A început aprovizionarea cu alimente UE pentru categoriile vulnerabile ale populației din Beclean
Serviciul de asistență socială din cadrul Primăriei Beclean a început aprovizionarea cu alimentele sosite pe filiera Uniunii Europene în sprijinul categorilor defavorizate ale populației. Campania derulată de către Consiliul Județean s-a concretizat până acum cu depozitarea în spațiile Direcției Locale de Gospodărire Comunală a șapte din cele nouă produse destinate persoanelor cu handicap, beneficiarilor de venit minim garantat, șomerilor indemnizați și pensionarilor cu venituri lunare mai mici de 400 de lei. 1054 de persoane, în total, se vor alege astfel cu câte un pachet a aproximativ 25 de kilograme conținând făină de grâu și de porumb, paste făinoase, ulei, zahăr, zacuscă de vinete, bulion, o conservă de porc și miere de albine. Distribuția organizată în curtea fostei primării de pe strada 1 Decembrie 1918 nu începe încă, spun funcționarii serviciului care se ocupă cu gestionările de rigoare, în așteptarea ultimelor două sortimente enumerate și neprimite încă, dar preconizate să vină, fie și parțial, undeva pe la finalul acestei luni.
Citiţi şi:
- Sosesc alimentele UE pentru categoriile vulnerabile ale populaţiei
- A început distribuirea alimentelor UE pentru categoriile defavorizate ale populaţiei din Beclean
- Și la Beclean se impart ajutoarele alimentare marca UE
- Ajutoare sociale pentru jumătate din gospodăriile comunei Negrileşti
- Virginia Linul: Toate sunt gata pentru iarnă, mai am de pus doar cureciul de găluşte
Adaugă comentariu nou