Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român

- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la fereastra gazdei? Cu ce eraţi răsplătiţi?

- Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?

- Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată ?

- Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?

-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?

Anchetă de Menuț Maximinian

Cred că pe la 5-6 ani am fost prima dată la colindat. Era la țară, la bunicii dinspre partea mamei, în Șuțești, județul Brăila. Pentru că eram destul de mică, bunica nu mă lăsa să merg singură. Vorbea cu niște fete mai mari să mă ia și pe mine. De fiecare dată îmi cosea o traistă din pânză, să am și eu pentru daruri – primeam covrigi, nuci, mai târziu câțiva bănuți. Ăștia mici plecam la colindat destul de devreme, abia ce se întunecase. Umblam cu neațalușu, cum se spunea. Băieții mai mari colindau mai târziu, dar nu i-am văzut, că eram trimise la culcare (mai tîrziu mergeam, în aceeași formație lărgită, și cu sora mea. Iată colindul nostru:

Bună dimineața la Moș Ajun!

Am venit și noi o dată

La un an cu sănătate,

Domnul sfânt să ne ajute

La covrigi și la nuci multe.

Bună dimineața la Moș Ajun!

Această seară este pentru noi

Cea mai frumoasă dintre sărbători,

Căci noi cu toții venim acum

A vă ura de Moș Ajun!

Bună dimineața la Moț Ajun!

Ne dați, ne dați, ne dați ori nu ne dați?

Și la anul să venim,

Sănătoși să vă găsim!

Ne dați, ne dați, ne dați ori nu ne dați?

Bună dimineața la Moș Ajun!

Cred că bradul a apărut la noi cam tot atunci. Era o mare bucurie. Evident, aveam brad natural, deși, de cele mai multe ori, era cam sărăcuț, cumpărai cam ce găseai. Important era mirosul lui și faptul că îl puteam decora cât de cât. Cu timpul am acumulat o mulțime de decorații, globuri foarte frumoase, beteală argintie, lumânărele prinse cu clipsuri de crenguțele de brad, instalații luminoase – la începuturi numai una! –, tradiționalul vârf de sticlă în vârf. Era o mare bucurie pentru toți – părinții noștri se străduiau să avem în fiecare an bradul și să cumpărăm, când găseam, globuri și podoabe frumoase. Prin locurile pe unde ne-am peregrinat bradul stătea mereu într-o cameră mai puțin folosită – țin minte că era mare frig acolo (mai ales când am fost la Hârșova) – și intram destul de des ca să verificăm dacă a venit Moșu. Până în ziua de azi sunt emoționată când facem bradul. De regulă îl fac – de când sunt la casa mea – în ziua de 1 decembrie –, ca să mă pot bucura de el cât mai mult. Și uneori îl păstrez așa până la ziua mea, pe 22 ianuarie! De la ei nu știu, că, săracii, pe vremea lor nu se făcea. Dar am poveștile mele. Când se pregătea „să vină Moșu”, mama ne lua pe mine și pe sora mea la plimbare, pe înserat, în timp ce tata rămânea acasă să se descurce cu cadourile. Pe măsură ce ne îndepărtam de bloc – eram deja la București, ne întorsesem de la Hârșova – de vreo două ori am avut senzația că-l văzusem pe Moș. O dată era pe când ne întorceam de la plimbare, am început să strig că-l văzusem pe lângă fotoliul nostru, ia a doua oară, când ieșisem afară, l-am zărit pe trotuar, mai departe, pe cealaltă parte a drumului, conturat clar pe zăpadă... Nu era așa, dar ani de zile tot aminteam de aceste întâlniri emoționante! Păi da, se află, mai ales în Calendarele poporului român. În plus, am mai scris un studiu mai mare, De la Moș Nicolae la Moș Crăciun, pe care l-am inclus mai apoi în volumul Mitologie română.