Pr. Vasile Beni: Fiecare dintre noi suntem datori să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele

Meditație la Duminica dinaintea Nașterii Domnului

COLINDE,COLINDE, E  VREMEA COLINDELOR! (Mihai Eminescu)

Cei care colindă nu sunt numai vestitorii unui eveniment ci și Teofori, adică purtători de Dumnezeu                                                

„Colindele rămân icoane de mare preţ în altarul spiritual al Bisericii Ortodoxe-colindele ne aduc Crăciunul iar Crăciunul ne aduce colindele

Pentru că ne aflăm în duminica de dinaintea Nașterii pruncului Iisus în ieslea din Betleem și ne aflăm într-o perioadă când se colindă intens, atât înainte cât și după Crăciun, în cuvântarea de astăzi m-aș opri, așa cum am arătat și în titlul cuvântării, la frumoasele noastre colinde. Nu înainte de a spune că este un obicei străvechi iar cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera minunată unde s-a născut Pruncul Iisus.

Colindul este o neprețuită zestre spirituală, pe care o moștenim din moși - strămoși. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Pentru că în cuvinte simple, pe melodii armonioase, colindele transmit adevăruri profunde. Colindele împlinesc proorociile -  ,,Astăzi S-a născut Mesia” -  şi fac ca spusele Arhanghelului Gavriil către Maica Domnului să devină ,,O ce veste minunată”!, exprimând în final iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, creaţia sa.  Hristos a fost trimis în lume ,,Să se nască,/ Şi să crească,/ Să ne mântuiască”. Colindele sunt premergătoare Crăciunului, așa cum sf.Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul Domnului. Iar ele au un mare rol în viața noastră creștină românească, pentru că ne pregătesc sufletul pentru marele praznic. Ele încep de obicei la sărbătoarea Sf.Nicolae și se încheie la Bobotează.

Cred că, aşa cum o arată şi Sfânta Scriptură, Însuşi Mântuitorul Hristos a fost un colindător, fiindcă nu a avut un loc unde să-şi plece capul. Sfinţii Apostoli au fost colindători şi cred că şi noi nu trebuie să fim doar simplii călători pe acest pământ, ci buni colindători“. Însă dacă ar trebui să dăm un răspuns la întrebarea "ce este colinda?", am putea spune că la noi colinda vine de la de la ,,a colinda”, adică a merge din casă în casă, uneori cu o țintă precisă, alteori fără o țintă precisă. Iar dacă în Biserică Dumnezeu este gazda și noi suntem oaspeți, în colindă Dumnezeu este oaspete , iar noi suntem gazdele care îl primim pe Dumnezeu în viața și în casa noastră. Ce este colindul pentru noi românii? În cuvinte mai simple le-am putea numi ca fiind o„Biblie populară”. De ce?Pentru că țăranul român a încercat mereu să umanizeze imaginea lui Dumnezeu, a Pruncului Sfânt şi a Maicii Sale, pe care Îi prezintă asemenea lui, alături de o revărsare a binecuvântărilor asupra întregii creaţii.  Versurile colindelor descoperă un mesaj teologic de o intensă trăirea duhovnicească, fie că este afirmat explicit sau nu, întreaga cultură fiind plină de simboluri ale moralei creştine, transmise din generaţie în generaţie.

„Colindele oglindesc tinderea sufletului spre mai înalte plaiuri de lumină și viață curată”-și aduc în case pe Dumnezeu. Crăciunul este într-adevăr mai întâi o sărbătoare a familiei, dar sufletele oamenilor sunt deschise către lume, asemenea caselor și bisericilor lor. Sărbătoarea este o bucurie a comuniunii. Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos este înfățișată în Sfânta Scriptură ca eveniment istoric și ca taină dumnezeiască. Puține popoare din lume au întâmpinat venirea Fiului lui Dumnezeu în lume cu atâta caldă îmbrățișare și au exprimat-o cu atât de bogată comoară cum sunt colindele noastre religioase, și anume că Nașterea Domnului anuală e mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă; ea este nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuși, tot atât de real ca și acela din Betleem. 

„Cetele de colindători rostesc adevărate predici de înaltă simțire creștină”. Cu toate că nucleul colindelor religioase îl constituie Nașterea Mântuitorului, totuși tezaurul colindelor cuprinde referințe la crearea lumii, starea protopărinților. Colindătorii devin hristofori și teofori, adică purtători de Dumnezeu, întrucât ei duc asemenea îngerilor şi păstorilor vestea Evangheliei din casă-n casă. Colindatul capătă astfel un aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor şi al Mântuitorului, a Cărui viaţă pământească este un pelerinaj continuu. Colindul a fost o Biblie deschisă în vremurile de restriște în care puțini erau cei care ştiau carte, astfel, colindătorii erau (precum sunt și astăzi) și mari misionari ai Bisericii, căci prin colinde, ei nu fac decât să relateze cele întâmplate la Betleem, iar cei care-i ascultă primesc în amănunt istorisiri pe cât de adevărate pe atât de emoționante despre Naşterea Domnului. Cuprinsul colindelor este unul adânc teologic, redând cu limpezime adevărul de credință al Evangheliei, în cuvinte simple, însă nu în înțelesuri simpliste. În colinde, vedem cum Dumnezeu se apropie de oameni cu bunăvoinţă şi cu smerită dragoste. Prin aceasta, nu Dumnezeu îşi pierde din măreţia Sa, ci omul devine tot mai apropiat, mai intim cu Creatorul și Mântuitorul său, împărtășindu-se din lumina neînserată a Dumnezeirii. Prin colinde, ni se transmite cu multă claritate și limpezime mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, adevărul dogmatic cu privire la Nașterea Domnului și la Maica Sa fiind bine revelat și relevat. În Sfânta Scriptură, pasajele evanghelice prezintă pe scurt istorisirea nașterii Domnului, apoi drumul la Betleem și călătoria în Egipt, dar poporul nostru, în iscusința sa, a înțeles că drumul este foarte lung și anevoios mai ales pentru o femeie care este gata să nască și de aceea în colinde poporul a brodat o mulțime de întâmplări și de fapte minunate, călătoria sau mai bine zis fuga în Egipt fiind prezentată ca o adevărată odisee. Astfel, ascultând și astăzi cu emoţie colindele, luăm parte cu tot sufletul nostru la peripeţiile numeroase prin care trece Maica Domnului, Dreptul Iosif și pruncul Iisus. În colinde se reliefează și descrierea împrejurărilor și ținutului sfânt, Betleemul, apoi venirea și închinarea păstorilor, a magilor, pe urmă auzim despre imnele îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod, omorârea pruncilor etc. În colinde se arată grija neobosită a credincioșilor pentru Pruncul Sfânt, Căruia Îi vorbesc blând, Îi caută un sălaș călduros pentru naștere, precum și îmbrăcăminte împărătească. E interesant cum poporul nostru şi-a permis să fie atât de intim cu Dumnezeu şi şi-a însuşit o maternitate a Maicii Domnului în colinde.

Așa cum am precizat și mai sus, la români, colindele se remarcă prin profunzimea teologiei şi simplitatea formei. În ele nu este cu nimic micşorată dumnezeirea Fiului, după cum nu este uitată omenitatea Lui: Astăzi S-a născut, Cel făr de-nceput, cum au spus proorocii; Mititel şi-nfăşeţel, în scutec de bumbăcel / Neaua ninge nu-L atinge / Vântul bate, nu-L răzbate. În colinde, natura, recunoscându-L  pe Creator, se simte îndatorată să-i aducă recunoștință. Zidirea toată parcă se îmblânzește, se umanizează și se apropie cu duioșie de Prunc: Vântul bate, nu-L răzbate / Neaua ninge, nu-L atinge. Vântul bate, nu-L răzbate, adică nu-L pătrunde, înfrigurându-L, ci rămâne în afara Lui, ocrotindu-L; neaua ninge, nu-L atinge, cu alte cuvinte, chiar dacă ninge de jur-împrejur, pe Pruncul sfânt nu-L atinge și locul unde este Hristos rămâne apărat, ocrotit.

Crăciunul nu este doar o rememorare, o celebrare a ceea ce s-a petrecut atunci în ieslea de la Betleem, ci și o retrăire a evenimentelor, încercându-ne acea emoție vie, acel fior sfânt pe care l-au simțit cei prezenți atunci în jurul Pruncului mântuitor. Prin urmare, e necesar ca noi să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele, din neam în neam, din generaţie în generaţie, ca pe un odor sfânt, ca pe o dumnezeiască Liturghie a iubirii lui Dumnezeu, așa cum ne îndeamnă și unul dintre ele: Azi cu strămoşii cânt în cor/Colindul sfânt şi bun, /Tot moş era şi-n vremea lor,/Bătrânul Moş Crăciun./E sărbătoare şi e joc /În casa ta acum ,/Dar sunt bordeie fără foc /şi mâine-i Moş Ajun.

Să ne pregătim pentru Nașterea Domnului, sărbătoare în care să căutăm să fim gazde bune ale lui Dumnezeu și să căutăm să devenim mai buni. Amin!

                             Pr .Vasile Beni