Constantin Cubleșan: Traițele pline de mere

-Deşi suntem în vremuri tulburi, să nu uităm de colind, cea mai frumoasă cântare prin care se vesteşte sărbătoarea Bucuriei. Aţi umblat la colindat în copilărie? Ce colinde vesteaţi pe la fereastra gazdei ? Azi, mai colindaţi cu cei dragi ?

-Sărbătoarea Crăciunului are rădăcinile adânc ancorate în ritualul arhaic solstiţial. Nu doar Moş Crăciun cel care vine zburând pe sanie peste sate şi oraşe şi aduce cadouri pentru copiii cuminţi este în poveştile noastre, ci şi Crăciunu Bătrânu. El este fratele mai mare al lui Moş Ajun, ambii întruchipând îmbătrânirea şi degradarea timpului, care se cere renovat, prin Naşterea Pruncului. Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?

-Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată?

-Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?

-Care este cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun?

-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?

Anchetă realizată  de Menuţ Maximinian

            Am copilărit într-un sat din Munții Apuseni, sub Vlădeasa, în Traniș, unde părinții mei erau învățători. În fiecare an ne pregăteam de Crăciun, deși în momentul evenimentului ne aflam în vacanță. Dar, mai înainte învățam colinde, în clasă, ascultam legende legate de momentul nașterii Mântuitorului ș.a.

Întâmplarea a făcut ca la vârsta de șase ani să-l recunosc, după voce, pe badea Giula, vecinul nostru care își pusese o barbă mare de câlți și pe spate o șubă întoarsă, aducându-mi darurile, pe care le cumpărase tata de la Huedin – o mașinuță de tinichea, minunată în accepțiunea mea de atunci. Dar, recunoscându-l pe Moș Crăciun, a urmat ca în fiecare an, după aceea, să împodobim împreună cu tata și cu mama, bradul tăiat din pădurea din apropiere. Confecționam lanțuri de hârtie, mama cocea covrigei și steluțe pe care le atârnam în pom, lumânările le luam de la biserică. Erau anii de după război și numai de belșug nu se putea vorbi la ora aceea.

Într-un an, tata a confecționat dintr-o sită veche, o stea, împodobită cu stele tăiate din niște hârhii colorate, i-a pus și o coadă ca să poată fi purtată pe umeri, apoi împreună cu alți trei colegi, copii de prin vecini, am îmvățat, pe roluri, textul unui Viflaim – cu magii de cuviință – și de cum a dat înserarea am pornit pe la case cu colindul, cu Viflaimul. Com casele în Traniș erau distanțate mult unele de altele, pe toate dealurile din preajmă, am ajuns acasă târziu către miezul nopții, cu traitele pline de mere, de pere (plăcintele le mâncasem pe drum), liniștindu-i astfel ce părinții noștri care se gândeau ca nu cumva să ne fi atacat vreun lup. A fost una din marile mele aventuri la vârsta aceea, dar am fost fericit cântând:„Steaua sus răsare/ Ca o taină mare…” ș.a.m.d.

Apoi au trecut anii și când am pregătit bradul pentru fiul meu, era deja o altă lume. Totdeauna am avut câte un brad înalt, frumos împodobit, cu daruri alese sub cetinile lui. Colindam toți trei, adică mama, Victor și cu mine, toată seara. În casă mirosea a cozonaci și a cârnați prăjiți, după tradiția de la Traniș.

Minunate momente în evocarea nașterii Domnului. Întotdeauna bradul de crăciun a fost și rămâne o mare bucurie a copilăriei. Datina, cred cu toată tăria, trebuie păstrată cu sfințenie.