Încă trei zile libere pentru angajaţi

Românii vor mai avea încă trei zile libere legale, şi anume 15 august, ziua Sfintei Marii, şi prima şi a doua zi de Rusalii. Potrivit noului proiect de lege privind Codul Muncii, românii vor primi trei zile libere in plus, pe lângă cele prevăzute în prezent. Ziua de Sfânta Marie a fost declarată nelucrătoare in urma intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu, care a cerut reexaminarea legii. „Drept urmare, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt următoarele: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun. În plus, două zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase ambele declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine”, ne precizează directorul executiv al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bistriţa-Năsăud, Valeria Moisil-Tămăşoi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5