Între penibil şi acreală

În această foşgăială politico-electorală, diverşi inşi îşi dau, în văzul lumii, cu stângu-n dreptu. Îi voi lua pe rând; deocamdată mă opresc la unul care ARDe – Mihai Răzvan Ungureanu şi la altul care zi de zi mormăie acru la un post tv – Ciuvică şi mai nu ştiu cum.
După o prestaţie penibilă ca prim ministru, scurtă, spre norocul nostru, deoarece aspiratorul de curăţat murdăria l-a supt după câteva luni, parfumatul M.R.U. îşi înfiinţează un partid liliput şi e primit într-o alianţă penibilă, zisă ARD. Nu e de mirare, căci PDL-ul i-ar aduce la sânul său electoral până şi pe cei din inexistentul partid al bazbâcilor. Ei bine, „unguraşul” nostru e lăsat să delireze în mass-media, în ideea că e o „personulitate”. Şi omul o face cu o dezinvoltură, cu o aroganţă de saltimbanc hazos, dând spectacole de măscărici de o anvergură ce duce spre culoarul patologiei. Un exemplu: Deunăzi, afirma că de aia are el atâtea riduri pe fruntea-i isteaţă pentru că ele se datorează fiecărui kilometru pe care l-a străbătut în ţară ca să cunoască doleanţele poporului. Mama mia ! Asta înseamnă că, având patru cute deasupra sprâncenelor, face zilnic un fel de dus-întors, repetat paranoic, pe distanţa a patru kilometri.
Un alt specimen: acest Ciuvică. Până mai ieri, îmi convenea să-i aud opiniile la tv. întrucât trage tare, dur, la adresa „guvernatorului” de la Cotroceni. Mai ieri-alaltăieri însă, întrebat fiind dacă este mândru de tricolorul românesc, a răspuns acru: Nu, nu sânt mândru. Francheţea aceasta are miros de lez-naţiune. Am alergat la dicţionar, în ideea că voi găsi ceva care să-i confirme numele. Da! „Ciuvică” este denumirea unei bufniţe de talie mică (glaucidium passerinum – pre limba latină), cuvâtul provenind dintr-o onomatopee, în sensul că pasărea strigă mereu „ciuvic-ciuvic !” Ce bine i se potriveşte numele acestui „analist” politic, înfoiat de patriotism de bufniţă !