CRĂCIUNUL DE ALTĂDATĂ

Din ,, dulcele târg al Ieşilor’’, profesorul universitar, dr.doc. Gavril Istrate îşi îndreaptă ochii sufletului spre meleagurile dragi ale copilăriei sale prin intermediul unei lucrări intitulată,, Crăciunul de altădată’’, apărută în Editura,, Vasiliana’’ din Iaşi. Chiar dacă a împlinit venerabila vârstă de 96 ani, decanul filologilor români, originar din Nepos, îşi aminteşte cu luciditate de frumoasele clipe ale Crăciunului petrecute în tinereţe.

,, Mă văd elev la liceu şi apoi student, în febra pregătirii colindatului.. În satul meu eram foarte mulţi liceeni şi normalişti, şi aproape toţi cu oarecare voce. Ne constituiam în grupuri de câte şase până la zece şi, împreună sau alături de alte grupuri, formate din flăcăi şi fete, uneori chiar din oameni căsătoriţi, transformam satul într-o mare întrecere corală. După voci şi după repertoriile folosite, oamenii ştiau totdeauna cine le-a intrat în tindă.

Pentru noi, seara de Crăciun constituia un fericit prilej de a ne întâlni nu numai unii cu alţii, veniţi de la şcoli şi centre diferite, ci şi cu anumite personalităţi ale satului. Veneau acasă de sărbători, aproape toţi intelectualii Ne adunam în fiecare an la casa lui Ion Dumitru, , om al bisericii, care ne aştepta cu jinarsul , proaspăt luat de pe foc şi eram serviţi cu găluşte fierte în oala de lut şi costiţe de porc.

Sărbătoarea continua, sub altă formă, a doua zi, la biserică. Prezenţa noastră la slujbă făcea să nu mai rămână nimeni acasă. Toată lumea alerga să-i asculte pe domnişorii veniţi în vacanţă.Noi citeam Apostolul, noi dădeam unele răspunsuri la Liturghie şi, mai ales, noi, însoţiţi de data aceasta şi de bătrâni şi de flăcăii şi fetele din sat, vesteam clipa cea mare a naşterii Mântuitorului :

,, Nouă azi ne-a răsărit

Domnul Iisus Hristos,

Mesia cel mult dorit

Domnul Iisus Hristos’’

Şi toată lumea se simţea fericită şi clopotele bucuriei băteau în sufletele tuturora.

Plecat de multă vreme la Iaşi, , Gavril Istrate aşteaptă Crăciunul cu nerăbdare, dar regretă că nu este ca altădată. ,,Nimeni nu ne-a mai bătut la uşă să ne pună pe urma magilor, călăuziţi după o stea. Copiii n-au mai fost auziţi colindând ; zadarnic i-am aşteptat. Seara Crăciunului nu se deosebeşte cu nimic de celelalte seri .Trăim marele eveniment doar din amintire şi ne mângâiem, parcurgând pagini de literatură’’.

Această carte este cel mai frumos dar pe care profesorul Gavril Istrate ni-l oferă de Sărbători. Este o evocare încărcată de duioşie , care ne îndeamnă să parcurgem valoroasele creaţii ale scriitorilor noştri dedicate acestui eveniment.

Ca un fin analist, cum este cunoscut în critica literară, Gavril Istrate proiectează imaginea Crăciunului de altădată pe ecranul sufletului nostru, ne introduce în universul mirific al sărbătorilor cu întreaga podoabă tradiţională.

Evocarea se deschide cu poeziile : Pomul Crăciunului, Noaptea Crăciunului, Colindătorii, aparţinând poetului său drag, George Coşbuc, în care Crăciunul apare sărac, dar atmosfera de familie atenuează sărăcia :

,, Sărac ne-a fost, dar cald şi drag

În casă-ne Crăciunul’’.

Se opreşte apoi asupra creaţiilor lui A. Vlahuţă : Un Crăciun, În ajunul Crăciunului, în care copii, dintre cei mai săraci aşteptau cu emoţie, noaptea sfântă în care se puteau întâlni cu Mântuitorul lumii şi în care sperau să se producă minunea de care toată lumea vorbea.

,, Am avut totdeauna un sentiment de adâncă compasiune pentru micii eroi ai lui Vlahuţă care îşi mutau nădejdile din an în an şi niciodată ele nu s-au realizat în totul’’ (Gavril Istrate )

În continuare sunt selectate versuri din creaţiile lui Vasile Voiculescu, Ion Pilat, Octavian Goga, Elena Farago, Ion Minulescu, Şt.O. Iosif, Iustin Ilieşiu şi mulţi alţii, în care elementul tradiţional este omniprezent.

Un spaţiu mai întins îi acordă poetului Radu Gyr, ,,patriarhul închisorilor’’ cel care l-a adus pe Iisus în celulă, L-a coborât de pe Cruce şi L-a pus pe rogojină spre îndumnezeirea omului. A scris cele mai multe poezii inspirate de Crăciun

Prin această carte, Gavril Istrate îşi potoleşte dorul de meleagurile natale, de zilele Crăciunului. Cu toată frumuseţea lor, spune în final, ele n-au putut să rămână neschimbate. De la o vreme, n-au mai fost prilej de bucurie nelimitată. Împrejurări de toate felurile au adus schimbări care le-au scăzut importanţa. Prin influenţa oraşului, Moş Crăciun a început să nu mai fie aşteptat ca in operele literare. Aceasta, poate, şi din cauză că, an de an, el se arată tot mai puţin darnic. S-a simţit că el era mai mult o ficţiune, că nu există decât ,,o poveste’’.Poate, vor veni şi vremuri mai bune.