Ion Buzași: De Crăciun, Copilul de altădată

- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la fereastra gazdei? Cu ce eraţi răsplătiţi?
- Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?
- Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată ?
- Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?
-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?
Anchetă de Menuț Maximinian
...
Chestionarul trimis de Dvs., m-a bucurat căci mă îndeamnă la amintiri din
trecuta mea copilărie, cu bucuria sărbătorilor Crăciunului, a Sfintei Nașteri.
Nu-mi amintesc cu precizie anul când am fost prima dată la colindat, în
orice caz eram în clasele primare, clasa I sau a doua, cu doi trei copii din
vecini, colegi și prieteni; după ce făceam câteva repetiții, plecam la colindat,
nu prea departe de ulița noastră. Aveam un repertoriu sărac compus din
două colinde, care erau mai ușor de interpretat, prin monotonia lor muzicală:
„La găzdoaia cea (cei) frumoasă” și „Noi umblăm să colindăm”. Gazda ne
răsplătea cu mere și nuci și la unele case, cu „colăcei”, căci aproape fiecare
casă avea „cuptor cocător”, iar acești colăcei aveau un miros grozav de grâu, de pâine
proaspătă. Vedeți aceste aduceri aminte au un inevitabil aer nostalgic, căci acum nu mai
sunt în curțile oamenilor acele cuptoare cocătoare, de care vorbeam.
De împodobirea pomului de Crăciun se ocupa, de obicei, fie iertata mea mamă
împreună cu sora mea, și pomul era împodobit cu nuci, mere, bomboane de casă frumos
împachetate, în hârtie colorată încât atârnând în crengile bradului, sporeau atmosfera
feerică și bucuria sărbătorii.
Venirea Crăciunului, cu toată emoția și bucuria sărbătorii ne găsea pe noi copiii,
ascultând până seara târziu, colindele la geamul casei, ca în poezia lui Coșbuc: și între
somn și trezire, în pat, ni se părea că îngerii din cer cântă. „Și până nu tăceau la prag/ Noi
nu vorbeam niciunul/ Sărac ne-a fost, dar cald și drag/ În casă-ne Crăciunul./ Și când târziu
ne biruia/ Pe vatra veche somnul/ În vis vedeam tot flori de măr/Și-n fașe mic pe Domnul.”
Poveștile (mai bine zis legendele) de Crăciun auzite de la „mama bună”- în zona
transilvană unde am copilărit, varianta ardeleană pentru neologismul „bunică”- și pentru
vocabularul năsăudean „tână” erau cele cunoscute pe care le-am regăsit mai târziu în
antologiile de literatură populară. Dar era o baladă-colind, a cărei ascultare m-a impresionat în
acei ani ai copilăriei, când emoția artistică reverberează în sufletul copilului. Era o variantă a
„Mioriței” și când ajungea la cuvintele testamentare ale ciobanului, nici nu mai conta melodia,
ci durerea treceriidin lume „cumângâierea că oile” bălăi,cornute, seine, îl vor jeli, pe toate
dealurile, în toate locurile pe unde a umblat cu turma: :Oile cele bălăi/ Mândru m-or cânta pe
văi/ Oile cele cornute/ Mândru m-or cânta pe mine./ Oile cele seine/ Mândru m-or cânta pe
mine./ - versuri în care verbul „m-or cânta” are tot o accepție ardelenească – „m-or plânge”.
Predând un curs de literatură română religioasă la Facultatea de Teologie
greco-catolică din Blaj, o prelegere am consacrat-o reflectării acestei sărbători în poezia
românească. Am alcătuit, de asemenea, tot din necesități didactice, o antologie cu titlul
Poezia religioasă românească, publicată la Editura Dacia, Cluj-Napoca, în două ediții (1992
și 2003).În antologia tematică, alcătuită de părintele Ioan Georgescu, cu un titlu așa de
frumos Poeți în rugăciune, la capitolul intitulat La nașterea lui Isus sunt reproduse poezii de
O. Carp (Colindătorii), Mihail Celarianu (Florile dalbe), Mihai Eminescu (Colinde, colinde),
Elena Farago (Moș Crăciun către copii;Copiii către Moș Crăciun ), Octavian Goga (Moș
Crăciun), Alexandrina Mihăiescu (Colindătorii), Anton Naum (Cântec de Crăciun), Aurelia
Pop Florian (Copil ceresc), Eugeniu Sperantia (În Bethleem), Vasile Voiculescu (Magii).
Lipsește în chip surprinzător o poezie a lui Coșbuc, Colindătorii (în alte ediții În seara de
Crăciun) pe care am inclus-o în antologia alcătuită de mine.
Două poezii inspirate de Sfânt Naștere, Colinde, colinde de Mihai Eminescu și
Colindătorii de George Coșbuc le-am însoțit de succinte comentarii, ca sugestii pentru
un eseu mai dezvoltat. Poezia lui Eminescu, o mică bijuterie lirică, cuprinde două strofe
și exprimă bucuria cerului și pământului la sfânta Naștere a Mântuitorului. Prima strofă
înfățișează universul cosmic, un peisaj hibernal cu gheața ce strălucește asemenea oglinzilor,
cu brazi care de frig parcă își mișcă ramurile. Și strofa se încheie cu un vers ce încearcă o
definiție: „Căci noaptea de azi-i când scânteie stelele”. Crăciunul este sărbătoarea bucuriei
trăită cu toată intensitatea purității vârstei de către copii:„ Se bucur’ copiii/ Copiii și fetele,/
De dragul Mariei își pieptănă pletele…”. Cea de a doua strofă cuprinde o rememorare de
colindă (Steaua strălucește/ Și lumii vestește/ Că astăzi Curata/ Preanevinovata – Naște pe
Mesia - ; la Eminescu „steaua care lucește pe ceruri călătorului” – semnifică îndrumarul vieții
creștine. Poezia lui Coșbuc – este o imagine a sărbătorii într-o casă țărănească, cu bucuria
colindelor, așteptate emoționate de copii, cu ecouri de legendă biblică.
Răspunsurile la acest chestionar, mi-au prilejuit duioase amintiri, și la scrierea
acestor rânduri am redevenit copilul de altădată