Implică-te! Bistriţa poate fi mai curată şi cu ajutorul tău!

Participarea la Programul „Curăţenia de toamnă” este o datorie civică a cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari / locatari, agenţilor economici, instituţiilor şi autorităţilor publice care domiciliază, au sediul şi / sau îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bistriţa şi în localităţile componente.
Programul „Curăţenia de toamnă” constituie o acţiune iniţiată de Primăria municipiului Bistriţa şi se desfăşoară în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie 2105.

Reamintim faptul că, pentru buna desfăşurare a Programului „Curăţenia de toamnă”, persoanelor fizice şi juridice de pe raza municipiului Bistriţa le revin următoarele obligaţii:

a) să asigure curăţenia şi întreţinerea locuinţelor, sediilor şi spaţiilor comerciale – după caz, a anexelor gospodăreşti, precum şi a terenurilor pe care le deţin în proprietate, în administrare sau cu orice titlu;
b) să asigure curăţenia în curţile interioare, în locurile de colectare a deşeurilor şi pe celelalte terenuri pe care le deţin în proprietate, în administrare sau cu orice titlu;
c) să efectueze şi să menţină curăţenia trotuarelor, aleilor din jurul imobilelor în care locuiesc sau în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;
d) să cureţe şi să întreţină zonele verzi aferente imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea;
e) să nu expună obiecte inestetice, voluminoase, la ferestre, balcoane, terase şi alte locuri cu impact asupra spaţiului public;
f) să asigure spălarea şi amenajarea vitrinelor, a geamurilor, înlocuirea celor sparte;
g) să întreţină firmele şi faţada imobilelor în care domiciliază, au sediul şi/sau îşi desfăşoară activitatea, a panourilor publicitare şi a bannerelor din municipiu;
h) să efectueze reparaţii la părţile comune interioare şi exterioare şi aferente blocurilor de locuinţe prin înlocuirea geamurilor sparte, curăţirea, vopsirea sau înlocuirea uşilor de intrare în casa scării, înlocuirea sau repararea burlanelor precum şi zugrăveli interioare ale spaţiilor de folosinţă comună;
i) să efectueze curăţarea subsolurilor şi beciurilor la locuinţe, ca acţiune premergătoare celei de deratizare şi dezinsecţie constând în asigurarea igienei în imobile, poduri, subsoluri şi alte incinte pe care le deţin în proprietate, administrare sau cu orice alt titlu;
j) să înlocuiască elementele degradate ale jgheaburilor, burlanelor şi învelitorii acoperişurilor imobilelor în care domiciliază, au sediul sau îşi desfăşoară activitatea, pentru a asigura scurgerea apelor meteorice şi a celor provenite din topirea zăpezilor;
k) să asigure curăţenia în jurul tonetelor, chioşcurilor amplasate pe domeniul public şi privat, precum şi transportul şi depozitarea, în locurile special amenajate, a deşeurilor de orice fel;
l) să asigure curăţenia şi întreţinerea permanentă a şanţurilor şi podeţelor în zona imobilelor unde locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea;
m) să efectueze curăţarea platformelor punctelor de colectare a deşeurilor menajere.

Primăria municipiului Bistriţa monitorizează cele două etape ale programului:
- aducere la cunoştinţa publică şi efectuarea acţiunilor de curăţenie;
- continuarea acţiunilor de curăţenie şi aplicarea sancţiunilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

Obligaţiile persoanelor fizice, agenţilor economici, instituţiilor şi autorităţilor publice, rămân în vigoare şi după încheierea Programului „Curăţenia de toamnă” pentru menţinerea curăţeniei în municipiul Bistriţa.
Sursa: www.primariabistrita.ro

Comentarii

28/10/15 11:49
CETATEAN DE BIS...

Pe roman, nu-l inveti sa fie ordonat si curat, decat numai cu "scorbaciul cu bube"... cum au bargauanii la cai... Cu el sa-l pleznesti pe "roman"... de sa-i mearga fulgii, de fiecare data cand tu-i zici "cea" si el o ia "hais"... !
Nu odata vad aruncati saci intregi cu gunoaie pe marginile drumurilor, in conditia in care la capatul strazilor exista acele containere pentru gunoaie... si nu odata se vad langa aceste containere, morman de gunoaie scoase afara din container de gi.tanosii... care scurma prin ele... si nimeni nu ia nici o masura drastica sa-i puna la "punct" !
La "roman" nu merge cu vorba buna, degeaba are el 12 clase, degeaba are "el" ... facultati "la pune x-ul"... ca tot la fel se comporta, ca in vremea evului mediu, cand dormea in casa cu vaca si cu porcu si cand se ca.ca in jorul casei sale...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5