Infracţiunile stradale au scăzut cu 62 %
Odată cu intrarea în vigoare a Planului General de Acţiune „STRADA 2009”, privind intensificarea activităţilor desfăşurate de structurile de ordine publică, pentru creşterea nivelului de siguranţă şi prevenirea producerii de evenimente grave la nivelul judeţului Bistriţa Năsăud a existat o bună colaborare între Jandarmerie şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Filtrele auto instituite pe principalele căi de acces în judeţ, au acţionat zilnic între orele 24.00 - 05.00, pe raza comunelor Lechinţa, Petru Rareş, Teaca, Salva şi Prundu Bârgăului, fiind constituite din poliţişti din cadrul poliţiei rutiere, poliţiei rurale şi jandarmi. În comun cu poliţia s-a acţionat şi în cadrul acţiunilor punctuale de pe raza judeţului, precum şi în cadrul măsurilor de menţinere a ordinii publice prilejuite de manifestările culturale, religioase, artistice sau sportive desfăşurate. S-au continuat activităţile de patrulare în zona unităţilor şcolare şi de fluidizare a circulaţiei mai ales la începutul şi la terminarea cursurilor.
În perioada analizată s-au desfăşurat un număr de: 1.080 acţiuni comune cu poliţia, constatându-se 64 de infracţiuni stradale cu tot atâţia autori de infracţiuni prinşi în flagrant, sancţiuni contravenţionale aplicate au fost 615, iar intervenţii la evenimente - 158. Infracţiunile stradale sesizate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au scăzut cu 62 % (64 infracţiuni stadale în semestrul I 2009 faţă de 167 în semestrul I 2008). În perioada analizată, jandarmii au executat un total de 1.359 misiuni în cooperare cu alte instituţii, cu 842 mai multe ca în semestrul I 2008, ceea ce reprezintă o creştere cu 162,9%. Cu Poliţia au fost 1.080 acţiuni, cu organele administraţiei publice locale-59, cu executorii judecătoreşti -12, cu organele silvice - 97, cu organele piscicole - 27, cu Garda de Mediu -5, cu alte instituţii -79. În urma executării acestor acţiuni, s-au obţinut următoarele rezultate: persoane sancţionate cu avertisment scris - 113; infracţiuni constatate - 34; autori reţinuţi -32; persoane sancţionate cu amendă -301; valoarea sancţiunilor fiind de 118.230 lei. 20 de persoane au fost conduse la poliţie, air valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost de 12.173,06 lei, ne informează ofiţer relaţii publice, lt. Georgeta Căşvan.
Citiţi şi:
- Bilanţ IPJ BN: Locul 39 la nivel naţional, după infracţionalitatea sesizată
- Activități desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în semestrul I!
- Atelier de cosmetică de 5.000 de lei la AJOFM
- Contrabandă cu alcool, descoperită în urma unui accident de circulaţie
- Poliţia oraşului Năsăud
Adaugă comentariu nou