Întâmplări cu miez Locotenentul Vladimirescu, spion în Uniunea Sovietelor

În acest sens, o întâmplare bizară ne povesteşte Alexandru Soljeniţân în celebrul de acum „Arhipelagul Gulag”:

„Lângă mine s-a tras un omuleţ cu părul negru ca smoala, cu ochi frumoşi ca două vişine negre. Am stat împreună 24 de ore unul lângă altul fără să ne vorbim ceva. După aceea a găsit prilejul să mă întrebe: „Cine credeţi că sunt?” Vorbea o limbă rusă corectă, dar cu accept. Am stat în cumpănă. Parcă avea ceva caucazian. A zâmbit: „Uşor m-aş fi dat ca georgian… Sunt de fapt agent de informaţii al Marelui Stat Major al armatei române. Sunt locotenentul Vladimirescu”.

„Am tresărit – scrie Stoljeniţân – auzind această vorbă. N-aş fi crezut în ruptul capului că o să întâlnesc vreodată un spion adevărat, după ce văzusem câteva sute de falşi spioni. Credeam că aşa ceva nu există.

Din povestirea lui am înţeles că s-a născut într-o familie aristocrată şi de la o vârstă fragedă a fost încredinţat secţiei de informaţii a armatei. Când a crescut, şi-a ales ca şi câmp de activitate Uniunea Sovietică”.

A intrat într-un depozit de paraşute şi a început să taie corzile din acestea, lăsând numai o coardă principală, care se rupea uşor în văzduh. „Astfel – zice – am scos din activitate o divizie de paraşutişti”.

Să fi fost adevărată povestea? Nu? Oricum, acest tip de terorism nu are cum face cinste cuiva. Porunca „Să nu ucizi!” rămâne valabilă şi avem a da seamă de ea.