Handbalul mai şi doare. CSM Bistriţa, învinsă de U Cluj, 24-31

Cu o sală arhiplină, venită să guste primul succes al fetelor noastre acasă, CSM Bistriţa nu a reuşit să se impună în faţa formaţiei U Cluj, rănită în primele două etape, în care acumulase doar un punct.

         Nu a fost să fie victorie, poate şi pe fondul oboselii acumulate cu deplasarea de la Craiova, a ratării unor situaţii decisive şi lista ar putea continua. În primele trei minute, nicio echipă nu reuşise să înscrie, meciul având un ritm alert. O singură dată a reuşit să conducă Bistriţa, cu 9-8, dar apoi ceva s-a rupt. La pauză, clujencele antrenate de Carmen Amariei aveau deja trei goluri diferenţă, scor 10-13, asta deşi ne-am fi putut apropia la un gol. Repriza a doua a început greu pentru Bistriţa, care a mai primit trei goluri în primele faze, astfel că diferenţa s-a mărit la şase goluri. A fost decisiv, existând momente cu o diferenţă de 9 goluri. La final, au fost doar 7.

Pentru echipa noastra au marcat Oana Chirilă - 8 goluri; Daniela Crap - 6 goluri; Dana Raţiu - 5 goluri; Andrada Maior Paşca - 2 goluri; Laura Pristăviţa, Oana Cîrstea şi Gabriela Preda - 1 gol.

         „Astăzi, din păcate, de ce m-am temut nu am scăpat. Nu voi încerca să caut scuze sub nicio formă, singurul responsabil de rezultatele echipei sunt eu şi îmi asum. Am avut o perioadă foarte scurtă pentru a pregăti acest meci, Clujul a avut o zi şi jumătate în plus de odihnă faţă de noi. Venim după un drum de 10 ore de la Craiova, am ajuns luni dimineaţa în jurul orei 5, am reuşit să facem doar două antrenamente, am încercat să recuperăm cât se poate fizic, însă, una peste alta, Clujul ne-a fost superior astăzi la toate capitolele şi au meritat victoria.

         Au arătat mult mai bine fizic decât noi astăzi, am şi început greu, Ionica Munteanu (n.n. – portarul U CLUJ) a fost în mare formă, au fost câteva mingi acolo, iar în momentul când Clujul s-a desprins am alergat permanent după ele.

         Una peste alta, îmi pare rău că nu am reuşit să aducem primele trei puncte acasă, să-i bucurăm pe oamenii care au venit în număr mare să ne susţină. Sper să o facă în continuare, campionatul este lung, este extrem de complicat şi chiar cred că în această Ligă feminină oricine poate bate pe oricine”, a declarat antrenorul principal Horaţiu Paşca.

         Potrivit acestuia, urmează un meci foarte important la Deva, cu o contracandidată la obiectivul pe care şi l-a propus Bistriţa – rămânerea în Liga Naţională . „Sper din tot sufletul să câştigăm să putem pregăti în linişte meciul cu Vâlcea, care urmează acasă, pe teren propriu”, a mai spus Horaţiu Paşca.

         Laura Pristăviţa a precizat că a simţit meciul la fel precum tribunele, adică „un meci foarte dur”. „Suntem supăraţi, am pierdut, însă nu avem ce face. Mergem înainte, am venit după o victorie, aşa e sportul, se merge din victorie în înfrângere, asta este”, a declarat Laura Pristăviţa (Oltean). Jucătoarea bistriţeană a menţionat că nu oboseala este principalul motiv al acestui rezultat, ci multitudinea greşelilor şi lipsa agresivităţii în faza de apărare.

         Fetele au fost încurajate de galerie până la final, ceea ce nu se poate spune şi despre public, care „cade” odată cu echipa. Lacrimile Danielei Raţiu, ale Oanei Cârstea şi cele din sufletul celorlalte jucătoare arată că handbalul mai şi doare...

*** 

CSM Bistriţa va juca duminică, 25.09.2016, începand cu ora 18:00, la Deva, în compania formaţiei CSM Cetate Deva! Pe 29 septembrie, la Bistriţa, vom întâlni pe HCM Râmnicu Vâlcea. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5