Nicolae SILADE: De fiecare dată când vine la noi Crăciunul e ca și prima dată

- Vine Crăciunul la fereastra sufletului nostru. Deşi suntem în vremuri tulburi, să nu uităm de colind, cea mai frumoasă cântare prin care se vesteşte sărbătoarea Bucuriei. Aţi umblat la colindat în copilărie? Ce colinde vesteaţi pe la fereastra gazdei? Azi, mai colindaţi cu cei dragi?

- Și acum, la fel ca pe vremea când eram copil, aștept Crăciunul cu aceeași nerăbdare plină de emoție și bucurie nemărturisită care te încearcă atunci când numeri clipele până la întâlnirea cu prima ta iubire. Poate pentru că sunt născut iarna, cu exact trei săptămâni înainte de Nașterea Domnului, poate pentru că simt că urmează cele mai frumoase, cele mai dragi și însuflețitoare momente din an: prima zăpadă, ziua mea de naștere (4 decembrie), Sfântul Nicolae, tăierea porcului, Ajunul Crăciunului, cu împodobirea bradului și colindele, trăiesc la cote maxime zilele premergătoare acestei mari sărbători.

* * *

decembrie

e plin de păsări albe. majestuoase.

e plin de bucurii. de împliniri.

la geamuri

flori de gheaţă. cadouri. brazi.

colindători. pe străzi

splendori cum n-au fost niciodată.

pare că învie o legendă sacră. o stea

e-n orice casă. şi pretutindeni

cel nemuritor.

Da, am colindat în copilărie. Oare există vreun copil care să nu fi fost măcar o dată la colindat? Țin minte că prin anii ’60 ai veacului trecut, la noi în sat colindătorii (mereu câte doi) sunau dintr-un clopoțel și spuneau câteva versuri. Nu aveau imaginație, nu aveau voce, nu aveau costumație. Atunci, împreună cu un prieten, am înjghebat o trupă de teatru ambulant, care mergea la colindat prin satele din jur, cu Steaua și cu Plugușorul. Eram 12 „actori” serioși, începeam repetițiile încă din august, după texte vechi găsite în podul bisericii și colindele auzite de la bunici: „Trei crai de la răsărit”, „O, ce veste minunată!”, „Florile dalbe” etc. Ne-am croit singuri costumele adecvate (împodobite cu steluțe colorate din staniol), coroanele pentru împăratul Irod și pentru cei trei regi, aveam tobe, săbii, halebarde, toată recuzita, aveam și capră, aveam și stea (cu becuri pe baterii) care se rotea trasă de o sfoară, aveam plugușor împodobit cu de toate, plus beculețe de lanternă, tot pe baterii. Aveam chiar și un cărucior (pe care îl trăgeam după noi sau îl transformam în sanie, după cum era vremea) pentru transportul costumelor, bidoanelor cu vin și al celorlalte bunătăți primite. Nu era casă să nu ne deschidă ușa. Și am mers cu Steaua și cu Plugușorul până când am plecat în armată. Aș mai colinda și acum, dar mă mulțumesc să cânt colinde cu soția mea, să le ascult împreună cu copiii și nepoții, și să primim colindătorii.

- Sărbătoarea Crăciunului are rădăcinile adânc ancorate în ritualul arhaic solstiţial. Nu doar Moş Crăciun cel care vine zburând pe sanie peste sate şi oraşe şi aduce cadouri pentru copiii cuminţi este în poveştile noastre, ci şi Crăciunu Bătrânu. El este fratele mai mare al lui Moş Ajun, ambii întruchipând îmbătrânirea şi degradarea timpului, care se cere renovat, prin Naşterea Pruncului. Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?

- Mi-aș fi dorit ca și Banatul să fie măcar pe jumătate bogat în tradiții cum sunt alte zone ale țării, Maramureșul sau Moldova, ca să dau doar două exemple. Mi se pare că aici, la noi, în vest, totul s-a occidentalizat, dar, paradoxal, s-a și manelizat în același timp. În afară de „Dubașii din Brănești”, de care sunt sigur că ați auzit, colindătorii de azi la sate sunt trupe de lăutari și dansatori, care seamănă mai degrabă cu un alai de nuntă. Povești legate de Crăciun? Poate singura, cea pe care o trăim noi înșine, nu este atât o poveste, cât o minune. Vedeți, natura are patru anotimpuri, care se tot repetă, la nesfârșit. Omul are doar patru „omotimpuri”, care nu se mai repetă. Prin Nașterea Mântuitorului însă, avem șansa intrării în al cincilea anotimp, în acel „omotimp” divin, în care dragostea înlocuiește timpul și care înseamnă „moartea morţii şi învierea vieţii”.

- Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată?

- Greu de spus, greu de întors șase decenii într-o singură aducere aminte. Cred, totuși, că de fiecare dată când vine la noi Moş Crăciun e ca și prima dată.

- Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?

- Când eram copii, îl găseam împodobit în dimineața de Crăciun, lângă fereastră, în camera de la stradă, unde nu se făcea foc în sobă, astfel încât, de cum deschideai ușa, mirosul de brad îți intra de-a dreptul în suflet. Îi admiram ore în șir beteala, vârful strălucitor, foștomoacele de vată care reprezentau nămeții de zăpadă, culoarea saloanelor de zahăr, a globurilor, ne extaziam în fața figurinelor de turtă dulce sau de zahăr, îi căutam lumânărelele colorate prinse cu clame și scăpărătorile, pe care le aprindeam pe ascuns și, Doamne, ce ne mai bucuram. Uneori mai găseam prin el și fructe: gutui, mere, portocale, dar nu ne prea interesau. Desfăceam cu grijă saloanele de zahăr, luam conținutul și le închideam la loc, aranjând cu atenție staniolul, să nu se observe că sunt goale pe dinlăuntru.

- Care este cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun?

- Țin minte că odată, pe când colindam într-un sat vecin, cu populație majoritar maghiară, după ce ne-am terminat reprezentația, gazda ne-a pus la fiecare în mână câte un păhărel. Apoi a luat o damigeană și ne-a turnat, iar noi am dat ștamplul pe gât și am început să-l scuipăm imediat. Pentru că, în loc de țuică, în damigeană era petrol. Damigeana cu petrol era mai nouă decât cea cu țuică, iar gazda, în lipsa soțului, nu știa care e una și care alta. Doamne, ce-am mai scuipat toți în ziua aia! Și cum ceream la fiecare casă plăcinte, plăcinte, în loc de bani sau țuică, sau vin!

- Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?

- De multă vreme tot încerc să scriu un poem despre Nașterea Mântuitorului, dar poate că trebuie să mai aștept acea stare de grație, steaua aceea de la Răsărit, înțelepciunea celor trei magi sau magia propriu-zisă. Am însă un colind mai de demult, pe care vi-l ofer dimpreună cu urarea:

Crăciun fericit și La mulți ani!

* * *

alb alb alb

ce dor mi-e de alb

de munţii albi

de văi albind

de un colind

ca de harap

printr-un harem

plin de argint

mi-e dor de alb

de alb albind

mi-e dor de tot

şi ning şi ning

Nicolae SILADE