Alice Valeria Micu: Steaua s-o ivitu

-Deşi suntem în vremuri tulburi, să nu uităm de colind, cea mai frumoasă cântare prin care se vesteşte sărbătoarea Bucuriei. Aţi umblat la colindat în copilărie? Ce colinde vesteaţi pe la fereastra gazdei ? Azi, mai colindaţi cu cei dragi ?

-Sărbătoarea Crăciunului are rădăcinile adânc ancorate în ritualul arhaic solstiţial. Nu doar Moş Crăciun cel care vine zburând pe sanie peste sate şi oraşe şi aduce cadouri pentru copiii cuminţi este în poveştile noastre, ci şi Crăciunu Bătrânu. El este fratele mai mare al lui Moş Ajun, ambii întruchipând îmbătrânirea şi degradarea timpului, care se cere renovat, prin Naşterea Pruncului. Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?

-Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată?

-Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?

-Care este cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun?

-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?

Anchetă realizată  de Menuţ Maximinian

N-am fost niciodată la bunici, la Chiuza iarna, aşa că amintirile despre sărbători sunt legate doar de familia restrânsă, cu colindători din cartier şi, în cel mai fericit caz, un grup-două din satele apropiate Şimleului. Vacanţa începea chiar înainte de sărbători, tata avea program continuu de muncă, aşadar Crăciunul din copilărie era în Şimleu, într-un bloc mic, într-un cartier pe măsura oreşelului de la poalele Măgurii. Crăciunul însemna pentru noi partea laică a sărbătorii, cu brad, globuri, Moş, masă festivă. La grădiniţă şi la şcoală se vorbea de Moş Gerilă, pentru ca distanţa faţă de sărbătoarea religioasă a Naşterii Domnului să fie cât mai mare.

Primul Moş Crăciun a fost fratele tatei, care s-a încins cu o pătură roşie, cu modele, şi-a închipuit pentru mogâldeaţa care eram prima întâlnire cu magia cadourilor. „Mos Căţun ubeste copilasii?” spune mama că am întrebat sacadat şi extrem de emoţionată, cu o voce mică, fascinantă să văd în realitate ceea ce ştiam din ilustrate şi, probabil, televizor. Bineînţeles că nu am recunoscut pătura! La patru ani, ai mei s-au trezit cu mine citind titlurile din ziare, aşa că primele cuvinte pe care am învăţat să le şi scriu au fost, fireşte, numele şi prenumele meu. Prima oară le-am trecut pe cutiile cu globuri, pentru ca Moşul să nu le încurce cu ale altor copii. Există şi acum o astfel de cutie acasă. Prin clasa a doua, o colegă ne-a spulberat iluzia: Moşul nu există! Am negat cu argumentul că pe mine mama nu mă minte şi acasă i-am spus şi ei de confruntarea cu Mariana,( fie-i ţărâna uşoară!) „Hmmm, de unde să ştie mama ei, care era doar femeie de serviciu că Moşul e o păcăleală, că doar mama mea e profesoară”! Cu acest argument înarmată am sperat că Mariana s-a înşelat. Am suferit nu atât pentru marea descoperire despre Moş Crăciun, ci când am înţeles că şi mamele pot minţi. Dar au sosit colindători cu steaua dintr-un sat din apropierea Şimleului şi m-au fermecat, aşa încât, cu cadourile găsite sub brad cu tot, Crăciunul a fost salvat. Deşi, ca să fiu sinceră, eram revoltată că numai băieţii mergeau prin cartier cu steaua, cu colinda, cu sorcova. Sărbătorile de iarnă în blocurile mici.