Pr. Vasile Beni: Colinde, colinde, e vremea colindelor

              Dacă în Biserică, Dumnezeu este gazda și noi suntem oaspeți, în colindă, Dumnezeu este oaspete, iar noi suntem gazdele care îl primim pe Dumnezeu în viața și în casa noastră.

              Dragii și bunii noștri credincioşi!

        Ne apropiem încet, încet și așteptăm una dintre cele mai frumoase sărbători, care ne poartă în primul rând cu gândul în vremea copilăriei și în casa părintească, ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului.                                        Colinde, colinde, e vremea colindelor,  spunea poetul Mihai Eminescu. Ne aflăm într-o perioadă când se colindă intens, atât înainte cât și după Crăciun, iar la popasul catehetic de astăzi m-aș opri așa cum am arătat și în titlul cuvântării, la frumoasele noastre colinde.

     Ce înţelegem prin cuvintele ,,Merg la colindat”. Cred că în primul rând ar trebui să aflăm, ce este o colindă? Am putea spune că la noi colinda vine de la „a colinda”, adică a merge din casă în casă, uneori cu o țintă precisă, alteori fără o țintă precisă.  Colindele ne aduc Crăciunul, iar Crăciunul ne aduce Colindele. Colindul este o neprețuită zestre spirituală, pe care o moștenim din moși - strămoși. El este Sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. În cuvinte simple, pe melodii armonioase, colindele transmit adevăruri profunde. Colindele împlinesc proorociile: „Astăzi S-a născut Mesia” - şi fac ca spusele Arhanghelului Gavriil către Maica Domnului să devină ,,O (ce) veste minunată”, exprimând în final iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, creaţia sa. Hristos a fost trimis în lume: ”Să se nască, /Şi să crească, /Să ne mântuiască”. Colindele sunt premergătoare Crăciunului, așa cum sfântul Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul Domnului.

       Ce este colindul pentru noi românii? În cuvinte mai simple, le-am putea numi ca fiind o „Biblie populară”. De ce? Pentru că țăranul român a încercat mereu să umanizeze imaginea lui Dumnezeu, a Pruncului Sfânt şi a Maicii Sale. Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos este înfățișată în Sfânta Scriptură ca eveniment istoric și ca taină dumnezeiască. Puține popoare din lume au întâmpinat venirea Fiului lui Dumnezeu în lume cu atâta caldă îmbrățișare și au exprimat-o cu atât de bogată comoară cum sunt colindele noastre religioase, iar Nașterea Domnului este nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuși, tot atât de real ca și acela din Betleem.

            Colindătorii devin hristofori și teofori, adică purtători de Dumnezeu, întrucât ei duc asemenea îngerilor şi păstorilor vestea Evangheliei din casă-n casă. Colindatul capătă astfel un aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor şi al Mântuitorului, a Cărui viaţă pământească este un pelerinaj continuu.                                                                                                                                                 Prin colinde, ni se transmite cu multă claritate și limpezime mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, adevărul dogmatic cu privire la Nașterea Domnului și la Maica Sa fiind bine revelat. În Sfânta Scriptură, pasajele evanghelice prezintă pe scurt istorisirea Nașterii Domnului, apoi drumul la Betleem și călătoria în Egipt, dar poporul nostru, în iscusința sa, a înțeles că drumul este foarte lung și anevoios mai ales pentru o femeie care este gata să nască și de aceea, în colinde, poporul a brodat o mulțime de întâmplări și de fapte minunate, călătoria sau mai bine zis fuga în Egipt fiind prezentată ca o adevărată odisee. Astfel, ascultând și astăzi cu emoţie colindele, luăm parte cu tot sufletul nostru la peripeţiile numeroase prin care trece Maica Domnului, dreptul Iosif și pruncul Iisus.

         În colinde se reliefează și descrierea împrejurărilor și ținutului sfânt, Betleemul, apoi venirea și închinarea păstorilor, a magilor, pe urmă auzim despre imnele îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod, omorârea pruncilor etc. În colinde se arată grija neobosită a credincioșilor pentru Pruncul Sfânt, Căruia Îi vorbesc blând, Îi caută un sălaș călduros pentru naștere, precum și îmbrăcăminte împărătească.                                         Prin urmare, e necesar ca fiecare dintre noi să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele, din neam în neam, din generaţie în generaţie, ca pe un odor sfânt, ca pe o Dumnezeiască Liturghie a iubirii lui Dumnezeu.

      Să nu uităm cei care mai avem părinți să mergem să-i colindăm, pentru că va veni o vreme când vom vrea să mergem și n-o să mai avem la cine.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni