Sângeorzanul Ion Al-George colaborator la „Convorbiri literare”

Fiul lui Leon şi al Măriei, născut la 27 martie 1891 la Sângeorz-Băi din județul Bistrița-Năsăud şi decedat la 9 ianuarie 1957 la Bucureşti, Ion Al-George a fost scriitorul şi omul de cultură năsăudean, refugiat în România după anul 1910, „cultivator al virtuţilor clasicismului latin, într-o modestă claviatura artistică a poeziei. Era mai mult un scriitor cultural, cu tendințe înspre o erudiţie clasică decât un poet valoric, conturat în atmosfera mai veche a tradiției transilvane”[1].

Şcoala primară a urmat-o în comuna natală, după care s-a înscris la liceul din Năsăud, de unde, după o vreme, i se pierde urma. În vara anului 1911 se afla la Bucureşti, fiind student la Conservator şi locuia în strada Negustori la numărul 27. Printr-o scrisoare adresată lui Octavian Goga îi cerea poetului sprijin pentru obținerea unei burse. Acesta promisese lui Ștefan Octavian Iosif „că-l va ajuta pe tânărul transilvănean în lupta lui pentru cucerirea vieţii”[2].

Ion Al-George a mai avut un frate, Vasile Al-George (1895-1960), şi el poet şi redactor la diferite gazete din Transilvania şi autor al volumului de versuri Pământ apărut în anul 1922 la Cluj. Pe aceşti doi fraţi, poeţi, George Călinescu îi numea, cu oarecare ironie, „greco-catolici”[3]. Privindu-le chipurile din volumul al patrulea Virtus Romana Rediviva de Teodor Tanco, se puteau observa figurile luminoase şi calme, cu ochi scrutători înspre cine ştie ce spații nemărginite şi zări mitologice la Ion Al-George[4], iar la celălalt, mai mic o înfăţişare modernă, purta şi papion, chipul îi exprima o bunătate funciară[5].

Ion Al-George era prin 1913 în corespondenţă cu Emil Rebreanu, fratele viitorului romancier, cu implicații în structura  Pădurii spânzuraților. Tot în 1913, Ion Al-George era bibliotecar la Fundaţia Carol I, slujbă în care a funcționat până în luna mai 1940. Vremurile nu i-au fost prea favorabile, în 1941 i-a murit pe front unicul fiu, iar în 1953 îi scria lui George Călinescu în speranţa că-l va angaja la o muncă utilă, fie la o bibliotecă având această competentă după 30 de ani de bibliotecar la Fundaţie[6]. În perioada în care funcţiona ca bibliotecar, Ion Al-George a tradus din clasicii latini şi elini şi chiar Istoria romană a lui Theodor Mommsen.

Primul volum de versuri al lui Ion Al-George s-a intitulat Aquile şi s-a tipărit în 1913 la Câmpina. Ediţia a doua din 1916 a fost chiar premiată de Academia Română[7].

Cel de-al doilea volum, Domus taciturna (1916), a inclus poezii originale și traduceri. Volumul cuprinde şi câteva traduceri din sonetele lui Michel Angelo[8].

Trebuie amintit faptul că în 1915 a tipărit în volum Sapho, comedie antică în versuri, două acte, după ce fusese publicată în Convorbiri literare din 1912, al cărei colaborator statornic a fost până în 1937, cu poezii şi recenzii.

În cele ce urmează vom prezenta o mică bibliografie cu cea ce publicat de-a lungul acestor ani în Convorbiri literare.

1. Anul XLVI, 1912, nr. 6.

- Sapho, comedie în două acte, în versuri, prima parte, p. 647-676.

2. Anul XLVI, 1912, nr. 7.

- Sapho, comedie în două acte, în versuri, a doua parte, p. 749-779.

3. Anul XLVI, 1912, nr. 11.

- Italia Antiqua, versuri, p. 127-1274.

4. Anul XLVII, 1913, nr. 6-7.

- Cronică artistică: Conservatorul de artă dramatică (dare de seamă), p. 702-704.

5. Anul XLVII, 1913, nr. 8.

- În metru antic, versuri, p. 737-738.

- Carmen, versuri, p. 774.

6. Anul XLVIII, 1914, nr. 1.

- Virgil Șotropa și Nicolae Drăgan, „Istoria școalelor năsăudene”, recenzie, p. 85-86.

7. Anul XLVIII, 1914, nr. 3.

- Largo, versuri, p. 289-290.

- În parc, versuri, p. 291.

8. Anul LX, 1927, nr. 9-11.

- Autumnală, p. 266.

- Seara, versuri, p. 267.

- „Din carnetul unui căpitan (însemnări și amintiri din războiul pentru întregirea neamului: 1 august 1916 – 1 aprilie 1917) de Lt.-colonel Sterea Costescu, recenzie, p. 381-382.

9. Anul LXIII, 1930, nr. 2.

- Pentru Chryseis, versuri, p. 78-79.

- Fericirea, p. 80.

- I. M. Marinescu, „Figuri din antichitatea clasică”, recenzie, p. 109-110.

10. Anul LXIII, 1930, nr. 3.

- Aceleași, versuri, p. 293.

- Chemările, p. 294.

11. Anul LXIII, 1930, nr. 4.

- Solitudo, p. 428.

- Finis, p. 429.

12. Anul LXVI, 1933, nr. 4.

- Aceleași, versuri, p. 304.

- În surdină, versuri, p. 311.

- Constantin Gane, „Farmece. Viața lui Despot-Vodă”, București, 1933, recenzie, p. 384-386.

13. Anul LXIX, 1936, nr. 11-12.

- Noapte, versuri, p. 435-436.

Ion Al-George a reprezentat, după cum spunea Teodor Tanco, „cadrul întregitor, dar trist a biografiei unui reprezentant dintr-o generație ardeleană care a navigat în singurătate”[9].