Activități desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în semestrul I!

Comunicat de presă IPJ BN

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor rămâne prioritatea polițiștilor, iar Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud desfășoară activități specifice, în baza și pentru aplicarea legilor, protecția drepturilor fundamentale, protejarea vieții și apărarea statului de drept.

Polițiștii bistrițeni acționează constant, alături de celelalte forțe angrenate în îndeplinirea obiectivului general de creştere a gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului şi siguranţa stradală.

În primele 6 luni ale anului 2024, la nivelul inspectoratului au fost organizate și desfășurate 438 de acțiuni de amploare, precum și 2.809 controale. Au fost aplanate  511 stări conflictuale și 315 minori lipsiți de supraveghere au fost depistați, 106 dintre aceștia fiind încredințați familiilor, ceilalți unor centre de ocrotire care îi au în îngrijire. În perioada menționată, patrulele de polițiști constituite au intervenit la 6.278 de apeluri semnalate prin intermediul S.N.U.A.U. 112 (+358 față de semestrul I 2023). De asemenea, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, polițiștii au participat la 100 de misiuni de ordine în urma adunărilor publice.

În primele 6 luni ale anului 2024, infracționalitatea sesizată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a înregistrat o ușoară scădere (de la 3102 în semestrul I 2023, la 3101 în semestrul I 2024).Comparativ cu anii anteriori, se poate observa că infracționalitatea sesizată la nivelul I.P.J. Bistrița-Năsăud se menține în aceeași tendință descendentă.

Din totalul infracțiunilor sesizate, un procent de 15,60%(484) au fost descoperite în flagrant. În mediul rural, infracționalitatea sesizată se situează pe un trend descendent,

(-57 infracțiuni).

În semestrul I 2024 polițiștii I.P.J. Bistrița-Năsăud au fost sesizați prin plângeri sau denunțuri și s-au sesizat din oficiu cu privire la un număr de 1.753 de infracțiuni de natură judiciară, în scădere cu 3,58% față de semestrul I 2023,  când s-au înregistrat 1.818 fapte de acest gen.

Din totalul infracțiunilor de natură judiciară sesizate, un procent de 8,72% (153) au fost descoperite în flagrant.

Faptele ce pot afecta viața, integritatea fizică, psihică și libertatea persoanei au înregistrat o creștere cu 2,05 %, de la 877, la 895 fapte. La acest capitol au scăzut infracțiunile contra vieții de la 16, la 10 fapte(-10), infracțiunile de lovirea sau alte violențe, de la 506, la 457 fapte(-49), infracțiunile de lipsirea de libertate în mod ilegal, de la 9, la 6 fapte(-3), fiind înregistrate creșteri la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, de la 121, la 171 fapte(+50) și la infracțiunile de viol săvârșit asupra unui minor, de la 0, la 40 fapte, ca urmare a modificărilor legislative intervenite la începutul anului 2024.   

În semestrul I 2024 au fost emise de către polițiști 101 (+22) ordine de protecție provizorii, 39 (+2)  în mediul urban și 62 (+20) în mediul rural. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 89,1% au fost confirmate de către procuror.  

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu (conform art. 47 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 R privind violența domestică), au fost sesizate 6 infracțiuni, toate în mediul rural.

Infracțiunile contra patrimoniului înregistrează o scădere  cu 1,64 %, de la 1222 fapte în semestrul I 2023, la 1202 fapte în semestrul I 2024.

 

La acest capitol s-a înregistrat scădere la infracțiunile de furt din locuințe(-20), furt din societăți comerciale(-21), furt din curți, anexe gospodărești, gospodării(-24), furt din buzunare, poșete, genți etc.(-13), furt din autovehicule(-18), tâlhărie(-8).

Totodată, au fost înregistrate creșteri la infracțiunile de înșelăciune 253 înregistrate în semestrul I 2024 (+115). Din totalul acestora, 130 au fost săvârșite prin mijloace de comunicare online (+72).

 

Exemplificăm cel mai recent caz, cel în care trei tineri din Teleorman, membri ai unei grupări specializate în înșelăciuni cibernetice, au fost prinși, duși la audieri și reținuți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.

La data de 6 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au descins la locuințele a trei tineri din județul Teleorman, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din investigațiile și cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada martie-mai 2024, prin intermediul unor aplicații web și mobile specializate, cei trei ar fi demarat o campanie SPAM prin mesaje SMS, sub forma: „Contul tău (*denumirea unor bănci) a fost dezactivat. Pentru a-l activa trebuie să îți verifici datele accesând următorul link:.."

În acest fel, aceștia ar fi transmis mesaje către mii de numere de telefon, generate aleatoriu și care aparțin unor persoane de pe întreg teritoriul țării. Persoanele care dădeau curs solicitării prin accesarea link-ului din SMS erau direcționate către copii fidele ale site-urilor băncilor, pentru a-și introduce datele. Datele introduse ar fi fost folosite ulterior pentru efectuarea, în mod fraudulos, de operațiuni de tranzacționare și retragere numerar..

 

Infracționalitatea stradală sesizată înregistrează o scădere cu  7,54%, de la 345, la 319 fapte. Trendul descendent se datorează, în principal, scăderii numărului de furturi, de la 99, la 70 fapte(-29,29%) și a infracțiunilor de tâlhărie, de la 5, la 0.

Criminalitatea stradală scade, în mediul rural cu 14 infracțiuni și, în mediul urban, cu 12 infracțiuni. 

Activitățile din domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase au reflectat colaborarea cu partenerii instituționali și au urmărit realizarea unui control strict al bunurilor cu regim special. În urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate 20 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțe periculoase, iar în urma verificării deținătorilor de arme și muniții a fost dispusă măsura anulării dreptului de port-armă pentru 7 persoane. În cadrul activităților desfășurate pe această linie, în anul 2024 au fost indisponibilizate 117 arme, (6 aflate în circuitul ilegal), dintre care 104 letale ( 4 ilegale) și 13 neletale.

Prevenirea și combaterea delictelor silvice constituie o prioritate specifică județului Bistrița-Năsăud care deține un fond forestier semnificativ. Activitățile desfășurate de polițiștii au contribuit la realizarea obiectivelor stabilite la începutul anului 2024, astfel că au fost efectuate 532 de controale și acțiuni pentru depistarea ilegalităților în domeniul silvic. În cadrul acțiunilor, au fost constatate 28 de infracțiuni și au fost aplicate 273 de contravenții. Totodată, ca măsură complementară, au fost confiscați 1.087,73 metri cubi material lemnos.

 

RISCUL RUTIER
În ceea ce privește siguranța rutieră, în primele 6 luni ale anului 2024, numărul accidentelor grave înregistrate scade cu 11, de la 46 în semestrul I 2023, la 35 în perioada similară 2024, iar în ceea ce privește numărul persoanelor decedate, a fost înregistrată o scădere cu 6, de la 13 în primele 6 luni ale anului 2023, la 7 în perioada similară a anului 2024.

Cu privire la principalele cauze care au condus la producerea accidentelor grave de circulaţie s-a constatat că, în primele 6 luni ale anului 2024, au existat patru cauze majore care au condus la producerea de accidente, acestea fiind: abateri bicicliști (7 accidente) ,viteză neregulamentară (5 accidente), alte preocupări de natură a distrage atenția (5 accidente) și depășirea neregulamentară (4 accidente).

În ceea ce privește cauzele generatoare de accidente rutiere în județul Bistrița-Năsăud, pe primul loc se regăsește ca și cauză abaterile comise de bicicliști, urmată de neacordarea de prioritate vehicule și viteza neregulamentară.

Având în vedere concluziile desprinse în urma analizării datelor statistice înregistrate pe durata primelor 6 luni 2024, au fost dispuse măsuri precum organizarea unor acțiuni care să vizeze principalele cauze generatoare de accidente rutiere identificate la nivelul județului, respectiv abateri bicicliști, neacordarea de prioritate și viteza neregulamentară. În acest sens, în primele 6 luni 2024, au fost organizate 493 de acțiuni punctuale, au fost reținute 2.129 (+218) de permise de conducere și retrase 1.254 (-89) de certificate de înmatriculare. Polițiștii structurilor rutiere au aplicat 16.725 de sancțiuni contravenționale. În primele 6 luni 2024, la nivel județean au fost constatate 347 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii rutieri s-au implicat în activitățile de prevenire pe toate cauzele generatoare de accidente rutiere, cu accent pe conștientizarea pericolului la care se expun conducătorii auto atunci când conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, sens în care, în toate acțiunile desfășurate au fost folosite aparatele etilotest și Drugtest din dotare.

Ca urmare a acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii au efectuat un număr de 335 testări cu aparatele Drug Test și au depistat în trafic, conducând autoturisme sub influența unor substanțe interzise, un număr de 50 șoferi.

Totodată, au fost constatate 148 de infracțiuni pe această linie, din care 98 infracțiuni de conducere sub influența băuturilor alcoolice, 50 infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe interzise.

Biroul Pregătire Profesională urmărește pregătirea tactică, pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării, pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu a tuturor polițiștilor implicați în menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

În anul 2024 s-a continuat instruirea în domeniul conducerii autovehiculelor în regim defensiv/prioritar – Nivelul I (partea teoretică și practică), pentru personalul care conduce autovehicule de serviciu. Pe parcursul anului 2024 au fost desfășurate  activități de instruire a polițiștilor  din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud și ai altor structuri M.A.I. județene. Biroul Pregătire Profesională a asigurat stagii de pregătire intensivă, precum și module de pregătire tactică pentru polițiști și elevi ai școlilor de agenți de poliție. 

Biroul Siguranță Școlară, în perioada analizată, a efectuat 101 acțiuni punctuale pentru asigurarea protecției și crearea unui climat de siguranță în instituțiile de învățământ, cât și în proximitatea acestora. Polițiștii de la această structură acționează, într-un efort comun cu celelalte instituții de profil, în scopul creării unui mediu sigur atât în unitățile de învățământ preuniversitare, cât și universitare. În primele 6 luni 2024, polițiștii acestei structuri au organizat și desfășurat 455 (+201) de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs și 434 (+264) de activități de informare, destinate altor categorii de beneficiari (părinți, cadre didactice), au implementat 6 proiecte și campanii pentru prevenirea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ, traficului și consumului de droguri, cyberbullying- ului, portului de obiecte periculoase, violării vieții private și pe linie de educație rutieră.

În primul semestru al anului 2024, activitatea de prevenire a criminalității s-a orientat către prevenirea victimizării minorilor, prevenirea violenței domestice și a criminalității informatice care au constituit, și în acest an, priorități naționale de prevenire. În acest sens, au fost desfășurate 211 activități pentru prevenirea victimizării minorilor, atât în medii nonformale, tabere, festivaluri, activități stradale, cât și în incinta unităților de învățământ, având peste 6.800 de beneficiari. Principalele teme abordate au fost prevenirea victimizării minorilor prin agresiuni sexuale, infracțiuni din sfera crimei organizate, dispariții de minori, protejarea bunurilor, siguranță online și siguranță rutieră.

Pentru semestrul al II-lea al anului 2024, creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni se menține ca fiind obiectivul principal al I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în perioada următoare, polițiștii bistrițeni vor continua să acționeze pentru protejarea persoanei și a patrimoniului.

Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor în domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protejarea intereselor  financiare ale Uniunii Europene reprezintă un alt obiectiv principal.

 

În acest sens, vor fi continuate, cu prioritate, activitățile pentru creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin:

 

  • identificarea cu operativitate a autorilor unor fapte penale și tragerea la răspundere a acestora, în vederea prevenirii săvârșirii de noi fapte;
  • menținerea unui climat de siguranță în școli și zonele adiacente;
  • prevenirea și combaterea criminalității comise stradal și în zona unităților de învățământ, precum și a violenței în familie;
  • monitorizarea permanentă a stărilor conflictuale.

Alte obiective ale polițiștilor bistrițeni  sunt: inițierea unor campanii noi de prevenire, în funcție de datele rezultate din analiza riscului rutier, dar și pe alte linii de muncă, pregătirea profesională continuă  a  polițiștilor, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului inspectoratului.

În primele 6 luni 2024, la nivelul județului, situația operativă a fost gestionată eficient, fiind angrenate toate forțele disponibile în scopul asigurării unui serviciu polițienesc de calitate, în slujba cetățenilor.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5