Nicoleta Milea: Primul colindat, prima colindă

Îmi amintesc adesea mărturisirea unui scriitor, care sublinia, rezumativ, că „fiecare civilizație modelează o sensibilitate”. Dar, când în cadrul aceluiași timp, noi, copiii, fără să știm, trăiam paradoxal o sensibilitate dublată involuntar? Provocată de cine? De ce?

Atunci, născuții în  lumea acelui „materialism dialectic”, unica viziune impusă, cum să-și fi (re)găsit un loc în spiritualitatea bântuită de nefericita și acida stare de îndepărtare față de dimensiunea religioasă a existenței?

Poate, de aceea, și prima colindă pe care mi-o amintesc, de pe la patru ani, era mai mult un mesaj de trecere al unei simple (re)prezentări: acela de „binețe”, adresat gospodarilor colindați, apoi categorica cerere a „bobârnacilor” și urarea din final, ce îmbina prospețimea clipei cu speranța în viitorimea timpului și frumusețea  copilăriei: „Bună dimineața la Moș Ajun!/ Ne dați ori nu ne dați,/ Ne dați ori nu ne dați,/ Ne dați, ne dați?/ Am venit și noi o dată/ La un an cu sănătate,/ Tatăl Bun să ne ajute,/La covrigi și la nuci multe/ Și la anul când venim,/ Sănătoși să vă găsim,/ La mulți ani cu sănătate,/ Bucuroși să fiți de toate!” (Bună dimineața la Moș Ajun!)

În primul an de școală am învățat o colindă care nu mi-a plăcut niciodată: „Dormi gazdă, ori nu dormi/ Că vă vin colindători!/ Ia sculați cu toți/ Treziți și vecini de-ai voșt!/ Feciori și fete mari,/ Muncitori și cărturari/ Să curețe curțile/ Sunt curate. Nu te uiți?/ Dar ce curți-s aceste curți?/ Cu casele tencuite/ Și-năuntru văruite/ Ușile dezăvorâte,/ Cămările cu de toate,/ Iar în vârfurile lor/ Joacă și doi porumbei,/ Albi și tare sprintenei/ În mijlocul colectivului/ Și sub steagul tricolor/ Și picară ce picară,/ Se luară de zburară,/ Jos spre mare se lăsară,/ Apă-n aripi ei luară,/ Rubinele-n ghericele/ Veniră-napoi cu ele/ Și la cer se ridicară/ Rubinele le lăsară,/ În flori se prefăcură/ Și apa când lăsară/ Tare mi se parfumară./ Toate-s ca să-nveselească/ Astă casă tinerească,/ Crescută în zori cu rouă,/ De viața asta nouă/ Sub steagul partidului,/ Ce ne-ndeamnă-n viitor/ Să muncim cu mai mult spor.” (Colind de viață nouă)

 Cum să-mi fi plăcut? Mă-ntreb acum, ce legătură avea cu atmosfera și semnificația momentului? De fiecare dată, când îl reciteam, nu înțelegeam de ce este o colindă această înșiruire de vorbe.  De la părinții și bunicii mei, altceva înțelesesem că este colinda…

În zona noastră se colinda în dimineața zilei de 24 decembrie, de la miezul nopții, până la răsăritul soarelui, dar noi, copiii, prelungeam până spre 7:00, 8:00 dimineața. Cetele de colindători erau formate din băieți. Noi, fetele, nu eram acceptate, așa că ne grupam duă rudenie sau după prietenii și porneam la colindat, sub protecția unui părinte. Comunitatea tradițională era destul de conservatoare, prefera cetele de băieți, considerând că urările acestora erau aducătoare de spor, belșug și prosperitate. Colindătoarele fete erau acceptate de familiile rudelor, prietenilor și vecinilor, scurt: „Bună dimineața la Moș Ajun/ Mâine la Crăciun/ Ne dați, ori nu ne dați!/ Hai, cu trei!”

Eu și verișoarele mele alte colinde cântam bunicilor, colinde învățate de la ei și notate cu o rară plăcere în Caietul colindelor mele, pe care-l păstrez cu sfințenie și acum. Nu înțelegeam atunci de ce era așa o mare diferență între aceste colinde și Colind de viață nouă, învățat la școală, cum nu înțelegeam de ce ne spunea bunicul pe cele din Caietul colindelor mele să le păstrez ca pe o taină, dar și ca pe o rară bogăție, a cărei vreme va veni ea odată. Și, iată, că a venit! A venit, cu preferata colindă: „O, ce veste minunată,/ În Bethlehem se arată:/ Astăzi s-a născut/ Cel făr de-nceput,/ Cum au spus prorocii,/ Astăzi s-a născut/ Cel făr de-nceput/ Cum au spus prorocii:/ Că la Bethlehem Maria,/ Săvârșind copilăria,/ Într-un mic sălaș,/ Lângă-acel oraș/ L-a născut pe Mesia,/ Într-un mic sălaș,/ Lângă-acel oraș,/ L-a născut pe Mesia,/ Tatăl l-a trimis în lume/ Să aflăm de al său nume,/Să se nască și să crească/ Să ne ocrotească,/ Să se nască și să crească, /Să ne mântuiască!”(O, ce veste minunată!)