În haină nouă, Biserica Ortodoxă Dumbrăviţa vă aşteaptă la Sărbătoarea Sfintei Marii

La Dumbrăviţa Biserica Ortodoxă din centrul localităţii este ca o mireasă a Domnului. Prin grija preotului Claudiu Herinean, biserica a fost renovată în exterior, în intenţie fiind şi construirea unui altar de vară. Biserica este construită în anul 1896 sub pastoraţia preotului Teodor Cotuţiu, din piatră şi cărămidă, de către meşterul Maftei din comuna Mănăştur, în stil neobizantin şi are hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, fiind sfiinţită de către Mitropolitul Ardealului, Miron Românul din Sibiu în anul 1896. Despre această biserică, . J. Kádár spunea că “este una dintre cele mai frumoase din împrejurimi”. O biserică frumoasă ca o zi de sărbătoare. Reamintim faptul că tânărul preot a reuşit anul trecut să finalizeze lucrările la casa parohială, binecuvântată de episcopul Vasile Someaşul.
Conform tradiţiei din moşi-strămoşi, parohul Claudiu Herinean invită credincioşii de Sfânta Marie Mare să ia parte la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi. Este o bucurie ca lumea să vină la Dumbrăviţa de această mare sărbătoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5