în stare să ne cârpim sufletele

cu sentimente care să ne facă mai buni.

Am fi fost privaţi de lemnul crucii,

de floarea care dă culoare anotimpului cald,

de poveştile spuse la gura sobei

şi de muzele care dau cuvântului glas.

Dacă tu nu erai,

rugăciunile serii s-ar fi stins

înainte de a fi spuse,

iar în liniştea nopţii

am fi îngropat Timpul

mai devreme să ne fi scris istoria.

Dacă tu nu erai,

astăzi nici eu nu aş mai fi avut vârstă.

Baia Mare, 6 martie 2009

DE-AŞ FI AVUT

De-aş fi avut o singură zi clorofilă,

M-aş fi găsit un rost îmbrăcat în argilă,

Un sâmbure dornic de un cuib de lumină

Sau un soi de granit ce se vrea rădăcină.

Mi-aş fi ridicat fruntea frunză spre înalturi

Ca să iau de la Soare energia-n implanturi,

Iar când Universul s-ar plânge de ocară

În lacrima lui mi-aş face baia de seară.

Puternic sau slab, când unii-n nevoi îşi aduc

Aminte de lemnul din mine de fag sau de nuc,

Aş cunoaşte ce fiară-i securea, ce creaţă,

Ce sălbatică-i pofta de-a fi, ce măreaţă!

Aş percepe ce rece-i pământul sub scoarţă,

Ce rău să te măsoare în cub, nu în mierţă,

Ce mic e destinul când, cântărit de altul,

Te-adoptă ţărâna şi te uită înaltul.

Bistriţa, 8 martie 2009

CA SĂ POT

Ca să pot să te scap de furtuna din gând,

Mă aprind în scântei, mai sătul, mai flămând,

Însă când ochii tăi, mă sărută pe rând,

Mă privesc, mă doresc, iar apoi mă cuprind.

Ca să pot să mă iert de secunda – tribut

Care-am dat-o târziu pentru-un nou început,

Am să-ţi cer, despletit de amor, un sărut,

Mai arid, mai rapid, dar timid şi tăcut.

Ca să ştiu din nimic mari cuvinte să scot,

Să le ţină la piept cei ce vreau şi mai pot,

Mă îndrept către nori cu plăcerea înot,

Mai bătrân, mai stăpân, dar cu tine cu tot.

Bistriţa, 9 martie 2009

LIPSURI

N-ai ani să crezi că eu mă scutur

Şi mă topesc încet, încet,

Ca o speranţă de-nceputuri

Sau ca un suflet de poet.

N-ai timp să vezi că-n lumea mică

Destinul viu e tot mai greu,

Minunea care mă ridică

Cum mă coboară mai mereu.

N-ai nici amor să-ncurci o vară

Când toamna-mi cere spaţiul tot,

Nici rouă pentru primăvară,

Priviri în care să înot.

N-ai nici putere să mă-mpături

Şi să mă ţi-i de partea ta

Când alţii m-or dori alături,

N-ai loc destul în dumneata.

Bistriţa, 11 martie 2009