Crăciunul de altădată în literatura română

Privind prin fereastra sufletului, ne dăm seama că multe obiceiuri ale Crăciunului nostru tradițional, nu mai sunt ca altădată. Din păcate, mai există doar în amintirile bătrânilor din sat, care povestesc, cu nostalgie despre vremurile când, Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos era o sărbătoare a iubirii, a apropierii dintre oameni, nu una închinată mâncării, cadourilor scumpe și vacanțelor exotice. Aspectul comercial ocupă primul loc în așteptarea Crăciunului, când totul este ,,ambalat ” în forme atrăgătoare, cu mii de beculețe, ornamente multicolore, ghirlande, crăciunei și crăciunițe, spiriduși sau cine mai știe ce alte născociri ale modernității. Ne-am îndepărtat atât de mult de tradiția creștină. Doar etnologii sau programele de televiziune încearcă să mai recupereze câteceva din magia acestei sărbători. Un prieten apropiat, plecat de mult la oraș, îmi spunea cu nostalgie în suflet : ,,Așteptam cu nerăbdare Crăciunul, cum îl așteptam în copilărie, și l-am dorit întocmai ca atunci. De câțiva ani, nimeni nu ne-a bătut la ușă să ne pună pe urma magilor, călăuzindu-ne după o stea. Pe copii nu i-am mai auzit colindând ; zadarnic i-am așteptat. Seara de Crăciun nu se deosebește cu nimic de celelalte seri.Trăim marele eveniment doar din amintire și ne mângâiem, parcurgând anume pagini de literatură ”. Intimitatea acestei atmosfere de înălțare sufletească este într-adevăr înveșnicită prin creațiile literare. George Coșbuc a fost cel mai aproape de sufletul neamului său, a lăsat spre nemurire câteva poezii cu o mare sensibilitate : Colindătorii, Crăciunul în tabără (Pe câmpia Smârdanului ), Pomul Crăciunului. Pe aceeași temă se înscrie și Alexandru Vlahuță cu creațiile sale : Un Crăciun, Amintiri, și În ajunul Crăciunului, în care, micii lui eroi își mutau nădejdile din an în an fără să se realizeze vreodată : ,,Noi stăm cu ochii pironiți/ Și fără de suflare ;/Sunt îngerii din cer veniți/Cu Leroi, Domnul Mare !/ Și cântă-nălțător și rar/ Cântări de biruință (... )/Și până nu tăceau la prag,/ Noi nu vorbeam nici unul -/ Sărac ne-a fost, dar cald și drag/ În casă-ne Crăciunul (Colindătorii). În opera lui Mihail Sadoveanu, atât în ,,Vestitorii ”, cât și în ,,Moș Crăciun ”, eroii sunt recrutați din lumea copiilor, care, din dorința de a întâmpina venirea în lume a Mântuitorului, înfruntă deopotrivă, gerul iernii și pericolul care îl aduce noaptea pe drumuri necunoscute. Ei sunt dirijați în drumurile pe care le fac, de-o dorință care a fost înainte a părinților și străbunicilor lor. Atmosfera din ,,Vestitorii ” lui Sadoveanu ne întâmpină și în ,,Colindătorul ” Otiliei Cazimir, cu deosebirea că aici avem un singur erou, care înfruntă frigul și riscurile nopții pentru a ajunge la oraș, la spital, unde lucrează sora lui, s-o colinde. Povestea este reluată și refăcută de Ion Pilat, în poezia ,,Nașterea Domnului ”, care reconstituie drumul până la ieslea unde s-a născut Iisus, sub protecția boilor care au ,,ascultat” rugămintea Fecioarei și i-au asigurat liniștea necesară : ,,Bouleni, fiți alduiți/ Și de mine fericiți,/de mine, de Dumnezeu/Și de sfânt fiuțul meu ”. Ideea este preluată și de Vasile Voiculescu, în ,,Colind uitat ” : ,,Stau în staul jos/ Boi vărgați cu sânge/ Între ei Hristos /Dezmierdânu-i plânge ”. Celebră rămâne pentru totdeauna poezia lui Eminescu ,,Colinde,colinde ” sau versurile lui Lucian Blaga : ,,Doarme colo în poiată/ Pruncușor fără de tată/ Și măicuța, mama Lui/ Se tot plânge boului/ C-a născut în Viflaim ”.Dar nu putem trece cu vederea pe Ion Creangă cu minunatele sale ,,Amintiri din copilărie ”. Nici Goga n-a rămas dator acestui eveniment crucial din istoria omenirii. Poezia ,,Moș Crăciun ”este atât de cunoscută în lumea cititorilor : ,,Moș Crăciun cu barbă albă,/Moș Crăciun cu traista plină,/Vechi stăpân atât de darnic al copilăriei mele/Azi la noi în sat te-așteaptă toată casa cu lumină,/Cu colinde și cu cântec și cu crai ceteți în stele ”. Crăciunul a fost și va trebui să rămână, înainte de toate, o sărbătoare a copiilor și a tinereții, așa cum a încercat să ne sugereze Elena Farago și Otilia Cazimir : ,,Prin nămeți în fapt de seară,/ a plecat către oraș/Moș bătrân c-un iepuraș/ înhămat la sănioară ”. Cu scriitoarele amintite se asciază și Nichifor Crainic și Ion Alexandru. Preocupări importante legate de sărbătorile de iarnă le-a avut și scriitorul Ion Agârbiceanu care a scris romanul ,,Strigoiul ”, dar și Al. O.Teodoreanu sau Ion Minulescu cu poezia ,,Rânduri pentru Moș Crăciun ” : ,,Iartă-mă că te salut numai din ușe.../Te-aș pofti și-n casă-/ Dar mi-e teamă,/Că-mi aduci aceeași veșnică păpușe/Și același vechi refren de panoramă !” Și, exemplele ar putea continua pe pagini întregi. Cu toată frumusețea lor, zilele Crăciunului de altădată n-au putut să rămână neschimbate. Moș Crăciun nu mai este cel așteptat ca în literatura lui Coșbuc, Vlahuță, Sadoveanu, Goga sau Agârbiceanu, ci unul modern, aflat sub influența orașului, dar mai ales a mirajului european.