Poezia sângeorzană aservită comunismului în ziarul Ecoul

Motto:

„Cred că l-aţi cunoscut pe Mihail Sadoveanu. Sunteţi bun să-i faceţi portretul?

- Să vă relatez… scene autentice: 1)… Mihail Sadoveanu, preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale, primeşte un ziarist căruia îi acordă un interviu. Li se serveşte un uriaş platou cu sandvișuri de tot felul. Sadoveanu le mănâncă pe toate, minus unul. Pe acesta, ultimul, îl rupe în două şi-i întinde gazetarului o jumătate grăind: vezi, sunt comunist, împart frăţeşte tot ce am…3) A tradus din Psalmi cu ajutorul unui ebraist: Moses Duff. S-au împrietenit. Duff dă de înţeles că după a lui părere artistul nu trebuie să „se vândă” politicii. Sadoveanu, atunci, îi mărturiseşte: Ce vrei, ce vrei, ce nu face omul pentru o pâine? Da, Coane Mihai, zice Duff, pentru pâine da, multe – n-are încotro, dar nu pentru o felie de cozonac…”[1].

Instalarea regimului comunist în România a însemnat intervenţia şi controlul politicului asupra tuturor compartimentelor vieţii. Partidul Comunist, ca forţă conducătoare în Stat, ca putere absolută, a dezvoltat o acţiune susţinută de legitimare a intereselor sale, recurgând la diferite tipuri de constrângeri. Cultura şi literatura au jucat un rol important în arsenalul de dominaţie, fiind politizate şi subordonate puterii. 

Poezia, căreia i se trasase misiunea de a însufleţi, prin mesajul ei, crezul înalt al partidului, era una de tip agitatoric, cu un mesaj accesibil, care să poată ajunge la oamenii muncii, fără a face concesii artei imperialiste, formale şi cosmopolite, sau artei decadente, burghezo-moşiereşti. Temele erau prosovietice sau antiimperialiste, legate de viaţa nouă de la oraşe şi sate, de omul nou şi izbânzile sale, de partid şi binefaceri sale. Prezentul luminos, în contrast cu trecutul întunecat, comunistul - eroul civilizator, victoriile de pe marile şantiere, colectivizarea agriculturii ş.a., reprezentau realităţi măreţe, demne de inspiraţia poetică. Formula consacrată  era  cea  a  poemelor  narative, scrise  într-o  limba  pe  înţeles, în  care adeseori erau imitate structuri poetice cunoscute de tipul baladei populare, al versului eminescian, coşbucian etc.

Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în anul 1965, precum şi cu alegerea lui în funcţia de preşedinte a ţării în anul 1974, cultul liderului a devenit primus. În urma acestui act a început constituirea modelului autohton a cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

Intrarea Elenei Ceauşescu în Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv a avut un efect şi în dezvoltarea cultului personalităţii, devenind un subiect complementar important în omagierea liderului român. În anul 1979, aniversarea Elenei Ceauşescu a fost comemorată în mod fastuos, a fost omagiată ca întruchiparea femeii şi mamei ideale, devenind simbolul unic al tovărăşiei.

Manifestările, festivitățile naţionale tipice – cum ar fi Cenaclul Flacăra, Cântarea Românie, Daciada, etc. – au avut un rol însemnat în formarea imaginii cuplului prezidenţial. Cenaclul Flacăra, definită ca un curent artistic şi cultural, lansată în anul 1973 de către poetul Adrian Păunescu, a fost de fapt o manifestare în slujba cultului personalităţii, cu o tendinţă naţionalistă puternică, care a influențat evoluţia elementelor naţionaliste în reprezentaţia liderului român.

Festivalul naţional Cântarea României de fond a fost tot un manifest cultural naţional, dar spectacolele patriotice, simbolurile semiarhaice folosite în evenimente s-au centralizat la glorificarea şi omagierea Ceauşeştilor. Cuvintele cheie în formarea spectacolelor prezentate în cadrul Cântarea României au fost patriotismul, etica socialistă, dezvoltarea, noţiuni folosite de către retorica naţionalistă ceauşistă.

Manifestările tipice comuniste, cum ar fi 1 Mai, 23 August – ca sărbătoarea naţională de eliberare de sub jugul fascist – au primit o conotaţie naţionalistă, şi serbarea unirii principatelor sub conducerea lui Mihai Viteazul au implementat elementele arhaice în cultul personalităţii. În urma acestor evenimente s-au conturat formele tipice naţionaliste în reprezentaţia liderului, cum ar fi moştenitorul demn, patriotul, şi combinaţia Ceauşescu-România.

După unele cercetări, analizarea, interpretarea, categorizarea şi sistematizarea atributelor apărute în presa comunistă din judeţul Bistriţa-Năsăud, practic în singurul ziar ce apărea – Ecoul – în jurul evenimentelor sus amintite, reprezentarea liderului se bazează pe următoarele teme:

- Omul de stat desăvârşit;

- Comunistul bun;

- Pater universalis;

- Omul de ştiinţă, ideolog;

- Persoana multilateral dezvoltată;

- Moştenitorul demn, patriotul, combinaţia Ceauşescu-România;

- Marele arhitect;

- Luptătorul pentru pace[2].

Imaginea Elenei Ceauşescu a fost concepută după chipul femeii comuniste ideale, după anii optzeci reprezentarea Elenei a primit un substrat naţionalist. Reprezentarea Elenei Ceauşescu în ziarul Ecoul, erau următoarele:

- Revoluţionara şi tovarăşa;

- Conducătoarea în partid;

- Omul de ştiinţă şi luptătoarea pentru pace;

- Mater universalis[3].

Au fost mulţi poeţi din judeţ care au aderat acestor deziderate înalte ale vremurilor respective, fără nicio jenă (unii dintre ei motivând că aşa au fost timpurile, că altfel nu puteau publica), amintind aici pe: Luca Onul, George Roş, Viorica Viman, Alexandru Cristian Miloş, Ioan Borşa, Anton Oproaie, Dumitru Vârjan, Nicolae Băciuţ, Olimpiu Nuşfelean, Ion Câţcoveanu, Ioana Orban, George Gavriluţiu, Ştefan Veşcari, Cleopatra Lorinţiu, Aurel       D. Câmpeanu, Adrian Misiuga, Emil Dreptate, Grigore Jucan, Virgil M. Raţiu, Tănase Coroş, Vasile Dâncu, Radu Băieşu, Maria Leuca, Ioan Mihail Popa, Ileana Şerban, Mirela Duma, Albert Lucaci, George Simion, Dumitru Andraşoni, Ioan Pupeză, Vasile Dohotari, Gavril Moldovan, Nicolae Vereş, Ion Chiuzan, Radu Lucaci, Ioan Pintea, Claudiu Moldovan, Ioan Şimon, Maria Olteanu, Octavian Nechiti, Sandu Lărgeanu, Traian Andronesi, Ioan Mangu, Victoria Nalaţ, Sandu Ştefănescu, Ioan Mărgineanu, Corina Soroceanu, Pavel Pereş, Cornel Udrea, Aurel Rău, Ioan Alexandru, Corneliu Anca, Viorel Varga, Iosif-Leon Grapini, Ion Negru, Mihai Lucian Valea, Petre Pop. În această mişcare literară au fost angrenaţi elevi de gimnaziu şi liceu sub directa îndrumare a mentorilor lor.

Cenaclurile literare, cercurile literare de creaţie constituiau cadrul principal de afirmare a vocaţiei creatoare a celor cu preocupări în acest domeniu, menţiona într-un articol scris de Octavian Nechiti[4] în ziarul Ecoul. Acesta îşi continua articolul prezentând crezul şi simţământul creaţiei celor ce se întruneau lunar ca membri ai cenaclului Andrei Mureşanu. Continuă autorul articolului că „la ediţiile Festivalului muncii şi creaţiei Cântarea României, membrii cenaclului Ioan Mihail Popa, Iustina Sime, Ioan Negru, Ileana Şerban au ocupat locuri fruntaşe în etapa republicană. Pe lângă şedinţele de atelier, în planul de muncă erau prevăzute manifestări ca: recitaluri de poezie, montaje de versuri, creaţii proprii şi colaje pentru sărbătorirea unor zile festive şi aniversare, precum şi dezbateri privind abordarea unor genuri literare, propice oglindirii activităţii tumultoase a oamenilor muncii din ţara noastră…[5]. Pe lângă publicarea unor creaţii în reviste şi ziare, precum şi în culegeri pe plan judeţean, membrii cenaclului au organizat şi susţinut în cadrul clubului Hebe al staţiunii, în cadrul unor spectacole, montaje de versuri sub genericul: Inscripţii someşene, Scrisoare către

ţară, Epocă de lumină şi glorie, Cântec tânăr sub tricolor, etc., care au îmbogăţit repertoriul artistic al Casei de cultură din localitate…”[6].

În rândurile ce urmează vom prezenta creaţii ale unor poeţi care îşi desfăşurau activitatea în Sângeorz-Băi, remarcându-i pe Octavian Nechiti, Ioan Mihail Popa, Ion Negru şi Ileana Şerban.

Octavian Nechiti

Cânt de august

 

Arc de triumf

pentru malul visurilor

milenare.

Timp nou

de mii de conştiinţe.

Crai nou

August de foc

slăvit de jertfe

cântat de împlinirile

acestei epoci de aur[7].

 

Sunt mândru să trăiesc această zi!

 

Sunt prea puţine

cuvintele

în această zi

pentru urarea

ce din suflet nutresc.

Sunt prea palide

florile

pentru flacăra

ce în inimă port.

Slăvit fie numele

celui ce conduce poporul

pe înălţimi

de împlinire

unde se tipăresc

filele istorice

ale epocii CEAUŞESCU[8].

 

La poarta ta, ţară

 

La poarta ta, ţară,

pălărie cu sfioşenie mi-o ridic

ca semn de intrare

în sanctuarul strămoşilor.

Când trec pragul tău

ţară de pâine şi cântece

îmi şterg încălţările

să nu tulbur

împlinirea

sufletului

de neam românesc[9].

 

Patrie de soare

 

Cuib de vulturi şi de soare

Plămădit din lut de dor

Greul tău trecut mă doare

Pe Columnă când cobor

Azi de aceea cu ardoare

Te cântăm sub tricolor

Cuib de vulturi şi de soare

Plămădit din lut de dor

Cresc pe brazde noi izvoare

Sub chezaşi cârmuitor

Dând noi sensuri viitoare

Timpului înălţător

Din cuib de vulturi şi de soare[10].

 

Cânt pentru Transilvania

 

Vatră a focului viu

împlinind ţara

sub cerul neatârnării.

Plai predestinat

pentru legământul

bucuriei

românului cu pământul

şi cântecul.

Pisc al întregului de ţară

slobodă şi curată

ca o dimineaţă.

te cânt azi

cu armonii din doina soarelui

ce răsare

din cetatea lui Bucur

pentru toţi românii.

Cânt azi cu mărturii de cronică

Arpegiile împlinirilor toate[11].

 

Poem pentru Congresul IX

 

Azi inimile-n noi precum vioara

Vibrează înflorind lumini de dor,

Fiindcă o sărbătoare e întreaga ţară

Luminând prezent şi viitor.

 

Azi inimile noastre-ntr-o bătaie

Rostesc atâtea roade şi-mpliniri,

Prin OMUL – CEAUŞESCU NICOLAE,

EROU acestei ere de mândrii.

 

Azi inimile-n noi adânc vibrează

În miezu-acestui veac măreţ,

Pentru Bărbatul Ţării ce cutează

S-aprindă-n noi atâtea frumuseţi[12].

 

 De ziua Republicii

 

Această zi – istorie

a unui popor

cu respiraţie întretăiată

a sosit la ora de soroc

a confluenţei

de dor şi împlinire

să stâmpere

atâtea sensuri şi simţiri

mai mândru, mai semeţ

al acestui neam.

Această zi – izbândă

spre mari aspiraţii

purtate spre noi

de conştiinţe eroice

a lăsat podurile cetăţii

pentru trecerea

oastei muncitoare

pe tărâmul

vieţii sale demne[13].

 

Ioan Mihail Popa

 

Masa

Pâinea-şi găseşte chipul aici,

ochii tihnă-şi împart,

ajungem acasă, suntem împreună,

străbunii poposesc între noi

ocrotindu-ne pâinea şi sarea.

Altarul arşiţei, altarul ţărânei,

Sunt toţi acasă, sunt toţi?

Orice poveri ne încearcă

Popasul înfometează noi drumuri,

Suntem aici, la masa bătrânilor,

Am ajuns împreună acasă,

Holdele sub zăpezi presimţite ne ghicesc frunţile

Împlinind anotimpul[14].

 

Istorie

 

Simt rădăcinile adânci

Urcându-mi seva milenară

Urcând prin carpatine stânci

În ţara cu belşug şi soare.

 

Şi cântecul întinerit

În cristaluri subterane

Nălţând mesajul spre zenit

Din vorbe dace şi romane.

 

Una suntem, respiră glia

Păstrându-i nimbul din Carpaţi,

Aceeaşi ţară, România,

În vis şi-n luptă-aceeaşi fraţi.

 

Ni se-nălţară înainte

Oprelişti uneori prin noi

Şi drumuri străbătând morminte,

Dar am crezut în vremuri noi.

 

Şi ne-am unit dând drum trăirii

Atâtor crezuri milenare

Ce urcă-n mugurii-mplinirii

Spre fructul tău, străbună ţară.

 

Cu sevele odată-n zări

S-arată roade viitoare

Alinul dreptei căutări –

Azi mugurii au dat în floare[15].

 

Tricoloru-n sărbătoare

 

Măreţ răgaz în ziua asta mare

Cum anii-n dorul lor nemărginit

Înalţă curcubeu înalt spre soare,

E tricolorul nostru împlinit.

 

E scris pe fruntea ne-ntinată a vremii

Cu fulger calm din vijelii urcând,

E scris cu visul dârz peste milenii,

De când ne ştim viteaz şi liber gând.

 

În dacic sânge Roşu îl păstrează

Străbunii noştri biruind spre noi,

Spre Mâine, cu mândrie această ţară,

Ne împlineşte-n lume de eroi.

 

Iar Galbenul – câmpia asta sfântă

Cu holdele ce noi le-am semănat

Şi-n vremi când ţara rămânea flămândă

Sub rodul greu de alţii-nstrăinat.

 

Şi-Albastru ni-l țes azurul vrerii,

În chipul lui ţării de Voroneţ,

Neîmblânzit sub lespedea tăcerii

Şi-n vremi când graiul nostru n-avea preţ.

 

Simbolul ne rosteşte omenia,

În zarea noastră limpede şi dreaptă

Şi-nalţă-n nemurire România

Cu vorba bună dăltuită-n faptă[16].

 

Gestul nostru spre larg

Făuritorul Magistralei albastre

 

Iată-ne semnul privirilor,

 bătrânul Danubiu

ne înţelege paşii mai bine,

 paşii dinspre izvoare,

 paşii de-acum şi de mâine;

 aşa ni-s drumurile

  către lumea cea mare…

magistrala noastră Albastră,

alt semn al gândurilor acestui popor

către zările altui mileniu.

orizontul acesta adânc

curcubeu a pornit

din forfota oamenilor

şi a coloşilor de metal transformând.

Drumul e simplu,

doar un fluviu de vreri…

Şi iată Ctitorul scrutează

alte zări.

E linişte-împlinire Aici,

totul este firesc,

doar o metamorfoză a braţelor,

zenitul limpede

al fraţilor cutezând!

Da!

Acesta e gestul Partidului nostru spre larg,

Măreţia „Epocii Ceauşescu!”[17].

 

Republicii

 

Şi iată-ne-n Columna noastră trează

Biruitori în vremuri ne ivim

Vocaţia de pace ne veghează

Cum ne zidim în tot ce făurim.

 

Republică-n azur de sărbătoare

Cu faptele de mâine ne priveşti

Anul cel Nou ce cu visuri noi răsare

Şi sevele spre roade le-mplinești.

 

Spre tine se deschid corole-n zori

Braţele-vreri pulsând în calendar

Simbolul nostru întrei culori

Rosteşte lumii gândul nostru clar[18].

 

Ileana Şerban

 

Partidului, mulţumire

 

Glasul tulnicului aduce mereu

În dimineaţa zilei

Mulţumirea noastră.

Cupola cerului ne leagănă

Şi ne oglindesc în ape vii

Ascultând neîncetat

Glasul de foc al partidului.

Vis de aur al dacilor,

Ţintă atinsă a veacurilor.

Lumini veşnice şi lauri

Oamenii ţării aduc în zori

Şi fiecare tulnic aduce mereu

Partidului, mulţumire[19].

Toate aceste creaţii prezentate au avut – după cum spunea Octavian Nechiti – „o finalitate educativ formativă, formând un cadru stimulativ, favorabil pentru cei ce au închinat creaţii care s-au exprimat prin intermediul limbajului artistic, valorificându-şi zestrea de imaginaţie, sensibilitate şi dăruire creatoare[20].