Începe curăţenia de primăvară, la Bistriţa

Primarul municipiului Bistriţa;
având în vedere:
circumstanțele excepționale determinate de starea vremii propice desfășurării Programului „Curăţenia de Primavară” 15.03.2016-15.04.2016
referatul nr. 24833/10.03.2016 al Direcţiei Administraţie Publică Juridic,
prevederile Hotărârii nr.153/29.07.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind stabilirea unor măsuri de buna gospodărire a municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii nr.82/27.05.2010 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind stabilirea unor măsuri pentru reabilitarea şi punerea în valoare a Centrului istoric al municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii nr. 12/31.01.2011 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea instituţiei publice de interes local „Poliţia locală a municipiului Bistriţa”,
prevederile Hotărârii nr. 49/04.03.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea serviciului public municipal ”Direcţia Servicii Publice Bistriţa” ca serviciu public de interes local cu personalitate juridica;
prevederile Hotărârii nr. 130/25.06.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind stabilirea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea serviciului public municipal „Direcţia Servicii Publice Bistriţa”, serviciu cu personalitate juridică aflat sub autoritatea Consiliului local al municipiului Bistriţa;
prevederile Hotărârii nr. 96/16.10.2014 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind modificarea organigramei si a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi ale serviciilor publice de interes local
În conformitate cu:
prevederile art.5, art.6 şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului României nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale aprobată cu modificări prin Legea nr.515/2002;
prevederile Ordonanţei Guvernului României nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată;
prevederile art. 7 alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În temeiul art.63 alin.1 lit. d şi e şi art. 68 din Legea administraţiei publice locale nr.215, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

D I S P U N E:

Art.1 – Se stabileşte perioada 15.03.2016-15.04.2016 pentru desfăşurarea Programului „Curăţenia de Primăvară”.
Art.2 – Curăţenia de primăvară este obligatorie pentru toţi cetăţenii, asociaţiile de proprietari/locatari, agenţii economici, instituţiile şi autorităţile publice care domiciliază, au sediul şi/sau îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Bistriţa.
Art.3(1) – Pentru buna desfăşurare a Programului „Curăţenia de Primăvară”, persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art.2 le revin următoarele obligaţii:
a) să asigure curăţenia şi întreţinerea locuinţelor, sediilor şi spaţiilor comerciale – după caz, a anexelor gospodăreşti, precum şi a terenurilor pe care le deţin în proprietate, în administrare sau cu orice titlu;
b) să asigure curăţenia în curţile interioare, în locurile de colectare a deşeurilor şi pe celelalte terenuri pe care le deţin în proprietate, în administrare sau cu orice titlu;
c) să efectueze şi să menţină curăţenia trotuarelor, aleilor din jurul imobilelor în care locuiesc sau în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;
d) să cureţe şi să întreţină zonele verzi aferente imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea;
e) să nu expună obiecte inestetice, voluminoase, la ferestre, balcoane, terase şi alte locuri cu impact asupra spaţiului public;
f) să asigure spălarea şi amenajarea vitrinelor, a geamurilor, înlocuirea celor sparte;
g) să întreţină firmele şi faţada imobilelor în care domiciliază, au sediul şi/sau îşi desfăşoară activitatea, a panourilor publicitare şi a bannerelor din municipiu;
h) să efectueze reparaţii la părţile comune interioare şi exterioare şi aferente blocurilor de locuinţe prin înlocuirea geamurilor sparte, curăţirea, vopsirea sau înlocuirea uşilor de intrare în casa scării, înlocuirea sau repararea burlanelor precum şi zugrăveli interioare ale spaţiilor de folosinţă comună;
i) să efectueze curăţarea subsolurilor şi beciurilor la locuinţe, ca acţiune premergătoare celei de deratizare şi dezinsecţie constând în asigurarea igienei în imobile, poduri, subsoluri şi alte incinte pe care le deţin în proprietate, administrare sau cu orice alt titlu;
j) să înlocuiască elementele degradate ale jgheaburilor, burlanelor şi învelitorii acoperişurilor imobilelor în care domiciliază , au sediul sau îşi desfăşoară activitatea, pentru a asigura scurgerea apelor meteorice şi a celor provenite din topirea zăpezilor;
k) să asigure curăţenia în jurul tonetelor, chioşcurilor amplasate pe domeniul public şi privat, precum şi transportul şi depozitarea, în locurile special amenajate, a deşeurilor de orice fel;
l )să asigure curăţenia şi întreţinerea permanentă a şanţurilor şi podeţelor în zona imobilelor unde locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea;
m) să efectueze curăţarea platformelor punctelor de colectare a deşeurilor menajere.
(2) Lucrările interioare şi exterioare la clădirile din centrul istoric se vor realiza cu respectarea prevederilor Hotărârii nr. 82/27.05.2010 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind stabilirea unor măsuri pentru reabilitarea şi punerea în valoare a Centrului istoric al municipiului Bistriţa şi cu consultarea specialiştilor din cadrul Serviciului Monumente Istorice din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa.
(3) Lucrările exterioare de reabilitare termică a locuinţelor se vor face pe bază de autorizaţie de construire eliberată potrivit legii, după caz.
Art.4 – Pentru realizarea Programului se stabilesc sarcini şi responsabilităţi de urmărire şi stabilire a măsurilor legale ce se impun de către salariaţii din aparatul de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi serviciile publice de interes local, după cum urmează:
a) Serviciul urbanism şi Serviciul monumente istorice din subordinea Arhitectului şef al municipiului Bistriţa:
a.1) identifică imobilele care necesită lucrări de întreţinere şi reparaţii în vederea efectuării lucrărilor care conduc la îmbunătăţirea aspectului urbanistic al municipiului Bistriţa şi localităţilor componente;
a.2) verifică starea de curăţenie în curţile interioare ale imobilelor din Centrul istoric al municipiului Bistriţa (existenţa unor construcţii provizorii sau improvizate şi stabilesc măsurile necesare împreună cu Poliţia Locală şi Direcţia Patrimoniu);
a.3) stabilesc măsurile necesare pentru întreţinerea şi punerea în valoare a faţadelor şi porţilor cu valoare istorică a imobilelor din Centrul istoric al municipiului Bistriţa;
b)Serviciul cadastru şi revendicări imobiliare din cadrul Direcţiei administraţie publică, juridic şi delegaţii săteşti – pentru localităţile componente:
b.1) verifică starea de curăţenie, întreţinere a terenurilor agricole, a zonelor virane, neconstruite, în special la intrarea în municipiul Bistriţa;
b.2) identifică proprietarii terenurilor pe care s-au amplasat deşeuri, efectuează fotografii, notifică proprietarii şi comunică constatările Poliţiei Locale în vederea aplicării sancţiunilor legale;
b.3) în cazul în care terenurile pe care sunt amplasate deşeuri sunt identificate ca fiind în proprietatea sau folosinţa Municipiului Bistriţa, raportat la datele din Cadastrul general şi din SISDIEBDU, se comunică amplasamentele Direcţiei Servicii Publice pentru salubrizarea acestora.
c) Regia Autonomă „Ocolul silvic municipal Bistriţa” :
c.1) Acţiuni de igienizare
- Padurea Dl.Targului U.P.I u.a. 69-70
-Padurea Harja Mica U.P.I u.a. 78-79
-Padurea Bisericii U.P.I u.a. 75-76
-Padurea Codrisor U.p. u.a. 145-144
c.2 ) În cadrul programului "Luna plantării arborilor":
Lucrari Impaduriri:
UP I ua 166 -2,0 ha cu 10.000 puieti
UP I ua 70 b -,5 ha cu 2500 puieti
Lucrari Completari:
UP I ua 40 h –o,1ha cu 500 puieti
UP I ua 169a – 0,2 ha cu 900 puieti
UP I ua 174 - 0,8 ha cu 4000 puieti
Total puieti de plantat -17.900
c.3) Lucrari silvice Pepiniera Poligon

d) Direcţia Servicii Publice:
d.1) Urmărirea şi monitorizarea acţiunii de curăţare a gurilor de scurgere a apelor meteorice efectuată de S.C. Aquabis S.A. Bistriţa;
d.2) Urmărirea şi monitorizarea acţiunii de curăţare a platformelor punctelor de colectare, efectuată de către S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu S.A. Bucureşti, prin înlăturarea tuturor deşeurilor din jurul containerelor, spălarea şi dezinfectarea atât a containerelor semi-îngropate, cât şi a platformelor punctelor de colectare;
d.3) Urmărirea şi monitorizarea acţiunii de curăţare a şanţurilor şi podeţelor efectuată de către locuitorii si agenţii economici din următoarele localităţi componente ale municipiului Bistriţa: Unirea, Ghinda şi Slătiniţa;
d.4) Urmărirea şi monitorizarea acţiunii de curăţare a rigolelor stradale efectuată de către S.C. Supercom S.A. Bucureşti;
d.5) Urmărirea şi monitorizarea împreună cu Poliţia locală a municipiului Bistriţa a salubrizarii spaţiilor verzi, a spaţiilor de joacă aparţinând asociaţiilor de proprietari;
d.6) Asigurarea transportului deşeurilor de pe domeniul public, spaţii verzi, altele decât cele pentru care este încheiat contract de salubrizare cu S.C. Vitalia Servicii Pentru Mediu S.A. Bucureşti;
d.7) Urmărirea şi monitorizarea acţiunii de salubrizare a următoarelor zone:
- malurile râului Bistriţa între Spitalul TBC şi intersecţia cu Valea Căstăilor cât şi în localităţile componente Viişoara, Unirea şi Sărata ;
- Valea Căstăilor ;
- şanţurile de gardă de pe străzile: Calea Moldovei, Lucian Blaga, Simion Mândrescu, Drumul Cetăţii, Poligonului, Calea Clujului, Industriei, Eroilor, Dimitrie Cantemir, Poieni, Drumul Dumitrei Vechi, Valea Jelnei, Valea Budacului, Sigmirului, Soarelui, Tărpiului, Busuiocului, Zăvoaie, Valea Ghinzii şi din localităţile componente Slătiniţa şi Sigmir;
- spaţiul verde de pe străzile Arţarilor, Colibiţei şi din jurul bazei de agrement MHC;
- malurile pârâului Valea Slătiniţei – între DN 17 şi localitatea componentă Slătiniţa;
- malurile pârâului din localitatea componentă Ghinda;
- malurile pârâului de pe strada Valea Rusului.
d.9) asigurarea salubrizării spaţiilor verzi în suprafaţă de 107 773 mp. situate pe străzile: Piaţa Centrală , Piaţa Mică, Piaţa Unirii, Piaţa Petru Rareş, Libertăţii, B-dul Independenţei, Gării, Mihai Eminescu, B-dul Republicii, Crinilor, 1 Decembrie, Calea Moldovei, B-dul. General Grigore Bălan, Constantin Roman Vivu, Avram Iancu, Parcul Municipal, Piaţa Dominicană, Parc Casa Albă;
d.10) pregătirea jardinierelor pentru amplasarea lor la sediul primăriei şi pe gardurile din intersecţii.
d.11) efectuarea de reparaţii la spaţiile de joacă pentru copii din municipiul Bistriţa;
d.12) verificarea monumentelor de for public împreună cu Serviciul monumente istorice şi asigurarea stării de curăţenie şi întreţinere a acestora ( statui, basoreliefuri, socluri, etc.);
d.13) spălarea separatorilor de sens de pe străzile: 1Decembrie, Calea Moldovei şi B-dul. General Grigore Bălan;
d.14)spălare mere ornamentale, struţi ornamentali, stâlpi amplasaţi pe Drumul Cetăţii.
d.15) deratizarea subsolurilor şi a beciurilor blocurilor asociaţiilor de proprietari, care au fost anterior curăţate şi care deţin contract de prestări servicii.
e) Direcţia Patrimoniu:
e.1) verificarea menţinerii curăţeniei în jurul construcţiilor provizorii cu destinaţia de chioşcuri amplasate pe terenurile proprietatea publică a municipiului Bistriţa;
e.2) verificarea curăţeniei şi aspectului estetic al cabinelor şi dulapurilor telefonice amplasate pe terenurile proprietate publică a municipiului Bistriţa;
e.3) verificarea aspectului estetic al panourilor publicitare amplasate pe terenurile proprietate publică a municipiului Bistriţa atât de către agenţii economici care îşi fac reclamă în nume propriu, cât şi de societăţile de publicitate;
e.4) realizarea acţiunilor privind dezafectarea magaziilor şi construcţiilor provizorii amplasate în Centrul istoric şi zona de protecţie a Centrului istoric al municipiului Bistriţa;
e.5) verificarea menţinerii curăţeniei în zona blocurilor de locuinţe sociale şi ANL, depozitarea deşeurilor menajere în locurile special amenajate;
e.6) verifică şi unde este necesar ia măsuri pentru înlocuirea jgheaburilor şi burlanelor degradate ale imobilelor proprietate publică sau privată a municipiului Bistriţa situate în Centrul istoric al municipiului Bistrița.
f) Direcţia integrare europeană:
f.1) Acţiuni de ecologizare parcuri, scuaruri, locuri de joacă – zone adoptate de unităţile de învăţământ;
Participă grupurile ECO de la 10 şcoli din municipiu, cu programare individuală
f.2)Campanie de promovare a colectării selective a deşeurilor/DEEE, în colaborare cu SC VITALIA SA, Asociaţia ROREC şi Agenţia pentru Protecţia Mediului B-N
f.3 ) "Luna plantării arborilor": 15 martie – 15 aprilie
- Acţiuni de igienizare în: Pădurea Schulerwald, Codrişor, Unirea – Pădurea Hârja Mică şi Pădurea Bisericii si Dealul Targului
Participă: Liceul Tehnologic Agricol, Liceul Tehnic ”Gr. Moisil”, Liceul
Teoretic Sanitar, Liceul Tehnologic de Servicii, Liceul cu Program Sportiv
- Activităţi practice, cu participarea elevilor, în pepiniera Ocolului Silvic Bistriţa
- Amplasare observatoare păsări în Parcul municipal şi Pădurea Schulerwald, în colaborare cu Asociaţia „Harta Verde România”.
- Lucrari de impadurire –Dealul Targului, UPI, ua 70B
f.4 ) Ziua Mondială a Apei - 22 Martie : ‘Water and Jobs”
- Acţiune de igienizare pe malurile râului Bistriţa - participă voluntari, ONG
- Vizita la staţia de tratare a apei - participă elevii de la „Şcoala Verde”
g) Poliţia Locală a municipiului Bistriţa:
g.1 ) verificarea starii de curatenie a terenurilor situate in zona Caii Clujului si Caii Moldovei;
g.2 ) verificarea starii de curatenie in imobilele apartinand persoanlor fizice si juridice din zona centrului istoric al municipiului, precum si existența unor construcții provizorii sau improvizate;
g.3) controlarea asociatiilor de proprietari cu privire la realizarea masurilor de salubrizare si infrumusetare a blocurilor si a spatiilor verzi adiacente blocurilor de locuinte;
g.4) contolul activitatilor de curatare a gurilor de scurgere ale apelor pluviale, desfasurate de AQUABIS S.A. Bistrita;
g.5) verificarea lucrarilor de decolmatare a santurilor de catre persoanele fizice sau juridice, in zona proprietatilor pe care le detin;
g.6) controlarea locurilor cunoscute ca fiind folosite pentru depunerea necontrolata de deseuri, cum ar fi marginea Padurii Codrisor, iesirea din localitatea componenta Sigmir spre Blajenii de Sus, Sarata, malurile raului Bistrita, etc.;
g.7) verificarea documentelor ce au stat la baza amplasarii panourilor publicitare pe terenurile proprietate publică a municipiului Bistriţa, atât de către agenţii economici care îşi fac reclamă în nume propriu, cât şi de societăţile de publicitate;
g.8) verificarea chioşcurilor de pe domeniul privat şi a curăţeniei din jurul acestora;
g.9) in toate situatiile, pe langa celelalte activitati desfasurate, se va verifica concomitent si existenta contractelor de salubrizare, incheiate cu operatorul specializat.
h.) Direcţia administrare pieţelor :
h.1) Asigurarea curateniei si intretinerea spatiilor de comercializare in toate pietele municipiului (Decebal, Independentei Nord, Calea Moldovei, en-gross Tarpiului), asigurarea curateniei in hala de carne si hala de lactate, precum si in jurul punctelor de colectare a deseurilor;
h.2) Asigurarea curateniei in Complexul de agrement Heidenfeld din localitatea componenta Viisoara.
i.9 Serviciul juridic , evidenţă documente:
i.1) asigură asistenţa juridică la întocmirea proceselor-verbale de contravenţie de către persoanele împuternicite cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor (amenzilor contravenţionale).
j.) Centrul cultural municipal „George Coşbuc” Bistriţa:
j.1) verifică panourile proprii pentru afişajul acţiunilor culturale şi asigură igienizarea lor;
j.2) asigură starea de curăţenie şi întreţinere a panourilor de afişaj aflate în proprietate publică;
k. ) Direcţia municipală de servicii sociale:
k.1) Camin pentru persoane varstnice – igienizare , incaperi ,dormitoare, sala de mese,bucatarie , magazia si celelalte spatii.
k.2) Cantina de ajutor social – igienizare bucatarie,magazie si spatiul de depozitare a produselor pentru programul P.O.A.D.
k.3) sediu D.M.S.S. –igienizare birouri,bai si salubrizarea curtii interioare.
l) Serviciul de protecție civilă și voluntariat pentru situaţii de urgenţă
l.1) În perioada menţionată personalul din compartimentul de prevenire va intensifica activitatea de verificare a gospodăriilor cetăţenilor din zonele repartizate, cu accent pe zonele de evacuare a apei, şanţuri, cămine de evacuare, arderea resturilor vegetale provenite din curăţarea grădinilor;
l.2) Curatenia, reparatii, imbunatatirea si reabilitarea sediului S.Pr.Civ.V.S.U. Bistrita.
l.3.) actiune de ecologizare-salubrizare in Bistrita, Valea Castailor, de la confluenta cu raul Bistrita pana in zona Rombat.
m) Direcţia Comunicare
m.1) organizarea unei acțiuni de igienizare a Pădurii Schulerwald, cu implicarea directă a angajaţilor Direcţiei Comunicare şi Consiliului Local al Tinerilor. Acțiune se va desfășura în data de 25 marite 2016 de la ora 14.00. În cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în condiții optime a acestei acțiuni ea va fi reprogramată în data de 1 sau 8 aprilie 2016.
m.3) elaborarea materialelor informative şi distribuirea în mass-media a acestora;
m.4) elaborarea şi distribuirea de afişe la unităţile de învăţământ preuniversitar - și la asociaţiile de proprietari, societăţile comerciale şi instituţiile publice din municipiu - împreună cu Poliţia locală;
n) Direcţia economică
n.1) asigurarea resurselor financiare în vederea realizării acţiunilor şi desfăşurarea activităţilor cuprinse în program.
o) Directia Tehnică
o.1) inventarierea tuturor lucrărilor care sunt în execuţie şi care sunt în perioadă de garanţie;
o.2) identificarea categoriilor de lucrări care necesită remedieri în perioada de garanţie;
o.3) înştiinţarea executanţilor în vederea remedieri lucrărilor şi cu privire la termenele de remediere stabilite;
o.4) înştiinţarea executanţilor în vederea menţinerii /efectuării curăţeniei în incinta şantierului;
o.5) urmărirea de către reprezentanţii Directiei tehnice şi, dupa caz, în colaborare cu diriginţii de şantier a curăţeniei în şantier şi a realizării la termenele stabilite şi de calitate a remedierilor care se impun a fi executate .
Art.5 (1) Salariaţii Primăriei municipiului Bistriţa vor informa locatarii/proprietarii din blocul în care locuiesc sau vecinii din imobilele proprietate (case de locuit) cu privire la Programul „Curăţenia de primăvară”.
(2) În aplicarea prezentei dispoziţii se identifică două etape:
a) prima etapă constă în măsuri de aducere la cunoştinţă publică şi efectuarea acţiunilor de curăţenie conform obligaţiilor stabilite de prezenta dispoziţie;
b) a doua etapă constă în continuarea acţiunilor de curăţenie şi aplicarea sancţiunilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor conform celor stabilite în prezenta dispoziţie.
Art.6 (1) Obligaţiile persoanelor fizice, agenţilor economici, instituţiilor şi autorităţilor publice, precum şi ale salariaţilor Primăriei cu atribuţii de natura celor prevăzute în prezenta Dispoziţie rămân în vigoare şi după încheierea Programului „Curăţenia de primăvară” pentru menţinerea curăţeniei în municipiul Bistriţa.
Art.7 (1) Coordonarea acţiunilor prevăzute în prezenta dispoziţie se asigură de către domnul viceprimar George Avram.
(2) Persoanele cu atribuţii în realizarea acţiunilor de verificare, conform prezentei dispoziţii, îşi vor desfăşura activitatea în teren în timpul programului normal de lucru, conform planificării făcute de şeful ierarhic, fără a afecta programul de relaţii publice cu cetăţenii şi realizarea, în termen, a celorlalte atribuţii.
(3)Viceprimarul, directorul Direcţiei Servicii Publice şi al Poliţiei Locale, după caz, precum şi ceilalţi directori, la solicitarea primarului, vor informa săptămânal, în şedinţele Comitetului Director, cu privire la stadiul realizării acţiunilor din cadrul Programului precum şi a celor cu privire la menţinerea curăţeniei în municipiul Bistriţa.
Art.8 (1) Nerespectarea de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiilor ce le revin potrivit prevederilor prezentei dispoziţii atrage răspunderea contravențională şi se sancţionează de către persoanele împuternicite în acest scop, potrivit Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa precum și a celorlaltor acte normative incidente.
(2) Persoanele cu atribuţii de verificare şi monitorizare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi serviciile publice de interes local, altele decât persoanele împuternicite să constate şi să aplice sancţiuni, vor avea calitatea de martor, conform O.G.R. nr.2/2001 privind contravenţiile, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În susţinerea sancţiunilor ce urmează a fi aplicate precum şi în evidenţierea şi mediatizarea aspectelor deosebite constatate se vor putea folosi inclusiv imagini foto surprinse în acţiunile de verificare efectuate, imagini care pot fi postate şi în ziarul on-line „Primăria Bistriţa”.
Art.9 – Prezenta dispoziţie se aduce la cunoştinţă publică prin intermediul publicaţiei „Primăria Bistriţa” şi mass media locală, precum şi pe SITE-ul Primăriei municipiului Bistriţa şi în ziarul on-line „Primăria Bistriţa”.
Art.10 – Cu aducerea la îndeplinire se încredinţează:
- Viceprimarul municipiului Bistriţa;
- Arhitectul Şef al municipiului Bistriţa;
- Direcţia Administraţie Publică, Juridic;
- Direcţia Integrare Europeană;
- Direcţia Patrimoniu;
- Direcţia de Servicii Publice Bistriţa;
- Poliţia Locală a municipiului Bistriţa;
- Serviciul de protecție civilă și voluntariat pentru situaţii de urgenţă;
- Regia Autonomă „Ocolul Silvic municipal Bistriţa” R.A.;
- Direcţia de Administrare a Pieţelor;
- Direcţia Municipală de Servicii Sociale;
- Delegaţii săteşti ai localităţilor componente ale municipiului Bistriţa;
- Centrul cultural municipal „George Coşbuc”Bistriţa;
- Direcţia Comunicare
- Direcția Tehnică
- Direcția Economică
Art.11 – Prezenta dispoziţie se comunică, prin grija Serviciului juridic, evidență documente:
- Primarului municipiului Bistriţa;
- persoanelor şi compartimentelor prevăzute la art.10;
- domnului Ruşti Mihai – şef serviciu relaţii publice;
- Instituţiei Prefectului - judeţul Bistriţa – Năsăud.

PRIMAR,
OVIDIU-TEODOR CREŢU

Adaugă comentariu nou

Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5