Întâlnirea tinerilor creștini ortodocși din județul Bistrița-Năsăud
Luni, 12 august 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, la sediul Protopopiatului Ortodox Năsăud a avut loc întâlnirea tinerilor creştin-ortodocşi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Întâlnirea face parte din itinerarul activităţilor tinerilor din judeţ legate de participarea la ,,Reuniunea Tinerilor Creştini Ortodocşi” ce va avea loc în perioada 22-24 august în acest an la Baia-Mare.
La întrunirea de la Năsăud au participat 45 de tineri din cele trei protopopiate ale judeţului Bistriţa, aceştia numărându-se în grupul celor 50 care vor participa la prima ediţie a reuniunii de la Baia-Mare.
La ora 11 tinerii au fost întâmpinaţi la protopopiat de părintele protopop, iar apoi, în sala de şedinţe a protopopiatului împreună cu însoţitorii de grup au discutat detaliile legate de plecarea la Baia-Mare, comunicându-li-se participanţilor şi programul reuniunii. Tot în cadrul întâlnirii s-au adus în discuţie temele propuse de organizatori spre a fi dezbătute la reuniune. Momentul a fost şi o bună oportunitate pentru tineri de a se cunoaşte. De asemenea cei prezenţi au interpretat cântări religioase precum şi câteva pricesne în cinstea Maicii Domnului, perioada Postului Sfintei Marii fiind un moment potrivit în acest sens. Fiind de faţă la această întrunire, părintele protopop Ioan Dâmbu le-a transmis câteva îndemnuri tinerilor prezenţi. Astfel, încurajându-i spre a-şi mărturisi credinţa cu entuziasmul specific vârstei lor dar şi cu conştiinţa faptului că ei vor fi stâlpii de rezistenţă ai Bisericii de mâine, părintele protopop i-a îndemnat să vadă în fiecare întâlnire de acest fel un urcuş duhovnicesc al fiecăruia dintre ei, conştienţi de scopul final al acestor manifestări, şi anume, întâlnirea cu Dumnezeu.
Cunoscută fiind preocuparea la nivel de protopopiate a înfiinţării Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi, profitând de întâlnirea cu tinerii, li s-au prezentat acestora şi câteva idei legate de viitoarea misiune pe care şi-o propune această asociaţie. Totodată, tinerii au fost invitaţi la implicare în acţiunile noii asociaţii, aceştia manifestându-şi deschiderea spre o bună colaborare.
Citiţi şi:
- Tineri năsăudeni, la Reuniunea Naţională a Tinerilor Ortodocşi de la Baia Mare
- Tinerii bistriţeni, tot mai aproape de biserică. Vezi ce au făcut zilele trecute
- Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși ”Sfinții Martiri Năsăudeni” și profesorii de religie
- Tinerii creştini ortodocşi din Cociu au câştigat campionatul de fotbal „Mens sana in corpore sano”
- 150 de tineri din judeţ au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi Baia Mare
Adaugă comentariu nou