Grigore Avram, lansat la Liceul Silvic năsăudean

Pentru măiereanul GRIGORE AVRAM, dintre toate zilele, cea pierdută este aceea în care n-a scris. Volumele sale de poezie și proză exprimă frumusețea naturii, aurul verde, apa limpede, flora și fauna transpuse artistic, sănătatea omului ce-și revarsă darurile infinitelor înfățișări ale vieții cotidiene, îmbinând frumusețea naturii cu cea sufletească.

Scriitorul din adâncul pădurii, ne invită la dialog prin exprimarea unei gândiri constructive cu deschidere spre diversitatea opiniilor cu invitație spre acțiuni de cultivare a valorilor umane, generând idei noi, într-o lume nouă pe care scriitorul o propune cititorilor. O lume în care Grigore Avram se caută mereu pe sine, drept punct de reper pentru un nou salt în cuceririle sale scoțând la lumină dimensiunea umană cu sensibilitatea și delicatețea sufletească.

Scriitorul din Cuibul Visurilor, elegant în exprimare, înțelept, mereu prezent pe scena literaturii, omul profund, firesc și înnoitor, îndrăzneț, un aventurier migălos, cu metafore antrenante captează interesul cititorilor îndemnându-i la reflecții.

Cele 15 cărți apărute la diferite edituri dintre care cinci de poezie, două romane și cărți de cercetare din domeniul silvic, specialitatea sa, au fost analizate de Consiliul Director al Ligii Scriitorilor Români, cu sediul la Cluj, care zilele trecute i-a aprobat cererea, fiind primit în tagma scriitorilor, ca semn de prețuire pentru valoroasa sa activitate literar-științifică, o împlinire a gândurilor sale și întâmpină acest eveniment cu poezia „Un fel de împlinire”:

UN FEL DE ÎMPLINIRE

„Eram mic când pe-ntinsul meu cer

Aruncam rătăcit câte-un gând.

Pe atunci nu credeam în mister,

Nici în şoapta copacului blând.

Și mereu înspre zboruri deschis,

Ca o floare de colţ, puneam rouă pe vis.

Mai apoi, după foarte mulţi ani,

Când văzduhul răsfăţul ţi-l ia,

Copleşit în mulţimi de profani

Am crezut doar în inima mea.

Mă găseam tot la zboruri dispus

Și, în trunchi de stejar, eram vorbă de spus.

Și-am ajuns, precum unii mă ştiu,

Umbră lată în spaţiu puţin.

Aş zbura, însă timpu-i târziu

Şi nici stele pe cer nu deţin.

Încă sunt, dar de griji n-am scăpat,

Să mă bucur n-am timp, să renunţ e păcat.”