Oamenii locului
In fond, contează compania în care te afli. Şi oamenii locului.
Văzusem lumea din Patagonia la Cap Canaveral şi până-n Nordul Îngheţat, de la Beijing la Teheran, piramide şi Nordul Africii, de la Capul Bunei Speranţe la Cascada Victoria, de la Hong Kong la Emirate, prin Singapore, dar am dorit să-mi cunosc şi Ţara.
Era splendidă panorama mării văzută de pe faleză, din grădina cu pruni şi umbră rară a Casei de Odihnă a Uniunii Scriitorilor de la Neptun. Dacă însă am coborât să iau aerosoli, am văzut, plutind ca un brâu, dincolo de stabilopozi, excrementele staţiunii, într-o fâşie cu clăbuci. Era acolo brâul, mai dispersat, şi a doua zi, pe furtună. Iar în a treia, el se diluase într-o peliculă fină, ce se usca pe plaja nisipoasă, în care se jucau copii cu găletuşe şi lopăţele. Nici la fraţii bulgari n-a fost mai bine. Nisipurile de Aur fuseseră, desigur, un vârf, dar asta în urmă cu o jumătate de secol.
Hai în Munţii noştri. Pe la Cascada Urlătoarea am urcat poteca însoţit, de ambele părţi, de mii de sticle şi ambalaje – cum sunt aruncate şi în Australia, acumulându-se pe marginea şoselelor naţionale. În Retezat am fost nevoit să fac un mare ocol, pentru a evita o stână. În Munţii Rodnei am avut chiar mai puţin noroc: a trebuit pur şi simplu să abandonez, căci vreo trei Samsoni cu colţii fioroşi şi vreo cinci alţii mi-au periclitat, realmente viaţa împingându-mă în hău. Zadarnic îi abţiguiam cu bâta. Ciobanii, de sus, priveau indiferenţi, cu rânjete imbecile. (În schimb, până la Base Camp, pe Faţa Nordică a Everestului, sau pe drumul ce trece de două vârfuri la 4000 metri, pe Inca Trail, domnea o disciplină totală, dovadă că se poate! Era rânduială chiar şi la Carnavalul din Rio!). N-am ajuns nici la cetatea lui Petru Rareş, de-aici, din deal, din cauza urşilor.
Cu un grup de congeneri, am îndrăznit recent aventura închirierii unui velier, un vas cu pânze şi motor prevăzut cu patru cabine de câte două persoane. Dacă împarţi preţul, acesta devine abordabil. Iar dacă te şi potriveşti cu ceilalţi, veselia e garantată. Am navigat printre insuliţele din preajma Ithakăi, ancorând în golfuri de vis, pentru scaldă în apa albastră şi admirând privelişti minunate, dacă urcai, de pildă, la „balconul” bisericii din sat (e gratis şi nu-i nevoie pentru asta să mergi până-n Insula Capri!) Am vizitat şi o grotă cu icoană, accesibilă doar pe mare, unde atmosfera sacră a fost neaşteptat de pregnantă. În porturi, de-a lungul cheiului, sute de mese cu mii de petrecăreţi, răsfăţaţi de abundenţa alimentară, savurau pacea şi traiul bun, într-o aparentă dezordine bine organizată. Repet. Contează compania si oamenii locului. Cum ţi-e norocul - sau norocul ţi-l faci. Dar nu găseşti cireaşa pe tort nici aici: Mediterana noastră şi nu numai, toate mările lumii sunt poluate. Pelicula de care vorbeam mai sus acoperă atât plaja, cât şi apa golfurilor de vis. Pretutindeni. Depinde de tine dacă vrei să (nu) o vezi. În caz contrar, parafrazez o replică ce apare frecvent în „dezbaterile” polemice de pe Facebook:
- Dacă nu-ţi convine, stai acasă!
Adaugă comentariu nou