Incendiu la Benzinăria Ozana Beclean

Garda de Intervenție Beclean intervine la un incendiu izbucnit la o anexă a unei benzinării Ozana din loc. Beclean, DN 17, spre Bistrița. Benzinăria are şi una dintre cele mai moderne săli de nunţi din zonă.

Din primele informații nu sunt anunțate victime, afirmativ nu există riscuri de propagare a incendiului. Interventia este în dinamica. ISU BN
Update. Intervenția a avut un grad ridicat de dificultate ținând cont de faptul că in apropierea anexei (depozitului), la aproximativ 20 m, este amplasat rezervorul GPL al benzinăriei. Pompierii militari beclenari au intervenit cu profesionalism și au luat măsuri de protejare a acestuia prin răcire cu apă, concomitent cu acțiunile de localizare și lichidare a focarelor.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Suprafata totală afectată de incendiu este de aproximativ 200 mp.

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un incendiu de vegetație uscată pe terenurile din apropiere, scapat de sub control.

*Încă o dată, facem un APEL LA RESPONSABILITATE către toți locuitorii județului Bistrița-Nasaud privind curățarea terenurilor prin arderea vegetației uscate. RISCURILE sunt enorme, iar acțiunile necumpătate pot provoca pierderi materiale semnificative sau, în mod tragic, pierderi de vieți omenești!*

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5