Pr. Radu Liviu Roșu: CRĂCIUNUL - Sărbătoarea bucuriei împărtășite

 

De fiecare dată când vine Crăciunul fericirea noastră se amplifică și uneori se hrăneşte din bucuria celor apropiaţi. Numai că această bucurie poate fi știrbită când cei dragi nu reușesc să se bucure de frumusețea Crăciunului, sau nu reușesc să se bucure în același mod ca noi.

Sărbătoarea Crăciunului este de asemenea prilej de a ne împărtăși bucuriile. Nutrim, dorința ca ceilalți, în special cei apropiați, să ne împărtășească bucuriile. Crăciunul, pe de altă parte, ne conectează în mod direct cu copilul din noi. El, este parte a personalității noastre pe care de cele mai multe ori o reprimăm, o ignorăm, prinși fiind de responsabilitățile cotidiene.

Căutăm,apoi, să devenim mai buni de sărbători. Copilul din noi, este scos la lumină și se manifestă în situații în care nici nu ne-am aștepta. Devenim mai sensibili, mai uşor de impresionat şi mai receptivi la stările celor din jurul nostru.

Bucuria este un sentiment plăcut, care îi unește pe cei ce îl resimt. Dar, ceea ce unește este modul în care trăim această stare, cum o manifestăm față de cei din jurul nostru, precum și aspectele care ne-o activează.

Putem să ne bucurăm și cu toate acestea să trăim fiecare un Crăciun diferit, în funcție de modul în care ne raportăm la această sărbătoare. În familie, între cei doi soți pot să apară astfel de diferențe, care privite în mod rigid pot duce la tensiuni, conflicte și pot întuneca bucuria sărbătorilor

De multe ori, unul dintre soți se bucură de Crăciun ca de o ocazie în plus de a face cadouri frumoase celor dragi. În timp ce celălalt privește această sărbătoare ca un prilej de renaștere spirituală, duhovnicească. Apoi, unul dintre parteneri poate dori să ofere cadouri simbolice, creative, uneori confecționate de el însuși și acordă o importanță deosebită mesajului pe care îl transmite astfel. Celălalt partener poate dori să ofere cadouri scumpe, care să îi surprindă cât mai mult pe cei apropiați.

Aproape de fiecare dată unul dintre soți va fi mai econom, planificând riguros resursele familiei. Celălalt va dori să se bucure de momentul sărbătorilor și să cheltuie bani fără a se mai gândi la cele ce urmează. Unul dintre soți se poate simți cel mai bine atunci când de sărbători pleacă în excursii sau organizează petreceri cu  mulți invitați. Celălalt își dorește o atmosferă intimă, în cadrul familiei.

Ce atitudine adoptăm în aceste cazuri, care vrând nevrând ne includ și pe noi? Dacă se întâmplă ca de sărbători să ne confruntăm cu astfel de diferențe, să nu le lăsăm să ne strice bucuria. Să le privim în mod flexibil, creativ, cu multă îngăduință și acceptare. Să nu uităm că, înainte de toate Crăciunul este o sărbătoare a iertării.

Este foarte important să ne amintim că scopul principal este de fapt acela de a ne bucura împreună cu soțul/soția, copiii, bunicii, partenerul de viață, și nu de a le schimba acestuia/acesteia, acestora manifestările, preferințele și opiniile!

Nu încerca să impui, în noua ta familie, tradiții și obiceiuri ce erau nelipsite din casa părinților tăi. Învață să pui pe primul plan și nevoile partenerului. Fii receptiv/-ă la modul în care celălalt privește cadourile. Încearcă să fii împăcat/împăcată cu deciziile pe care le iei în ceea ce privește petrecerea Crăciunului. Învățați să iertați.

Crăciunul în primul rând este apropiere de Dumnezeu. Nu uitați, de asemenea, că sărbătorile de Crăciun sunt o ocazie de a vă apropia mai mult de Dumnezeu. Singurul care vă poate aduce „bucuria pe care nimeni nu o va lua de la voi”!

Dar ce fac persoanele care au ajuns să își petreacă primul Crăciun în abstinență? Persoanele care dau piept pentru prima dată cu această situație. Să nu uităm că societatea de astăzi, influențată puternic de consumerism, trăiește foarte „intens” Crăciunul. Decalajul dintre adevăratul sens al Crăciunului care este Nașterea Mântuitorului Hristos și obișnuințele oamenilor de celebrare este și mai mare.

Știm că Hristos se naște în fiecare an. Ce poate face dependentul să nu transforme sărbătoarea Crăciunului într-un eveniment catastrofal? În primul rând să rămână onest față de consum. Șă-și reconsidere valorile lui ca om. Să-și reclădească relațiile cu cei din familie, cu prietenii săi, cu cei din biserică. Hristos s-a născut și pentru el.

Merită? De ce?

 

 

De Crăciun fi mai bun...

 

E noapte rece; vântul bate cu șuieratul lui prelung,

Și din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung.

Ce bine e să fiu acasă, să știu că am destul câștig

Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig.

 

Ce bun a fost cu mine Domnul, că nu știu cum să-I mulțumesc,

Cum L-aș primi să știu că vine, să-mi fie oaspete ceresc.

Și-n jocul straniu de lumină, al flăcărilor din cuptor,

Pe gene-mi cade toropeala, și adormii așa de ușor…

 

Deodată o bătaie-n poartă… tresar… e cineva pe drum!

Mă uit la oră: E târzie! Numai tâlharii umblă-acum!

Răsună iarăși o bătaie, și încă alte două-trei.

Și strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"

 

Și glasul de-afară-mi spune: "Vin dintr-un loc îndepărtat;

Umblat-am cale lungă astăzi; sunt obosit și s-a-nnoptat.

N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparți cu mine pân la zi?

Ți-aș mulțumi cum știu mai bine, și-n rugăciuni te-oi pomeni.

 

Primește-mă doar până mâine că am nainte un drum lung

N-ai vrea din colțul tău de pâine, să-mi dai și foamea să-mi alung?"

Mă strecurai lângă fereastră, să-l văd prin geamul aburit;

Era urât și plin de zdrențe, părea murdar și obosit.

 

"Nu cer decât un colț de pâine, uscat de este, să mi-l dai;

Și dorm și jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!"

Gânditu-m-am o clipă lungă, și i-am strigat apoi răstit:

"Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit!

 

Ce n-ai gândit mai dinainte unde-ai să dormi, ce-ai să mănânci?

E prea târziu să-mi bați la poartă, e prea târziu să mi te plângi!"

I-am auzit cum pașii afară, încet, încet s-au depărtat...

Până ce-n liniște doar vântul, a mai rămas stăpân pe sat.

 

Și, mulțumit, în patul moale am adormit apoi curând

Dar am avut în neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicând.

Parcă dintr-un nor de lumină, Domnul Iisus se cobora,

Și-n casa mea venea să-mi spună, ce nimeni altul nu știa.

 

Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit....

Dar S-a apropiat de mine și trist cu lacrimi mi-a grăit:

"Prietene, am vrut azi noapte să înnoptez în casa ta;

Din pâinea ta, am vrut la cină să iau un colț, ca partea Mea.

 

 

Dar mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine și nici pat,

Și M-ai lăsat în frig afară, să plec flămând și întristat.

Căsuța ta nu era mică să-ncap și eu să dorm în ea;

De ce nu vrei să ai la masă, un ostenit în casa ta?"

 

Și m-a privit cu ochii umezi până când norul s-a luat...

Și-am înțeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat.

Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afară-n frig...

Și-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig.

 

 

Dar vai, demult plecase omul în întunericul pustiu...

Doar vântul îmi striga din ramuri,

Că mă trezisem prea târziu:

E prea târziiiiiu! E prea târziiiiiiiiu!

Amin!

 

De Crăciun fi mai bun...