Hramul Bisericii ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus

Pr. Cornel Coprean

În fiecare an, Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae oferă credincioşilor Parohiei Nimigea de Sus din Protopopiatul Năsăud o zi de aleasă bucurie duhovnicească, marcată de prăznuirea hramului bisericii parohiale. Şi de această data, sâmbătă, 6 decembrie 2014, Sfântul Ierarh Nicolae a fost prăznuit în chip deosebit în această comunitate.

Manifestările religioase prilejuite de prăznuirea hramului au început vineri seara, când un grup de tineri însoţiţi de către preotul paroh s-au deplasat la Centrul pentru Protecţia Copilului Beclean, unde au dăruit clipe de bucurie copiilor de acolo, prin interpretarea câtorva colinde. Seara a continuat în biserica parohială din Nimigea de Sus prin sâvârşirea slujbei Vecerniei, urmată de Sfânta Taină a Spovedaniei, la care au luat parte un număr mare de credincioşi, vârstnici şi copii. Întrucât sărbătoarea hramului cade în fiecare an în această perioadă a postului Naşterii Domnului Iisus, ea devine şi un moment în care credincioşii parohiei se pregătesc prin Spovedanie pentru a putea primi Sfânta Taină a Împărtăşaniei în ziua hramului la Dumnezeiasca Liturghie.

Sâmbătă dimineaţa, la ora 10:00, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoţi. În cuvântul de învăţătură părintele Ioan Nechita de la Parohia Josenii Bârgăului a vorbit despre Sfântul Nicolae – chip al ierarhului bun şi milostiv. După încheierea Sfintei Liturghii, copiii şi tinerii din parohie au susţinut un scurt concert de colinde. La finalul concertului, toţi copiii prezenţi au primit cadouri de la Sfântul Nicolae, receptat de către ei ca fiind Moş Nicolae, cel ce aduce daruri.

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului se vor încheia duminică, 7 decembrie, cu Taina Sfântului Maslu, care va fi oficiată de un sobor de preoţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5