Amintiri cu-n “ Pendul de cer”

Dorel Cosma

Este sărbătoarea Crăciunului şi-n liniştea pe care poate doar aceste zile ţi-o oferă, citesc cu mare drag cartea lui Menuţ Maximinian şi Valentin Marica. Cei doi scriitori s-au gândit să ne aducă un „ Pendul de cer” – o antolo9gie în care 43 de scriitori îşi reamintesc de copilărie şi de frumuseţea Crăciunului. Şi oare ce poate fi mai frumos ca în ziua Crăciunului, să-ţi aminteşti de Crăciun. Parcurgând paginile cărţii, vrând-nevrând te întorci la anii copilăriei. Am zburat şi eu cu gândul la casa din faţa brazilor. Acolo mama şi tata împodobeau bradul arătându-ne, nouă copiilor, cum trebuie să-l aranjăm. Mama mai avea şi grija bucătăriei iar tata trebuia să atârne cu grijă ghirlandele şi bomboanele pe care eu şi sora mea le legam cu aţă albă spre a le agăţa apoi în pom.Trebuie să remarc că nu-mi prea plăcea legatul aţelor, lucru pe care-l consideram că aparţine fetelor, dar mama ţinea ca noi doi copiii, să participăm la acest moment. Apoi când totul era gata şi-n casă mirosea proaspăt a cozonaci, venea vecina , tanti Trines, care ne-a învăţat „O Tannenbaum!”: Cântam cu toţii în surdină şi ştiam că nu avem voie să cântăm decât acasă. Nu prea înţelegeam atunci lupta dintre Moş Gerilă şi Moş Crăciun. Cartea „ Pendul de cer”prin glasul scriitorilor ardeleni, ne reaminteşte acea perioadă în care autorităţile comuniste l-au inventat pe Moş Gerilă, spre a-l face uitat pe Moş Crăciun. A fost însă imposibil ca Moş Crăciun să fie uitat. Fiecare casă, într-un fel sau altul, îl chema, îl aştepta. Chiar dacă în ziua de Crăciun toată lumea trebuia să fie la lucru, sărbătoarea era evidentă pe feţele tuturor. Cartea lui Menuţ Maximinian şi Valentin Marica ne introduce în atmosfera Crăciunului de azi şi de altădată. Cei 20 de scriitori bistriţeni dar şi ceilalţi 23 vorbesc intens despre atmosfera ardelenească a Crăciunului. Răzbate aici suflul cald, bunătatea şi omenia ardeleanului, iar atunci când scrisul merge mai departe, există parcă o mică barieră şi chiar o dorinţă de reîntoarcere în acestă zonă mirifică. Chiar dacă pe unii Crăciunul i-a mai prins la Bucureşti, Drăgăşani, Constanţa sau pe Dunăre – ca în Ardeal nu e nicăieri. Parcă şi cerul se deschide aici altfel iar năvala îngerilor îi ocroteşte pe copii plecaţi la colind cu Victor Ştir, pe copiii în drum spre orfelinat (Marinela Toxin), repetiţiile colindelor ( Ana Zegrean, Victoria Fătu Nalaţ), bucuria jucăriilor ( Olimpiu Nuşfelean) vârstele Crăciunului ( Elena M. Câmpan), acurateţea textului colindelor ( Valentin Marica), Crăciunul la Chiuza ( Vasile Filip), sufletul fierbinte al Diugului ( Menuţ Maximinian), cântecul iubirii ( Mariana Strungă) ş.a.
„ Pendul de cer” – evocă Sărbătoarea Crăciunului în minunata atmosferă a satului românesc. Acolo – tradiţia, credinţa n-a putut fi înfrântă niciodată. Îmi amintesc cu plăcere de primii ani de dăscălie la Şieuţ. Acolo am trăit unul din cele mai frumoase momente ale Crăciunului. Eram tânăr absolvent şi elevii mei mi-au propus să facem de Crăciun o plimbare cu sania, de la Şieuţ până la Sebiş. Era o noapte superbă cu multă zăpadă şi în faţa casei s-au oprit patru sănii cu cai. Ne-am îmbrăcat bine şi în clinchetul clopoţeilor am pornit spre Sebiş. După câteva minute , elevii mei au început să mă colinde. În albul imaculat şi nechezatul cailor, răsunau glasurile minunate ale copiilor, acompaniate de muzicuţe. Feerie. Copiii de atunci: Partenie, Nedelia, Petre, Marian, Marioara, Floarea, Albin şi mulţi alţii, sunt astăzi oameni maturi, gazde, la casele lor. Ei ştiau însă de la bunicii lor că Moş Crăciun trebuia să vină şi pentru aceasta, trebuiau să fie mai buni, mai respectuoşi. Sunt lucruri pe care sunt convis că le transmit şi ei, azi, mai departe copiilor lor. A fost o seară minunată pe care nu o voi uita niciodată. Mi-am amintit acele momente citind „ Pendul de cer” şi rândurile minunate semnate Marin Iancu, Nicolae Băciuţ, Maria –Daniela Pănăzan , Elena M. Câmpan, Alexandru Jurcan, Daniel Drăgan ş.a. Mi-am amintit cu plăcere de Crăciunul pe care-l sărbătoream în Bistriţa cu Toni Lukaci, Kati, Peter, Judith dar şi de un moment deosebit trăit în preajma Aradului în anii '75. Eram elev – militar, la Lipova şi în Ajunul Crăciunului ne întorceam în unitate după un marş prin Cladova.La geamuri, răzleţe, se vedeau luminiţe colorate care vesteau sărbătoarea. Puţine, e adevărat. Nu se putea mai mult. Am ajuns în unitate frânţi de oboseală. Totuşi nimeni nu putea dormi. Stăteam toţi tăcuţi cu gândul acasă. Deodată câţiva colegi conservatorişti încep să colinde. Ne-am alăturat şi cu câteva lumânări în mână am trecut prin toate dormitoarele şi am coborât în curtea unităţii. Toată cazarma colinda. Eram toţi tineri, foşti colegi de studenţie, câteva sute. Din cazarmă răsuna „ O ce veste minunată”. A fost un vis. După vreo 40 de minute am fost obligaţi să ne reîntorcem fiecare în dormitoarele noastre. Ce-a urmat ? Bănuiţi. Totuşi n-au fost măsuri foarte drastice. Ne-am ales doar cu câteva învoiri şi deplasări acasă anulate. Asta probabil pentru că a existat un gram în plus de luciditate şi pentru că noi, studenţii, am fost foarte uniţi- n-a „existat” un cap. Cap am fost toţi. Mi-am amintit aceste perioade citindu-l pe Aurel Podaru, Gheorghe Mizgan, Florica Bud, Sânziana Batişte , Al. Florin Tene, George Roca s.a. Paginile acestei cărţi nu doar că te încântă, te stârnesc, te trimit înapoi în copilărie şi scotocesc în bagajul amintirilor de Crăciun. Citeşti şi compari. Citeşti şi-ţi aminteşti de-a dreptul.
Deosebit de plăcut compactată şi copertată, cu o calitate deosebită a hârtiei, „ Pendul de cer” este un excelent cadou de Crăciun pentru orice iubitor de lectură.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5