Expoziția Armonia primăverii - organizată de Creșa Bistrița - a adus sute de mărțișoare în foișorul din Parcul Municipal Regele Mihai I, din Bistrița

În data de 2 martie 2026, în cadrul proiectului județean „Explorăm, învățăm, de natură ne bucurăm”, aflat la cea de-a doua ediție, s-a desfășurat expoziția „Armonia Primăverii”, un eveniment dedicat promovării creativității copiilor prin utilizarea materialelor ecologice și a elementelor din natură.

Activitatea a avut ca scop stimularea imaginației și a expresivității artistice a celor mici, încurajând, în același timp, respectul pentru mediul înconjurător. Concursul s-a adresat antepreșcolarilor și preșcolarilor din județul Bistrița-Năsăud, lucrările înscrise fiind evaluate de un juriu care a oferit premii tuturor participanților. Expoziția a avut loc în cadrul natural oferit de Parcul Municipal „Regele Mihai I”, unde au fost expuse peste 800 de mărțișoare realizate de cei mai mici artiști ai județului, dar și de copii din zonele apropiate județului nostru. Atmosfera a fost una plină de culoare și emoție, iar diversitatea lucrărilor a transformat parcul într-un adevărat colț al primăverii.

La eveniment au fost prezenți membri ai comitetelor de părinți din creșele din Bistrița, cadre didactice de la Creșa Bistrița, precum și colaboratorii și partenerii proiectului. Participarea activă a comunității a contribuit la reușita evenimentului și la crearea unui cadru cald și susținător pentru copii.

Expoziția „Armonia Primăverii” s-a dovedit a fi un real succes, subliniind încă o dată importanța colaborării dintre familie, instituțiile de învățământ și comunitate în dezvoltarea educației timpurii. Organizatorii adresează mulțumiri tuturor participanților pentru implicare și sprijin, precum și pentru bucuria oferită celor mici prin această experiență educativă deosebită.

 

             Responsabil de proiect: Sângerozan Gina/ Trif Teodora

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5