La 80 de ani, Radu Wechter continuă să muncească și să fie un fermier de succes

A sta de vorbă cu Radu Wechter e o plăcere. Omul vorbește mult, fiindcă are ce spune. Nu rostește cuvinte ca din „coadă au să sune”. Deține cunoștințe din multe domenii, iar despre agricultură poate să îți vorbească zile întregi. E un domeniu pe care îl stăpânește cu argumente. Nu are diplomă de Babeș-Bolyai, dar are diploma vieții și a practicii. Ca un savant în domeniu. Și acum, la 80 de ani, degajă aceeași tinerețe creatoare. Parcă Radu n-are vârstă. Vă spun cu deplină sinceritate, cunoscându-l-l de foarte mulți ani, că în cei 55 de ani de gazetărie am întâlnit foarte puțini oameni care să vorbească limba pământului. Și unul dintre aceștia este Radu Wechter. Nu stă locului, este mereu activ. Se urcă pe tractor și colindă câmpul. Se bucură văzând că pământul dă roade bogate.

Mă invita în mașina lui elegantă, să-i vizitez câteva tarlale, de la șosea. Ajungem la Răstoacă. Un adevărat Bărăgan de porumb. „Cred că și în acest an dau lovitura, îmi spune Radu și îl privesc cum îi strălucesc ochii de bucurie. Pământul mă ascultă dacă știi să vorbești cu el” continuă în timp ce pornim într-o altă direcție. Pe o șosea pe care mașina lui Radu parcă toarce ( înainte cu greu răzbăteam cu tractoarele pe aici, mi se confesează) ajungem Pe Râturi. Grâul a fost treierat. Producția este foarte bună, în jur de 8 mii kg la hectar. Tot pe aceste locuri, aflu că pe vremea CAP-ului se recolta în jur de 2500 kg/ha.

Zi de zi, Radu Wechter străbate locurile dragi lui, să le admire și să se bucure. Ajungem însă și acasă, în Chiraleș. O casă, stil săsesc, construită în urmă cu multe decenii, transformată într-un spațiu al confortului, eleganței și bunului gust. Cred că în multe privințe i-a întrecut și pe nemți, așa este gospodăria lui. „E casa părintească, aici m-am născut, aici am petrecut vremurile. Am muncit, nu mi-a fost rușine să lucrez. În 1959 a murit tatăl meu, fost primar, catalogat ca și chiabur, de unde mi s-au tras multe necazuri. Puteam să fac școală înaltă, liceu, facultate, dar fiind fiu de chiabur a fost mai greu, așa că am muncit alături de mama mea.”. Îl întreb ce l-a făcut să rămână la sat, fiindcă Radu are o minte ascuțită, un discurs laborios, o istețime în fapte și vorba cronicarului „neleneșu”. „În primul rând, cum spuneam mai înainte, doream să urmez școli înalte, dar piedicile au fost mari. Lucrul cel mai important a fost că de mic copil am îndrăgit natura, satul, pădurile, apa Șieului, oamenii de la noi. Eu mă consider frate cu pământul, cu natura. Pentru mine o zi fără să ies în câmp e una cam tristă. Îmi amintesc când am urcat prima data pe un tractor. Era prin iunie 1962 și aveam funcția de mânuitor de plug, un fel de ajutor de tractorist. Era un tractor pe șenile, am luat atunci și primul salar, pentru care lucram toată ziua, uneori și noaptea. Consider că în muncă e sănătatea, este farmecul vieții. Mama m-a învățat să muncesc, să nu stau degeaba. Vorbele ei erau sfinte pentru mine”, își mai aduce aminte cu nostalgia tinereții interlocutorul meu.

Radu Wechter s-a considerat a fi toată viața fermier. Prin 1976 a fost numit șef secție SMA, avea vreo 20 de tractoare și 5 mecanizatori buni. Din 1979 a fost și președintele CAP-ului. „ Am acceptat cu greu această funcție, dar parcă puteai să refuzi? Ce zicea partidul aia era. Trebuia să gestionezi o avere mare, 1700 oi, 500 bovine, vreo 900 ha de teren arabil. Producțiile erau modeste. Mai cultivam sfeclă de zahăr, cânepă, tutun. Au fost alte vremuri, nu vreau să mai amintesc de constrângerile la care eram supuși, dacă nu raportam producții record, cum se spunea atunci.” .

Revoluția din decembrie 1989 l-a prins pe R.W, unde oare, la muncă, fiindcă avea pe umeri o avere de care răspundea. A dorit să facă o Asociație, a obținut aprobarea ca secția de tractoare să treacă la Asociație. I-a convocat pe săteni. Le-a explicat avantajele, fiindcă Radu știa să fie convingător și spunea că Asociația nu-i un altfel de CAP. Are multe avantaje, fiindcă oamenii sunt proprietarii terenului și se va lucra mecanizat. Câțiva mai gălăgioși n-au fost de acord și gata cu Asociația, inițiativa s-a dus pe apa Lechinței. „Mi-am recuperat terenul, conform legilor, vreo 30 de hectare. M-am dotat cu utilaje moderne, performante. Am fost de foarte multe ori în Germania și am văzut cum se lucrează acolo. Pământul îți dă, dacă îi dai ce îți cere. Cartarea terenului este foarte importantă. Trebuie să știi cât să îi dai, să respecți proporția fosfor-azot. Și pot să spun că am obținut producții record, în adevăratul sens al cuvântului. 7800 kg/ha la grâu, apoi la porumb anul trecut am recoltat 9700 kg boabe/ ha și anul acesta porumbul arată foarte bine. Am și fertilizat cu îngrășăminte organice și chimice. A trecut vremea când veneai la semănat cu 2 saci cu chimic să îngrași tarlaua și să obții bucate multe. Eu îi dau terenului cât scrie la carte, dacă vrei să fii fermier de succes. Nu prea sunt de acord cu politica agricolă a guvernanților și vă dau un exemplu. Acum un kg de porumb se vinde cu un leu, iar un sac de sămânță cu 800 de lei. Câți își pot permite acest lucru?”.

Interlocutorul nostru, Radu Wachter, putea să „evadeze”, să rămână în Germania, fiindcă din 1973 a călătorit în fiecare an acolo. Putea a plece din sat, dar rădăcinile lui erau prea adânci înfipte în solul natal, în casa părintească, lăsată moștenire de tatăl lui, era legat de pământ cum spunea cineva „ca Ulise de catarg”. „Am 80 de ani, îmi mai spune Radu, așezându-se la umbra pe băncuța din fața casei, că dacă ar fi să dau timpul înapoi aș rămâne tot un om al pământului, dar mi-aș fi dorit să fac la Chiraleș o fermă de tip occidental în care fiecare să beneficieze de roadele acestor plaiuri bogate în substanțe nutritive”. Îi dorim și noi, redacția Răsunetul, multă sănătate și la mulți ani- pe 30 august e ziua lui de naștere- pe drumul croit spre noi performanțe agricole așa cum ne-a obișnuit în întreaga lui viață de fermier. Deși este tânăr de mai mulți ani, cum spunea cineva, Radu Wechter continuă să fie un fermier de top, să performeze, un om care nu obosește să își cultive pasiunea pe ogorul agriculturii românești.

T. Săsărman