Horaţiu Paşca (antrenor CS Gloria 2018): E o victorie importantă! Când vezi o sală arhiplină, te automotivezi!
Antrenorul principal al CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, Horaţiu Paşca, consideră că această victorie este una importantă, pentru că Odense este liderul Grupei şi favorită de a juca cel puţin finala competiţiei, dar nu este una decisivă pentru calificare.
„Cred că am obţinut o victorie importantă, nu decisivă. Sunt 2 puncte pe care puţină lume le poate câştiga împotriva lor. Cred că, în seara aceasta, cheia jocului a fost apărarea, o apărare care şi-a dorit foarte multe, care a reuşit să anihileze unul dintre cele mai bune atacuri din Europa. Au un lot care poate face faţă cu brio în etapele superioare ale Ligii Campionilor, cred că sunt favoriţi la câştigarea titlului sau cel puţin la jucarea finalei, pentru că au un lot valoros. Victoria noastră e cu atât mai importantă pentru că vine împotriva lor. Aveam ceva speranţe după meciul din tur, am jucat şi acolo bine 42 de minute, din păcate acolo nu am reuşit să ţinem ritmul”, a declarat Horaţiu Paşca.
Antrenorul Gloriei a adăugat că speră ca această victorie să dea echipei un plus de moral, mai ales că urmează o partidă dificilă în campionat, la Craiova, iar apoi returul cu Lublin.
„Sper ca perioada de jucat din 3 în 3 zile să fie cât mai lungă. (...) Cred că în momentul când jucăm acasă şi vedem o sală arhiplină, în care cererea de bilete este mult peste capacitate, te automotivezi, pentru că ştii că ceea ce faci este corect şi lumea vine să te vadă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. ”, a menţionat Horaţiu Paşca.
Citiţi şi:
- Liga Florilor. CSM Bistriţa învinge Slobozia şi acumulează 15 puncte
- Handbalul mai şi doare. CSM Bistriţa, învinsă de U Cluj, 24-31
- CSM Bistriţa învinge pe CSM Roman, 27-23, şi încheie pe 8 în Liga Naţională
- Gloria 2018 BN a învins pe Rapid Bucureşti, 34-25 (15-9)!
- Primul meci câştigat în faţa suporterilor. CSM Bistriţa- HCM Râmnicu Vâlcea 31-28
Adaugă comentariu nou