General de brigadă în retragere Dragoș Iacob: Cuget și speranță

De mai bine de 30 de ani, România nu a ieșit în totalitate din deșertul rătăcirii, iar zorile nu se văd la orizont. România prin politicienii ei nu se orientează în lumea de astăzi, probabil din lipsa unui far călăuzitor. Nu au un patrimoniu de gândire și trăire limpede, concis,  și o creație originală printr-o viziune strategică spre viitor. Existența unei viziuni strategice a nației române dădea răspunsuri atât exercițiului de aducere prin mobilizare a rezerviștilor, parte a pregătirii de mobilizare, cât și retragerii unor subunități militare americane din România și alte țări europene.

Retragerea militarilor americani reprezintă o strategie a Americii privind rolol și locul în noul dispozitiv al lumii multipolare care este în curs de realizare. Gândind strategic, trebuie analizată situația dată, gândit la locul și rolul României în noul context internățional pentru luarea unor hotărâri corecte, nu într-o bâlbâiala politică, ci într-o concepție unitară și cu viziune spre viitor. Ca jandarm al lumii, America deocamdată își modifică dispozitivul militar economic și politic în zonele și pe direcțiile de interes. Probabil este și o acțiune de răspuns dată politicii românești confuză, de anulare a alegerilor din 6 decembrie 2024 și a modului de punere în aplicare a concepției din prevederile Parteneriatului Strategic cu America. Faptul că ei fac manevre de forțe  și mijloace asta nu înseamnă că renunță la Parteneriatul Strategic cu România.

Pentru România, în această situație, trebuie să-și stabilească locul și rolul la Marea Neagră, la Dunăre și față de războiul din Ucraina. Conducerea politică a armatei trebuie să cugete în situația dată și să analizeze dacă garanția externă poate înlocui responsabilitatea internă care să pună în funcțiune industria națională de apărare, pregătirea de specialitate și educația unităților operative.

În lumea de astăzi buntuzuită, alianțele pot să dispară funcție de interesele regionale sau globale și atunci concluzionăm că avem nevoie de o corelare între logistică națională și industria de apărare pentru dotarea și completarea deficitului de tehnică  și echipamente.T rebuie realizată o educație militară în condițiile războiului hibrid, cibernetic al dronelor și cel informațional.

Când a început războiul din Ucraina, ca atitudine strategică, președintele de atunci, comandant suprem al Armatei, a  afirmat că România va fi un hub pentru Ucraina. Această atitudine singulară nu leagă pregătirea militară de industria de apărare, a populației și teritoriului pentru război. Obiectivele militare nu sunt legate la politică proprie față de cele două tendințe, de globalizare și suveranism. România oscilează între cele două tendințe și nu ne prezintă o concepție strategică cu obiective politice care să se lege între ele cu cele de apărare și culturale.

Armata  a fost și este  și trebuie să rămână, alături de Biserică, un stâlp de bază al societății prin conducere înțeleaptă, pregătire, dotare și cultură. Din cele prezentate de ministrul apărării privind pregătirea printr-un exercițiu de aducere a rezerviștilor cuprinși în planul de mobilizare al unităților, se demonstrează un mare decalaj între afirmația politică și realitatea operativă. Unii rezerviști s-au prezentat  la adrese unde unitatea era desfințată, apoi unii erau inapți serviciului militar, ținuta nu era pe măsură, lucruri mărunte, dar importante. Doar au făcut prezența lor fără a fi încadrați pe funcții în subunități și învățați să mânuiască noua tehnică în condițiile unei situații de luptă. Pregătirea la mobilizare trebuie corelată nu numai cu dotarea armatei, ci și cu mișcarea permanentă, starea de sănătate a rezerviștilor.

Mai nou, în politica de apărare se vehiculează ideea serviciului voluntar, care nu este în concordanță cu evoluția fenomenului militar contemporan și a viitorului război, fie el cibernetic, hibrid sau al dronelor. În cele patru luni de zile pot fi învățați să cunoască regulile generale militare, armamentul ușor, ceva topografie și informații despre armele de nimicire în masă fără a îmbracă în baie mijloacele de protecție.

Când serviciul militar era obligatoriu și avea durata de 16 luni cu militarii în termen având ca pregătire șase zile pe săptămână și opt ore pe zi cu tinerii cu liceul terminat, reușeam să-i facem specialiști de clasă la artilerie, geniu, chimic, comunicații, cercetare, vânători de munte după un an de zile și apoi să acționeze în echipe în cadrul subunităților. După terminarea stagiului militar, ei erau în rezerva armatei la toate armele și apoi executau pregătirea din doi în doi ani, începând cu probarea echipamentului și participarea la o aplicație de 5-10 zile.

Noua concepție de pregătire a rezervei va consuma resurse financiare și materiale fără rezultat. Toate sunt bune, chiar și cele rele.

România este frumoasă, cu oameni minunați și resurse necesare, dar trebuie să aibă inițiativă și curaj pentru realizarea unei strategii interne credibile și o națiune unită.

General de brigadă în retragere Dragoș Iacob