Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Valentin Marica: În calmul aducerilor-aminte

Cum arată Crăciunul dumneavoastră ? Ce ne spuneţi despre colindele copilăriei ? Care era colinda preferată ? La cine mergeaţi la colindat ? Cu ce eraţi răsplătiţi ? Cât din colindul străbun mai păstrează, azi, românii ? Mai mergeţi la colindat ? Anchetă de Menuţ Maximinian

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Moto:

 

În Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt își amintește de căldura și buna-voie pe care le aducea Crăciunul. În fascinația luminilor din casa familiei Șeteanu, barba lui Moș Crăciun părea anume coborâtă din cer, sfințind locul. Era ca în Colindul de Crăciun al lui Dickens de fermecător și de blând.

Colindam Puică neagră bagă-n sac , neocolind nicio casa din sat, simțind că la fiecare, în poartă, stă, aşteptându-ne, Dumnezeu. Erau atât de mici urmele pașilor noștri în zăpada Ajunului, de parcă niște miei pășeau pe miezul alb de cer. Miez alb de cer aveau în respirația Ajunului pupezele pe care le scotea mama din cuptor, gata să zboare în traistele copiilor-colindători; după ce le învelea, în clocotul lor de aburi, în merindări, să meargă la Dumnezeu. Cât de mult credeam în călătoria lor spre cuibul ceresc, așteptând să se reîntoarcă pe colțul mesei!

 În așteptarea Sfântului Ajun, îmi părea mie, atunci, că toate cele din fața ochilor, gardul de nuiele, clăile de fân, cumpăna fântânii, poarta, ocolul oilor, șura cu carul și plugul, hornul casei, cărările din curte, desenele din fascinantul abecedar din care luam, sub ochiul ferestrei, minunile lumii,  intrau în vuiet de lumină. Mi se părea că au alte forme, din ce în ce mai netede, mai îmbietoare, mai înalte, întretăindu-se în fior de așteptare. Ecoul suav al colindelor repetate în serile Postului le devenea înveliș. Colindam, la subsuoara mamei, Lilioară și a nost Domn și Maica Sfântă s-o luat, mirându-mă cum de la ferestre dispărea întunericul, de parcă totul intra doar în grija calmă a unor zori, albind locul ce urma să fie îmbrățișat de veșnicie.  Apoi, cerul şi pământul, casa omului şi casa Domnului mărturiseau  prin raza soarelui-floarea soarelui despre cel biruitor. În Naşterea Lui ne regăseam puritatea, cerul paşilor şi nepăcatul vorbelor, ştiam să ne întâlnim, să vestim, să visăm; să fim laolaltă; să ne înălțăm în tremurul de bucurie din dimineaţa când în bocanci găseam pacheţelul miraculos în care Moşul pusese câteva cuburi de zahăr. Cât de dureroasă şi cât de dragă îmi este amintirea aceea, atingându-mi fruntea de cea mai strălucitoare lumină.

Visul se repetă, se toarnă-n colţurile mesei abur de iubire, viaţa se înnoieşte în dor de mântuire: E seara-n care icoanele tresar.../ Vor prinde rădăcina lumii-n ramă./ Colindători iau frigul de la porți,/ Cerând nesomnul nostru vamă (...) / Adoarme Prunc în turtă dulce. / Cămașa-i se destramă în ninsori. / Se-nchide rană-n ape fără mâluri,/ În rai de vorbe..., pân la cântători.

 

 

 

 

Comentarii

28/12/22 18:49
Rus Augustin

Sufletul nobil își trage originea de la sat deoarece aici găsește bogăția spirituală ce o poartă spre veșnicie, o eternizează și o transmite mai departe. Mai există și azi, oameni bine școliți, capabili să-și amintească de „săraci vremuri de demult!”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5