Monica Halaszi: Îngerul Crăciunului

Deşi suntem în vremuri tulburi, să nu uităm de colind, cea mai frumoasă cântare prin care se vesteşte sărbătoarea Bucuriei. Aţi umblat la colindat în copilărie? Ce colinde vesteaţi pe la fereastra gazdei ? Azi, mai colindaţi cu cei dragi ?

Copilăria mea nu s-a aflat sub semnul mersului la colindat, ci sub cel al primitului colindătorilor. Îmi amintesc că surorile tatălui meu cu familiile lor veneau la colindat la bunicii cu care locuiam și vesteau împreună, prin cânt, nașterea Mântuitorului. Pe lângă O, ce veste minunată, cântau un colind maghiar despre îngerul care li s-a arătat păstorilor și mi-a rămas în amintire bucuria din glasul lor. Colindatul a devenit o practică pentru mine abia în adolescență, atunci când împreună cu colegii de clasă mergeam la colindat pe la fiecare dintre ei și, firește, pe la profesori. Tot O, ce veste minunată cântam, dar îmi aduc aminte că profesorul de matematică, domnul Ștefan Iloaie, ne-a învățat, în plin comunism, un colind „laic” (îmi amintesc foarte clar că acesta a fost cuvântul pe care l-a folosit) pe care  îl cântam nu doar la școală, ci și la porțile cunoscuților și pe care l-a făcut celebru apoi Ștefan Hrușcă: Am venit aici la voi/Cum e datina la noi... Atât în Ajun, cât și în ziua de Crăciun îmi place să stau acasă, iar până în 2020 obișnuiam să primesc colindătorii, de cele mai mult ori elevi sau foști elevi. De ceva ani, grație unei foste eleve, merg în Ajun la concertul de colinde al unei biserici baptiste din oraș.

Sărbătoarea Crăciunului are rădăcinile adânc ancorate în ritualul arhaic solstiţial. Nu doar Moş Crăciun cel care vine zburând pe sanie peste sate şi oraşe şi aduce cadouri pentru copiii cuminţi este în poveştile noastre, ci şi Crăciunu Bătrânu. El este fratele mai mare al lui Moş Ajun, ambii întruchipând îmbătrânirea şi degradarea timpului, care se cere renovat, prin Naşterea Pruncului. Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?

Îmi dau seama că nu prea știu povești despre Crăciun. Singura care îmi vine în minte avea un fir narativ foarte simplu, ce poate fi rezumat astfel: Fecioara Maria simte că trebuie să nască și îi cere lui Crăciun să o primească în casa lui, iar acesta o conduce în iesle. Atât bunicii, cât și părinții ne povesteau – mie și surorii mele – despre nașterea lui Isus Cristos așa cum stă scris în evanghelii.

Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată?

Prima dată la mine nu a venit Moș Crăciun, ci un înger. În copilăria mea se vorbea despre Moș Crăciun ca despre un mesager al divinității, iar bătrânelul cu haine roșii nu era el, ci Moș Gerilă care sosea în ultima seară din an cu portocale, ciocolată, fular și șosete. Deci în casa mea nu a venit moșul, ci îngerul. Îmi amintesc că aveam vreo trei-patru ani, că era întuneric afară (aș putea spune că era seară, dar la fel de bine putea fi ora cinci) și că bunicii (cu care locuiam) m-au dus în dormitorul lor. În partea stângă, între dulap și masă, în fața ferestrei, era un brad înalt, împodobit cu nuci aurii, cu bomboane în staniol colorat de sub care ieșeau franjuri delicați de hârtie, cu globuri și inimioare aurii și roșii, cu lumânări (reale!) care ardeau și erau prinse cu o clamă, pe care se aflau niște ciupercuțe, de ramurile bradului. Iar bradul era ținut de un înger alb, cu aripi cu pene la fel de albe... Cred că cineva din familie se îmbrăcase în înger, fiindcă aripile le-am găsit peste câțiva ani ascunse într-un dulap. Dar e o imagine care îmi este vie în minte, deși a trecut atâta timp.

Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?

Așa cum v-am spus, primul brad din amintirea mea era gata împodobit, adus de îngerul Crăciunului. În anii care au urmat, atunci când am împodobit și eu bradul, pe lângă nucile aurii sau argintii (handmade, am spune acum), vopsite cu Bronzol (cred că așa se numea vopseaua pentru soba din bucătărie), am folosit globurile pe care mama le cumpăra în fiecare an (erau frumoase și foarte fragile, pictate manual), apoi globurile bunicilor pe care le păstrau în niște cutii impresionante. Mai erau bomboane de ciocolată sau de glucoză, uneori umplute cu jeleu, păstrate și ele sub zeci de chei, din care rămânea în scurt timp doar staniolul golit de conținut... Îmi amintesc că obișnuiam să folosim beteală argintie și aurie, apoi a fost o vreme în care puneam vată pe crengile bradului ca să imite zăpada. După etapa lumânărilor prinse de brad a venit vremea instalațiilor electrice: am avut unele cu steluțe, iar altele cu clopoței. Îmi amintesc că trebuia să am mare grijă de ornamentul care se punea în vârful bradului, fragil și el și greu de găsit...

Care este cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun?

Iubesc Crăciunul. Ar fi nedrept să vorbesc despre o amintire legată de Crăciun în defavoarea alteia. Dar dacă ar fi să pomenesc de una, este aceea în care sora mea, mai mică cu zece ani decât mine, a găsit sub brad o mulțime de daruri, printre care un pian de jucărie, dintre acelea chinezești, foarte drăguțe. Ce bucurie a fost în casă atunci! Și câtă muzică!

Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?

Nu prea se află Crăciunul în proiectele mele educaționale. Obișnuiesc însă să le citesc elevilor (de gimnaziu și de clasa a IX-a) textul lui Dr. Seuss, „Cum a furat Grinch Crăciunul” și să insist pe semnificația reală a sărbătorii, pe dimensiunea ei spirituală, nu pe consumerismul care pare să îl fi sechestrat, așa cum bine atrăgea atenția Papa Francisc anul trecut. Versurile care îmi plac sunt cele din partea finală și conțin revelația lui Grinch care constată că în ciuda faptului că a furat brazii împodobiți, darurile pregătite pentru copii, mâncarea de sărbătoare, nu a putut împiedica sosirea Crăciunului:  „Poate Crăciunul nu vine din prăvălie,/Poate... poate că-i mai mult decât ce pare să fie!” Tocmai de aceea de Crăciun inima trebuie să ne crească și nouă, asemeni lui Grinch, „cu trei numere în plus”. Și să rămână așa.