Hustle, festivalul din septembrie ce își propune să aducă, la Bistrița, 20.000 de participanți

Hustle Music Festival este un festival de muzică underground, bazat pe rap și muzică electronică, organizat de firma Virtual Escape, care va avea loc în Bistrița, pe 2-5 septembrie 2021, în Parcul Industrial.
Timp de 4 zile, vor concerta în jur de 60 de artiști pe două scene. Main Stage este dedicată show-urilor live a unei selecții de artiști rap din România, compusă atât din cântăreți consacrați, cât și din tineri cu potențial. Partenerii noștri, Soho Music Hall, au pregătit pentru fanii muzicii techno DJ set-uri până dimineața.
Va fi o zonă de activități, de workshop-uri, ateliere de creație, susțin organizatorii.
"Mergem mână în mână cu arta. Majoritatea am fost crescuți la Liecul de Arte Corneliu Baba și chiar dacă nu am păstrat meseria pentru care am fost educați, am păstrat ce am învățat și ne-am deschis mintea să cream artă", a spus Robert Munthiu, care i-a avut alături pe Andrei Dobrin, artiști locali, dar și mulți alți tineri.

Marin Ecedi de la Transilvania Print, partener al evenimentului, a menționat că este foarte bucuros să poată fi alături de acest grup de inițiativă, care au farte mare încredere în proiectul lor. “Tinerii aceștia vor duce la sfârșit, cu siguranță, ceea ce și-au propus pentru festival. Faptul că niște tineri de vârsta aceasta vor reuși să aducă cel mai mare festival al Bistriței de până acum este un lucru extraordinar și ne face să fim foarte încrezători. E un festival care va însemna foarte mult pentru Bistrița, va fi un prag, va demonstra ce fel de oraș suntem, ce putem devein, ce nu avem bun, ce trebuie să facem mai bine de acum înainte”, a pus Marin Ecedi.

Prefectul Stelian Dolha a fost la evenimentul de prezentare a festivalului. ”Spectacolul tinerilor o să îl legăm de o campanie de vaccinare în aer liber, promovarea campaniei de vaccinare în județul Bistrița- Năsăud, dar și a concertului. Pentru ca tinerii să participe la concert trebuie să fie vaccinați. Vorbim totuși de un număr record pentru județul Bistrița- Năsăud, deja au vândut 5000 de bilete, preconizează 20000. În județul nostru o să avem cel mai mare concert adresat tinerilor pe care l-am avut vreodată. Trecem de la Nunta Zamfirei, cu câțiva participanți, la un festival de proporții, cu mii de tineri care platesc bilete pentru un eveniment privat. Vorbim, astfel, de cazare, masă și turism, atât în Bistrița, cât și în tot județul, fiindcă timp de 4 zile, Bistrița-Năsăud va abunda de tineri și va fi nucleul petrecerilor. De asta trebuie să ne implicăm și noi și pentru asta trebuie sa le spunem ca suntem la un vaccin distanță de revenirea la o viață normală.”.

Mai multe informații despre artiști, bilete pe https://hustle-festival.ro

https://www.facebook.com/hustlefestival/videos/702329517238445

Comentarii

02/08/21 10:17
Gica contra

Sper ca pe undeva pe la PARTIA DE SCHI ... , ori la Targul din Viisoara . DOAMNE FERESTE SA FIE IN MIJLOCUL ORASULUI ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5